Fostul șef al IPJ Olt explică de ce a dat informatii unui interlop despre cazul răpirii Alexandrei: Am apelat la toate mijloacele. Acele informații de care vorbiți dumneavoastră deja erau pe o pagină de Facebook
Fostul șef adjunct IPJ Olt, Nicolae Alexe susține, într-o declarație pentru B1TV, că a oferit numerele de telefon ale suspectului și alte informații secrete unor civili, în încercarea de a găsi o pistă care să ducă la Alexandra Măceșanu, care fusese răpită, violată și ulterior ucisă, principalul suspect fiind Gheorghe Dincă. Precizările fostului șef de poliție vin după ce Libertatea a scris că operațiunile de căutare a Alexandrei au fost coordonate de clanuri de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite.
Într-o declarație pentru B1.ro, Nicolae Alexe a susținut că informațiile despre care se vorbește erau deja publice în acel moment. Asta pentru că acestea fuseseră postate pe o pagină de Facebook.
”Dacă nu făceam ceea ce am facut mi se imputa că nu am făcut, dacă am făcut, mi se impune că am făcut. Am apelat la toate mijloacele. Acele informații de care vorbiți dumneavoastră deja erau pe o pagină de Facebook cu numerele de telefon, nu știu, cred că cineva de pe la Primărie a luat numerele de telefon și le-a pus să le găsească. S-au pus numerele de telefon pe o pagină de Facebook, deci deja erau făcute publice”, a declarat pentru B1.ro, comisarul șef Nicolae Alexe.
Context.
Libertatea a devzăluit vinieri că Alexandra a sunat la statul român și i-a răspuns statul paralel, o combinație letală de grupări mafiote, afaceriști cu bani publici, oameni ai legii umili și limuzine Rolls-Royce de 400.000 de euro care străbat străzi de o sărăcie unde ”ia-mă nene” te costă viața, dezvăluie Libertatea.ro
Comisarul șef Nicolae Alexe, numărul unu pe operațiuni în poliția Olt și cel care a coordonat acțiunea de la Caracal, a apelat la un apropiat, Remus Rădoi ”Codiță”, șeful unei rețele uriașe și dintre cei mai temuți oameni din județ, condamnat pentru că a desfigurat un rival în bătaie.
Libertatea publică conversațiile incredibile de pe WhatsApp dintre polițistul Alexe și Rădoi ”Codiță” și mărturiile date ziarului de cei doi lideri de grupări concurente. De regulă informatorii dau ponturi poliției, iar ofițerii decid.
În cazul Alexandrei, a fost exact invers: poliția a oferit numerele de telefon ale suspectului și alte informații secrete către grupările populate de infractori și care și-au împărțit Oltenia! Iar Remus Rădoi ”Codiță” a trimis poliția la două adrese false ale rivalilor din clanul Oacă în seara în care fiecare minut conta!
Citește integral pe Libertatea.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii