G4Media.ro

Fotbalist de 19 ani de la CSM Slatina, înecat în râul Olt…

Sursa foto: ISU Olt

Fotbalist de 19 ani de la CSM Slatina, înecat în râul Olt după ce ar fi căzut de pe un skijet

Un tânăr fotbalist, în vârstă de 19 ani, Flavius Magraon, a murit înecat în râul Olt, la Verguleasa, după ce ar fi căzut de pe un skijet, corpul lui fiind găsit şi adus la suprafaţă duminică de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Surse judiciare au afirmat că tânărul ar fi fost sâmbătă seara la o petrece, la o pensiune, de unde împreună cu un prieten în vârstă de 17 ani ar fi luat skijetul proprietarului pensiunii, fără aprobarea acestuia, iar la o distanţă de aproximativ 50 de metri de mal s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut în apă de unde nu a mai reuşit să iasă.

Pompierii şi scafandrii din cadrul ISU Olt au început sâmbătă seara căutarea tânărului căzut în apele Oltului, la Verguleasa, continuând pe tot parcursul nopţii, când li s-au alăturat şi trei scafandri din Mehedinţi şi Teleorman.

Trupul tânărului a fost găsit în râul Olt, prima parte a zilei de duminică, la aproximativ 100 de metri de mal, în larg. Căutările au fost dificile, având loc într-o zonă cu vegetaţie abundentă, în albia neregulată a râului Olt, cu adâncimi ale apei între trei şi 10 metri şi cu vizibilitate redusă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudiu Şerban, în cauză poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.

Tânărul era fotbalist legitimat la Clubul Sportiv Municipal Slatina şi evolua la Petrolul Potcoava, un mesaj de condoleanţe fiind postat pe pagina de Facebook a clubului.

„Este greu să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima regretul în aceste momente pricinuite de vestea pierderii tânărului component al echipei CSM Slatina Under 19, Flavius Magraon. Jucătorul, în vârstă de doar 19 ani, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Slatina, care evolua sub formă de împrumut pentru Petrolul Potcoava, şi-a pierdut viaţa într-un nefericit incident petrecut pe râul Olt. Antrenorii, colegii, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut sunt cu toţii afectaţi de această tragedie. Transmitem condoleanţe şi putere familiei în cea mai grea încercare a vieţii! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul lui!”, notează CSM Slatina în mesajul postat duminică pe Facebook.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează