G4Media.ro

Fostul șef al DSP Sibiu, care a demisionat din cauza proastei gestionări…

Fostul șef al DSP Sibiu, care a demisionat din cauza proastei gestionări a pandemiei, a fost propus pentru funcția de director medical interimar al spitalului TBC

Gabriel Budescu, fostul director al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, a fost propus pentru funcția de director medical interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, în ședința Consiliului de Administrație din 26 noiembrie, potrivit managerului Cristian Roman, scrie publicația locală Turnul Sfatului.

Potrivit sursei citate, ultimul cuvânt în numirea lui Budescu îl vor avea cei de la Consiliul Județean Sibiu care vor analiza și decide această numire. Deși a fost reluată procedura concurs pentru această funcție, managerul spitalului TBC spune că, până la această oră, nu s-a înscris nimeni.

Budescu a demisionat la jumătatea acestei luni de la șefia DSP Sibiu pe fondul proastei gestionări a pandemiei și după ce, în urma relatărilor din presă, situația a fost criticată atât de președintele Iohannis, cât și de vicepremierul Raluca Turcan.

Ulterior, la șefia DSP Sibiu a fost instalată o conducere militară.

„Am ajuns într-un punct care reclamă măsuri mult mai stricte, iar obiectivul lor îl reprezintă protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor din Sibiu. Nimic nu este mai presus de sănătate, dar acest lucru nu se poate fără un efort comun, al tuturor; trebuie să fim cu toţii solidari şi eficienţi. Acest virus este un inamic al tuturor românilor şi reprezintă un pericol pentru bătrâni şi tineri deopotrivă. Am luat o serie de decizii prin care situaţia actuală va fi remediată, inclusiv la nivelul instituţiilor judeţului Sibiu pentru ca acestea să devină mai eficiente în raport cu oamenii şi cu atribuţiile pe care le au. Astfel, măsurile în privinţa eficientizării instituţiilor din judeţul Sibiu au plecat de la revocarea din funcţie a subprefectului, care a fost la conducere în ultimele două săptămâni, perioadă în care ar fi fost nevoie de mai multă eficienţă. Am primit şi decizia directorului DSP de a demisiona şi aştept demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. Pentru mine e evident că, pentru ca un om să aibă încredere în spital, spitalul trebuie să inspire această încredere”, declara la vremea respectivă, pe 13 noiembrie, Raluca Turcan.

Citește și – Klaus Iohannis, întrebat despre ”autorul moral” al situației sanitare grave de la Sibiu: Cred că acolo lucrurile s-au mișcat prea încet

Foto: Gabriel Budescu / Sursa: Turnul Sfatului

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Partidul are grja de incompetentii lui!
    „Alianța USR PLUS Sibiu solicită oprirea politizării instituțiilor publice!
    La 2 săptămâni după demisia din funcția de director al DSP Sibiu, invocând motive medicale(!!!), Dr. Gabriel Budescu se pare că va fi numit în funcția de director medical al Spitalului TBC Sibiu.
    Fără publicarea anunțului de post vacant pe site-ul instituției, fără concurs, Dr. Budescu se întoarce într-o poziție de conducere a unei instituții publice din județ.
    „În plină pandemie și în mijlocul unui scandal național privind politizarea instituțiilor publice, singura grijă a Guvernului este să își pună oamenii în poziții cheie. Considerăm că este o lipsă totală de respect față de sibieni ca aceste ‘rocade politice’ să continue”, declară Marius Vulcan, candidat USR PLUS Sibiu.
    📌 Dr. Gabriel Budescu este membru PNL și a condus timp de 10 ani Direcția de Sănătate Publica, iar înainte a fost manager al Spitalului Clinic Județean Sibiu.
    Deși demisia din 13 noiembrie (a.c.) are la bază motive medicale, Dr. Budescu “se face bine” pentru o rocadă politică ce îi va asigura liniștea înaintea pensionării.”

    Rusine, PNL!

  2. Jenant, insa acesta este nivelul in mult prea laudatul Sibiu, altfel un biet oras de provincie, cu un centru renovat si frumusel, dar cam atat.

    • La multi ani, Andrei!
      Sibiul este doar un orasel, care are coruptii lui, foarte bine organizati si in care partidele nu se mai calca in picioare de peste 15 ani, de cand a stabilit Klaus care este ordinea la ciolan.

  3. Bravo ba iohanis, esti la fel de pr0st ca ponta!

  4. „Nimic nu se pierde, totul se transformă”, așa arată acest principiu din chimie aplicat de către guvernul fizicianului prezidențial !

  5. Romania lucrului bine fuck-ut

  6. Un punct central al programului de guvernare PNL: FARA COMPETENȚI IN FUNCTII PUBLICE.

  7. marca PNL .. aia cu competenta .. asa merge traba la astia PNL / PSD luam de la un loc caldut, mutam la alt loc caldut
    „BRAVO ROMANICA NORMALA EDUCATA”

  8. Nomenclatura PCR-ista s-a spart in doua partide mari: PSD si PNL care se succed la putere dar au grija de toti acolitii lor. Ca doar deh, asa cum Rafila e fiu de securist asa si Ludovic Orban e fiu de capitan de securitate, nu? Ce se naste din PCR mananca Pile, Cunostinte si Relatii.

    • Un pensionar special militar, acest dr. cumuleaza pensia militara cu salariul!

      Bai, dar dr. tineri competenti nu.mai avem in ro ? A ajuns un stomatolog militar bun la toate?

      Du te domne in privat, nu mai cumula pensie militara cu salariul tot.la stat!

  9. Cum bine zice „proverbul”:
    Un șut în cur, un pas înainte!!