G4Media.ro

Fostul şef al operaţiunilor internaţionale antidrog din Statele Unite: Consumatorii de droguri…

Sursa foto: Unsplash/ Chase Fade

Fostul şef al operaţiunilor internaţionale antidrog din Statele Unite: Consumatorii de droguri din România sunt din ce în ce mai tineri / ”România începe să devină şi o ţară de consum, nu numai de transfer”

Consumatorii de droguri din România sunt din ce în ce mai tineri, iar acest fenomen al drogurilor pare scăpat de sub control în şcoli şi licee, potrivit unei statistici, relatează Agenția de presă Rador, care citează București FM.
În prezent, un milion de persoane au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri, iar strategia de luptă împotriva acestui fenomen ţine de prevenţie, combatere şi tratament.
Fostul şef al operaţiunilor internaţionale antidrog din Statele Unite a venit în România, unde s-a întâlnit cu peste 400 de tineri la o conferinţă despre combaterea acestui fenomen.
România a trecut de la o ţară de tranzit la una de consum, spune Michael Vigil, care a adăugat şi că peste şapte procente dintre români cu vârste cuprinse între 15 şi 65 de ani au încercat substanţe interzise şi unii au devenit consumatori.

”Din păcate, România, în momentul ăsta începe să devină şi o ţară de consum, nu numai de transfer”, spune Michael Vigil.
Din acest motiv, prevenţia este foarte importantă şi educaţia antidrog ar trebui să fie introdusă ca materie de studiu de la clasele primare, mai crede fostul şef al operaţiunilor internaţionale antidrog din Statele Unite.

”Întotdeauna am fost un adept al educaţiei foarte, foarte devreme în şcoală, chiar mult mai devreme în curricula şcolilor să se creeze un subiect special împotriva drogurilor”, a mai completat Michael Vigil.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...