VIDEO Aurelian Bădulescu, mâna dreaptă a Gabrielei Firea la Primăria București, a făcut gesturi obscene spre o consilieră USR și a numit-o ”criminală”
Aurelian Bădulescu, viceprimar al Primăriei București și omul de încredere al primarului Gabriela Firea, a făcut în ședința de miercuri a Consiliului General gesturi obscene față de consiliera USR Ana Ciceală, pe care a numit-o ”criminală”.
Bădulescu, cunoscut pentru ieșirile lui suburbane, i-a adresat lui Ciceală expresii dure și a făcut un gest obscen la adresa acesteia.
În ciuda comportamentului controversat al lui Bădulescu, PSD și Gabriela Firea nu s-au delimitat niciodată de acesta.
Bădulescu a făcut gestul obcen când în momentul în care pe ordinea de zi se dezbatea acordarea titului de cetăţean de onoare mai multor medici din Bucureşti.
Ana Ciceală a spus în timpul dezbaterii că ”este pentru prima dată când se oferă titlu de cetăţean mai multor oameni în acelaşi timp. Dar mi se pare practica aceasta de a încuraja modalitatea absolut dezastruaoasă în care este făcut managementul spitalelor bucureştene din subordinea Primăriei Capitalei sau din subordinea Ministerului Sănătăţii, prin acordarea de astfel de titluri. Pe stie-urile spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei nu sunt publicate spre exemplu, rapoartele de activitate al acestor manageri care sunt propuşi astăzi la onorare. Spre exemplu, Managerul de La Sfânta Maria managerul Narcis Copcă este atât de transparent încât nu a vrut public, nu a vrut un consilier general care să asiste la felul în care îşi susţine proiectul de management pentru conducerea spitalului. Practica aceasta de a-i onora prin cetăţean de onoare este absolut păguboasă şi nu aduce nimic bun pentru spitalele noastre. Nimic bun”.
Aurelian Badulescu i-a replicat în acest mod lui Ciceală: „Voi sunteţi nimeni şi noi vorbim despre oameni aici. Să-ţi fie ruşine USR. Să-ţi fie ruşine doamna Ciceală şi mai nou mamă. Ruşine Ana Ciceală! Tu nu ai dreptul să mai vorbeşti. Taci din gură! Să îţi fie ruşine. Plecăm din sală. Stăm şi o ascultăm pe criminala asta? Du-te bă de aici şi lasă-ne în pace! Taci din gură! Nu îţi ajunge? Ăştia sunteţi mă, viitorul acestei ţări? „”
Foto: Aurelian Bădulescu (InquamPhotos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii