FOTO A fost deschis primul centru de transplant hepatic pediatric din România / Zece copii se află pe lista de aşteptare pentru un transplant
A fost deschis primul centru de transplant hepatic pediatric din România la Spitalul de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, iar zece copii din toată ţara se află pe lista de aşteptare. Donatorii sunt părinţii copiilor, iar prelevarea segmentului de ficat de la adult va avea loc la Spitalul Fundeni, în timp ce transplatul pentru copii se va face la “Grigore Alexandrescu”, relatează News.ro.
“Cred că e un moment important. Până la urmă e doar marcarea sfârşitului unei activităţi care a început în 2022, în prima parte a anului când ne-am hotârât să facem tot ceea ce este posibil astfel încât un prim spital de pediatrie din România să poată să dezvolte o capacitate legată de transplant. Noi ca minister al Sănătăţii am ajutat spitalul cu investiţii de circa 10 milioane de lei necesare pentru dotările atât la nivelul sălii de operaţii, partea de terapie intensivă, facilitatea de laborator de anatomie-patologică, urmează şi alte investiţii pentru un CT mobil, care va fi în curând instalat. Ajutăm din punctul de vedere al investiţiei. Dar lucrul cel mai dificil este să avem o resursă umană care să fie antrenată pentru acest lucru”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la deschiderea centrului.
El a precizat că la nivel naţional sunt realizate zece transplanturi de ficat la copii.
“Îl întrebam pe domnul profesor Irinel Popescu puţin înainte de începutul acestei conferinţe de presă, legat de nevoia de transplant la copii. Nu putem să ştim niciodată, nu putem să facem un estimat, dar am înţelesc că în general cam zece transplaturi hepatice pe an au fost realizate la nivel naţional. Sunt cazuri câteodată dramatice, afectează copii foarte mici. Uneori sunt probleme legate de intoxicaţii grave care duc la distrugerea ficatului şi copiii au nevoie de transplat. Sunt lucruri care pot apărea neaşteptat. Donatorii se găsesc mai uşor, sunt părinţii acelui copil şi atunci accesul la transplat este mai uşor, se poate realiza mai uşor”, a mai declarat Alexandru Rafila.
Irinel Popescu de la Spitalul Fundeni a povestit în conferinţa de presă despre primul transplat hepatic realizat la un copil din România.
“Unii dintre dumneavoastră poate îşi mai amintesc primul transplat hepatic din România, Timea Balogh. Era un copil de un an la vremea respectivă. Anul ăsta, la 21 de ani, o să nască primul copil. Deci, e o poveste care de-a lungul timpului a arătat necesitatea acestui transplant pediatric pe care Spitalul Fundeni şi-a asumat-o la început, după care au apărut reglementările europene care chirurgilor de adulţi nu le mai dau teoretic competenţe în chirurgia pediatriacă. Uneori patologia pediatriacă nu permite chirurgilor pediatrici să acumuleze suficientă experienţă. Nu numai indicaţiile de transplat care la zece pe an nu înseamnă foarte mult, nu îţi permit să acumulezi acea curbă de învăţare de care vorbeşte toată lumea. (…) E de bun augur inaugurarea acestui centru, mai ales că echipa de aici s-a străduit să acumuleze competenţe. Doamna conferenţiar Laura Bălănescu (n.r. coordonatoarea centrului de transplant hepatic de la Spitalul Grigore Alexandrescu) o considerăm într-un fel eleva Spitalului Fundeni, de multă vreme a făcut stagii de pregătire acolo. La primele operaţii echipa de la Fundeni va fi prezentă până când programul de aici va putea evolua pe cont propriu”, a explicat Irinel Popescu.
Şeful Agenţiei Naţionale de Transplant, Andrei Nica, a declarat, în conferinţa de presă, că pe lista de aşteptare pentru un transplant hepatic sunt zece copii.
“Din informaţiile pe care le am, pe lista de aşteptare sunt zece copii pentru transplant hepatic. Vor prelua colegii de la Grigore Alexandrescu această listă şi vor manageria ei. Este un ordin de ministru, 477, în care sunt persoane responsabile cu introducerea datelor în registrul naţional. Copiii sunt deja evaluaţi din moment ce sunt pe listă la Fundeni. Trebuie să preia spitalul Grigore Alexandrescu această listă”, a menţionat Andrei Nica, adăugând că aceşti copii sunt din toată ţara.
Specialiştii au precizat că prelevarea segmentului de ficat de la adultul donator va fi realizată la Spitalul Fundeni, iar transplatul se va face la centrul de la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank