G4Media.ro

FOTO A început demolarea stadionului Farul din Constanța/ Echipa campioană va avea…

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării

FOTO A început demolarea stadionului Farul din Constanța/ Echipa campioană va avea o arenă nouă de 18.500 de locuri

Demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanţa a început, luni seară, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale, a ministrului Dezvoltării, Adrian Veştea, şi a conducerii clubului Farul Constanţa.

Primăria Constanţa a organizat, luni, de la ora 18.00, un eveniment pentru a marca începerea lucrărilor de demolare la stadionul “Gheorghe Hagi”.

“Evenimentul de astăzi nu este despre a demola vechiul stadion, cât despre a ne aduna pentru a construi împreună ceva ce va dăinui, ce va bucura şi va folosi generaţiilor viitoare”, a declarat primarul Constanţei, Vergil Chiţac, în discursul său.

El a anunţat că în locul acestui stadion va fi ridicată o arenă ultramodernă.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării

“Printr-un proiect al Guvernului României, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi cu clubul Farul, începem construirea unui stadion ultramodern şi a unei baze sportive cum nu mai există în România. Tot un proiect asumat de la primul până la ultimul om stă la baza actualei campioane a României, Farul Constanţa, care s-a înălţat pe fundaţia construită cu multă muncă, pricepere şi pasiune de Gică Hagi şi pe scheletul istoric şi afectiv al brandului cel mai iubit de noi toţi constănţenii – Farul. Acum este momentul să facem echipă din nou şi să ne dăm mâna în jurul acestui uriaş proiect de infrastructură pe care şi l-a asumat Guvernul, prin Compania Naţională de Investiții.”, a mai declarat primarul Constanţei.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării

La eveniment a fost prezent şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, care a făcut o prezentare a actualului antrenor al echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi.

“Sunt în această seară aici pentru un om pe care îl admir, un om care, deşi nu este parte din familia mea, mi-a adus în casă multă bucurie, entuziasm şi mândrie în toţi anii în care a servit la cel mai înalt nivel sportul românesc în această ţară. Au trecut mai bine de 40 de ani de când a debutat pe acest stadion la Farul Constanţa şi într-o carieră fulminantă a decolat apoi de la Sportul Studenţesc la Steaua, pentru a ajunge la Real Madrid şi Barcelona. Omul acesta a pus Brescia pe harta Italiei şi în minţile românilor. Omul acesta ne-a făcut pe noi, românii, să ţinem ani de zile cu turcii. Dar a fost în primul rând românul care a intrat de 125 de ori în teren, purtând culorile naţionalei spre glorie, recunoaştere şi respect la nivel mondial”, a transmis Adrian Veştea.

El a adăugat că prin acest proiect România îi oferă lui Hagi un loc unde poate face performanţă.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării

După finalizarea ceremoniei a început demolarea stadionului. La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele clubului Farul Constanţa, Gheorghe Popescu, şi antrenorul Gheorghe Hagi.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării

Construcţia stadionului a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Puşchilă, fiind inaugurat pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacităţii arenei.

Noul stadion va avea o capacitate de 18.500 de locuri. De asemenea, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare: săli de antrenament – atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, şi UAT Constanţa şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanţat de la bugetul local cu 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcţii şi 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilităţi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...