Fostul șef al Poliției Rutiere din anii `90, acuzat că dirija minerii în Capitală, a fost condamnat pentru corupție alături de un subaltern. Cât au cerut mită de la un șofer prins băut ca să îl scape de dosar. Decizia nu este definitivă
Curtea de Apel București l-a condamnat în 5 iulie pe Ion Șoricică, fostul șef al Poliției Rutiere din anii 90, în prezent avocat, care a fost surprins dirijând minerii veniți în Capitală, conform surselor G4Media, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru trafic de influență.
Ion Șoricică i-ar fi promis unui șofer prins băut la volan că îl scapă de dosar, potrivit procurorilor. În același caz a fost inculpat și fostul subaltern al lui Șoricică din anii `90, devenit șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, comisarul șef de poliție Ion Joe Stoica.
Între timp, acesta din urmă și-a pierdut funcția și a primit acum o pedeapsă similară: trei ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere. Decizia în acest caz nu este definitivă, verdictul final urmând să fie dat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Rețeta” care te scapă de dosar penal dacă ești prins băut
Potrivit anchetatorilor, Ion Joe Stoica i-ar fi cerut o mită substanțială unui șofer prins beat la volan ca să îl scape de dosarul penal.
„În perioada 8 ianuarie 2022 – prezent, inculpatul Ion Joe Stoica, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro”, au acuzat procurorii anticorupție.
În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună o soluție de clasare față de persoana cercetată.
„Mai mult, inculpatul Stoica Ion-Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective „o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare, astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală”, reiese din rechizitoriul consultat de G4Media.
Șoricică era chiar avocatul denunțătorului
Fostul șef al Poliției Rutiere din anii 90`, Ion Șoricică, îi acordase asistență juridică denunțătorului din acest caz în 2021 într-o dosar ce avea ca obiect anularea unei sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice.
Instanța de fond a anulat atunci sancțiunea contravențională, iar Poliția Rutieră nu a declarat recurs împotriva respectivei sentințe. Prin urmare, atunci când a fost prins băut la volan și a fost condus la INML în vederea prelevării mostrelor biologice, denunțătorul l-a contactat imediat pe Șoricică.
A încheiat cu avocatul un contract de asistență juridică și i-a plătit un onorariu de 5.000 de lei, iar cu aceeași ocazie Șoricică i-a dat asigurări că va apela la un bun prieten de-al său care lucrează la Brigada de Poliție Rutieră București și îl va ajuta să-și recupereze permisul de conducere reținut de polițiști, însă acest lucru îl va costa. L-a prezentat apoi comisarului șef Ion Joe Stoica chiar în biroul său de la Brigada de Poliție Rutieră București, iar acesta i-a vorbit de „rețeta” prin care putea fenta răspunderea penală, chiar dacă fusese prins băut la volan.
În instanță, Șoricică a încercat să acrediteze ideea că nu a comis nimic nelegal, iar apoi a dat vina pe procurorul care l-a anchetat și care l-ar fi amenințat cu arestarea preventivă dacă nu recunoaște acuzația.
„Acesta (n.r. Șoricică) a încercat cu multă abilitate să confere o conotație licită propriilor demesuri întreprinse în legătură cu această speță, negând săvârșirea vreunor acțiuni ce ar putea fi subsumate formei de participație a complicității la traficul de influență”, este concluzia instanței de judecată.
La rândul său, comisarul șef de poliție Ion Joe Stoica a negat orice implicare în acest caz.
Destituit în urma unor investigații jurnalistice
Pe 12 iunie 1999, Evenimentul Zilei publica pe prima pagină o fotografie cu şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră din Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti la acea vreme, colonelul Ion Şoricică, în care acesta era înfăţişat dirijând minerii veniţi în Bucureşti în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, conform informațiilor publicate de IICCMER.
După publicarea acestei fotografii, dar şi a unor investigaţii jurnalistice legate de implicarea lui Şoricică şi a fiului său în traficul cu maşini furate, conducerea Ministerului de Interne a hotărât, pe 19 ianuarie 2000, destituirea lui Şoricică din funcţia de şef al Brigăzii de Poliţie Rutieră şi punerea sa la dispoziţia IGP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii