G4Media.ro

Fostul șef al poliției din Malta, anchetat penal în cazul asasinării jurnalistei…

Fostul șef al poliției din Malta, anchetat penal în cazul asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Justiţia malteză a ordonat luni deschiderea unei anchete împotriva fostului şef al poliţiei de pe insulă, Lawrence Cutajar, suspectat de contacte cu persoane implicate în uciderea, în 2017, jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia, notează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unor martori interogaţi în cursul unei audieri publice, Cutajar s-ar fi întâlnit cu un bărbat pe care justiţia îl consideră ca intermediar în uciderea jurnalistei şi l-ar fi întrebat în special unde se află o înregistrare considerată importantă în acest dosar.

Cutajar a demisionat din funcţia de şef al poliţiei în ianuarie, la presiunea societăţii civile, dar deschiderea anchetei marchează o nouă etapă în căutarea adevărului despre această crimă.

Daphne Caruana Galizia, o jurnalistă care ancheta despre corupţia din Malta, a fost ucisă, la 16 octombrie 2017, în explozia unei încărcături plasate sub maşina sa.

În prezent, trei indivizi consideraţi simpli executanţi ai uciderii lui Daphne Caruana Galizia sunt judecaţi la Valletta, iar un bogat om de afaceri, Jorge Fenech, a fost inculpat de complicitate, în timp ce încerca să fugă la bordul iahtului său la jumătatea lui noiembrie.

Arestarea lui a dus la demisia ministrului turismului (anterior şi al energiei) Konrad Mizzi, şi a lui Keith Schembri, la acea dată şef de cabinet al premierului Joseph Muscat.

Interogat de poliţie, Schembri a fost eliberat fără a fi pus sub urmărire penală, cu toate că Fenech l-a desemnat ca „adevăratul comanditar” al crimei.

Aprofundând secţiunea malteză a Panama Papers, Daphne Caruana Galizia a dezvăluit că o societate din Dubai, 17 Black, le-ar fi plătit 2 milioane de euro lui Schembri şi Mizzi. Consorţiul de jurnalişti Daphne Project, care i-a reluat anchetele, a dezvăluit că 17 Black îi aparţine lui Yorgen Fenech.

Acest caz a zdruncinat guvernul maltez şi l-a împins la demisie pe premierul Joseph Muscat, acuzat că s-a amestecat în anchetă şi şi-a protejat colaboratorii.

Citește și Malta: Un fost ministru al Economiei i-ar fi achitat 350.000 de euro unui ucigaș plătit, acuzat de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...