G4Media.ro

Fostul șef al Căii Ferate din Moldova, trimis în judecată după ce…

sursa foto: Facebook/ Calea Ferata din Moldova

Fostul șef al Căii Ferate din Moldova, trimis în judecată după ce ar fi închiriat ilegal locomotive din regiunea transnistreană

Fost șef al Căii Ferate din Moldova, care ar fi închiriat fraudulos locomotive din stânga Nistrului, cu prejudicii de peste 5.000.000 lei, a fost trimis în judecată, a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), potrivit Rador Radio România.

Potrivit sursei citate, fostul șef și-a depășit atribuțiile prin faptul că a încheiat în afara planului de achiziții un acord suplimentar, pe motivul organizării transportării mărfurilor pe tronsonul Chișinău-Călărași-Etulia, în baza unui contract de locațiune a locomotivelor de la o companie din regiunea transnistreană.

Prin urmare, a fost majorat prețul contractului. Totodată, acesta a mai inclus un tip nou de locomotivă care nu a fost prevăzută în contactul de bază. Drept rezultat, acțiunile fostului director au determinat majorarea plăților pentru serviciile date suportate de CFM, în sumă de peste 5.000.000 lei.

Prin urmare, procurorii PCCOCS i-au incriminat infracțiunea de depășire a atribuțiilor de serviciu, iar Calea Ferată a Moldovei a formulat acțiune civilă în judecată, pentru recuperarea prejudiciului financiar în proporții considerabile cauzat de fostul director.

Urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, să examineze cauza prin prisma Codului penal, care prevede ca și pedeapsă amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Acum, inculpatul este obligat să se prezinte în fața autorităților de drept, la solicitarea acestora, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În ceea ce privește cauza penală trimisă în judecată ulterior extrădării lui din Belgia, cu prejudicii de peste 400.000.000 lei, inclusiv pentru favorizarea a două întreprinderi care acordau servicii de transport, de comun cu alți membri ai grupului criminal organizat, fiind beneficiari efectivi ai acestora. Reamintim, în acel dosar penal au fost aplicate sechestre de aproximativ 1.000.000 EUR.

Sursa: RADIO CHIȘINĂU / Rador Radio România /.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum este posibil sa scrii un articol despre „fostul sef”, fara sa ii specifici numele? Si Oleg Tofilat este „fostul sef”, pentru ca a parasit functia in ianuarie 2024, insa nu cred ca articolul se refera la el. Voi pentru astfel de articole cereti sustinere prin donatii?