G4Media.ro

Fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, acuzat de Agenția de Integritate…

Foto: Octav Ganea / InquamPhotos

Fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, acuzat de Agenția de Integritate că are o diferență nejustificată de 1,1 milioane de lei între venituri și averea reală / Ioniță a fost și șeful Direcției Anticorupție din Ministerul de Interne

Agenția Națională de Integritate (ANI) îl acuză într-un comunicat pe fostul șef al Poliției Române, Cătălin Ioniță, că are  diferență nejustificată de 1,1 milioane de lei între venituri și averea reală. Ioniță a fost și șeful Direcției Anticorupție din Ministerul de Interne și a fost și cercetat de DNA. Ioniță este tânăr pensionar MAI.

Fost șef al DGA, Cătălin Ioniță a fost retras de la conducerea instituției după ce a rămas fără avizul ORNISS, cel care permite accesul la informații secrete, necesară exercitării funcţiei.

Conform surselor G4Media.ro, Ioniță a vrut să se pensioneze și în 2018, după ce Direcția Națională Anticorupție l-a pus sub învinuire în dosarul de corupție, însă ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, a refuzat, deoarece MAI se confruntase cu un scandal pe tema pensionarărilor anticipate. Ulterior, Ioniță ar fi încercat pensionarea și din motive medicale, fără succes, din nou, pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile, spun aceleași surse.

De notat, în mod uzual, în situații similare, procedura presupune punerea la dispoziție pentru o perioadă de maximum un an, timp în care persoanei în cauza îi sunt oferite alternative profesionale. În cazul de față, după nici o lună, lui Ioniță nu i s-ar fi găsit o altă funcție, drept urmare i s-a aprobat solicitarea de trecere în rezervă.

În 2018, timp de cinci luni, Cătălin Ioniță a condus Inspectoratul General al Politiei Romane. Atunci a fost implicat într-un scandal care a dus la schimbarea lui Mihai Tudose, pe atunci premier. Ioniță a explicat public într-o scrisoare deschisă că nu și-a dorit funcția de șef al Poliției Romane, pe care ar fi acceptat-o în urma unor presiuni. A mai spus și că a fost pus să-și scrie demisia chiar înaintea unei deplasări în SUA, iar familia lui ar fi fost filată.

Ioniță a fost urmărit penal de DNA pentru trafic de influență și fals în declarații, fapte care ar fi fost comise în perioada în care era șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1. DNA a anunțat în 2019 că a clasat dosarul.

Chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), a rămas în 2021 și fără titlul de doctor în științe după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în mod oficial, retragerea distincției academice pentru plagiat. În cazul lui Cătălin Ioniță, decizia a venit la doi ani și o lună după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a acestuia este plagiată. Ioniță și-a susținut teza de doctorat în 2012 la Academia de Poliție.

Comunicatul ANI:

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice.

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Adevarul este ca in numai 5 luni nu ai cum sa destructurezi mafia drogurilor din Romania, mai ales cu atatea probleme pe cap, totusi a reusit sa puna la saltea in plus vreo 230 de mii de euro, de-un conacel, ia acolo pentru pensie. Poate aflam si noi cum a reusit, nu de alta, dar si noua ne-ar placea. Poate are si domnul vreo ferma, sa luam si noi exemplu de la oamenii gospodari din tara.

    • Nu va e rusine sa va luati de batranelul asta care nu stie cati ani mai apuca sa-si manance pensioara normala?!
      La munca sarakiilor ca vin taxe si impozite mai multe si mai mari!
      Sau ati uitat ca de asta ii votati de 33 de ani si nu ca sa faca sosele, spitale, sa reduca birocratia inutila, sa dezvolte economia etc

  2. No mariti taxele ca nu mai e bani
    Ciuca Nicu pensie de 15 000, asta pensie la fel…mariti si tva ul
    AFARA DIN TARA

  3. Situatia e fara speranta pt omul de rând, in România, din cauză că tot sistemul de stat e corupt in profunzime iar țara e condusă de politicieni hoți, şpăgari (dovada cea mai bună, cazul Buzatu) şi incompetenți, care urmăresc doar propria căpătuială!!!

  4. Ce frumos ar fi ca ANI sa functioneze cum a fost intentionata sa functioneze. Pacat

  5. M-am speriat,am crezut ca pateste ceva. M-am linistit.

  6. Absolut toti… Vor sa fure.

  7. corupt la anticoruptie…uau

  8. Grupul infracțional organizat are tentacule în toate instituțiile politizate; poliția fiind una dintre cele mai corupte și incapabile instituții. Toți șefuții sunt numiți de către mafia atotcuprinzătoare…

  9. Opa…pai nu era Ionita neprihanit, atacat de catre „sistem” pe nedrept…cati jurnalisti il ridicau in slavi, ca vor sa il linseze „coruptii”…

  10. Ei și voi acuma… a împrumutat omu o sumă de 10 ori mai mică și s-a trezit cu milioanili în cont… ce, voi n-ați cerut niciodată o sută împrumut și ați primit o mie?

  11. Io vreau să știu dacă banii respectivi vor fi confiscați, să mai ajute economia noastră amărâtă.

  12. Politia Romana…siguranta (ca vom fura si vom proteja interlopii) si incredere (deplina ca vom reusi ce ne-am propus)

  13. Nu poate justifica 1,1 Mil. lei ? Ha, ha, ha… bă fiscule, voi ori sunteți proști, ori proști !