Fotbal: UEFA a renunţat să primească înapoi în competiții echipele de juniori ale Rusiei/ Ucraina s-a declarat „recunoscătoare”
Ucraina s-a declarat marţi „recunoscătoare” după ce UEFA a renunţat la reintegrarea echipelor de juniori ale Rusiei în competiţiile sale, informează AFP, citată de Agerpres. Ucraina a salutat faptul că poziţia sa a fost „ascultată”.
„UEFA nu va autoriza echipele Under-17 ale Rusiei să concureze. Mulţumim partenerilor noştri europeni pentru sprijinul acordat Ucrainei!”, a afirmat Federaţia ucraineană de fotbal într-un comunicat publicat pe site-ul său.
UEFA a renunţat la primirea selecţionatelor Under 17 ale Rusiei în competiţiile europene, forul de la Nyon indicând marţi că nu a putut găsi o soluţie tehnică pentru a permite revenirea acestor echipe.
„Punctul de pe ordinea de zi a fost retras, deoarece nu a putut fi găsită nicio soluţie tehnică pentru a permite echipelor ruse să joace”, a afirmat UEFA despre acest plan, căruia i s-au opus cu înverşunare Ucraina şi alte federaţii de fotbal.
Pe 27 septembrie UEFA a decis reintegrarea echipelor ruseşti Under-17 în competiţiile sale încă din acest an.
„Copiii nu trebuie pedepsiţi pentru fapte pentru care responsabilitatea revine exclusiv adulţilor”, a explicat atunci, într-un comunicat, forul fotbalistic european.
Până la decizia UEFA, ruşii erau excluşi din toate competiţiile internaţionale de fotbal, atât cele de club, cât şi cele rezervate echipelor naţionale, după invadarea Ucrainei de către armata rusă, în februarie 2022, decizie luată în comun de UEFA şi FIFA.
Săptămâna trecută, și FIFA a anunţat că a ridicat interdicţia impusă Rusiei de a participa la competiţiile internaţionale de fotbal, permiţând echipelor de juniori şi junioare sub 17 ani din această ţară să concureze. Deocamdată, FIFA nu a revenit asupra deciziei sale, așa cum a făcut UEFA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu