G4Media.ro

Fostul şef al serviciilor secrete din Bulgaria a fost arestat pentru braconaj/ Dimităr…

Sursa foto: Pixabay

Fostul şef al serviciilor secrete din Bulgaria a fost arestat pentru braconaj/ Dimităr Gheorghiev a fost prins în mașină cu patru puști și un porc (presa bulgară)

Fostul şef al Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) din Bulgaria, Dimităr Gheorghiev, a fost arestat pentru braconaj, notează publicația Mediapool, citată de Rador.

Împreună cu el a fost reţinut şi preşedintele Clubului de Fotbal „Tigrii bistriţeni”, Serghei Taşkov, precum şi un angajat al DANS, care făcea parte din echipă. Cei trei se află în prezent la Secţia Regională de Poliţie II din Blagoevgrad, au anunţat surse din cadrul Ministerului de Interne de la Sofia. Ei au fost reţinuţi în cursul serii de marţi, în urma unei sesizări de braconaj la o fermă de vânătoare în apropiere de oraşul Simitli. Potrivit primelor informaţii, în maşinile în care au călătorit tovarăşii de vânătoare s-au găsit patru puşti şi un porc ucis. Urmează să le fie luate amprente, iar la faţa locului a fost chemat un anchetator, pentru că unul dintre cei reţinuţi este angajat activ în cadrul DANS.

Gheorghiev a părăsit postul în urmă cu câteva săptămâni, după venirea la putere a guvernului interimar în Bulgaria. Scandalul în jurul lui a început după ce ministrul interimar de interne, Boiko Raşkov, a anunţat că Gheorghiev este în concediu şi a sugerat că astfel vrea să evite o demitere. El însuşi susţine că a fost înlăturat din funcţie din cauza activităţii DANS împotriva spionilor ruşi în Bulgaria.

Celălalt arestat, Taşkov, este preşedintele unui club de fotbal în care, în urmă cu câţiva ani, a jucat fostul premier bulgar Boiko Borisov. Anul trecut s-a anunţat că Vitoşa – Bistriţa renunţă la echipa sa mare de fotbal şi va lucra doar pentru echipa de copii şi tineri.

sursa: Mediapool (traducere: Rador\ MIrela Petrescu)

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. acolo e Bulgaria, guvernul lor e alcatuit din barbati

    • Este că îţi lipsesc braconierii PSD-iştii din guvernare? Dragnea, Năstase, Grindeanu, Ciolacu… hăitaşul Eugen… Dodon, Renato Uzatu…

  2. Daca era vreun sărac mai ziceam că s-a dus la „branconaj” de foame. Dar ditamai inteligence Man, și cu 4 puști de parcă mergea la căderea Bastiliei 😀🤣

  3. A enervat el pe cineva de l-au luat pentru atata intr-o tara in care coruptia este endemica…

  4. de fapt in masina erau doar doi porci si niste pusti

  5. Prea bate la ochi. Tipu’ a călcat pe bătătura cuiva. Omu’ nu mai ar voie să împuște un nenorocit de mistreț ?