FOTO Ce mănâncă italienii / Prosciutto nu se vinde la kilogram, legumele se dau la bucată, iar relațiile dintre oameni primează mâncării din farfurie / Reportaj la firul busuiocului

”Buongiorno, posso avere 500 grammi di prosciutto crudo?” Așa am intrat în contact cu dieta mediteraneeană, conceptul larg după care se spune că se ghidează italienii atunci când mănâncă. O solicitare de altfel stupidă pentru orice italian, fie din nordul sau din sudul peninsulei.

O cerere imposibil de acceptat în Italia

”Câte persoane sunteți la masă?” A fost răspunsul primit atunci de la proprietarul unui mic magazin din Cenate Sotto, o localitate din provincia Bergamo.

”Prosciutto se strică, îi dispare prospețimea repede, chiar după numai o zi după ce a fost lăsat în frigider. Trebuie mâncat tot timpul proaspăt, ăsta e secretul. Dacă sunteți doar trei persoane, ajung 150 de grame pentru o masă, vă dau atât. Cum mâncați prosciutto? Cum vă numiți? De unde sunteți? De când timp sunteți aici? De ce sunteți aici? Vă place zona? Vă pot recomanda niște roșii foarte bune, știu un magazin foarte bun? Ce lucrați? Ați fost vreodată la Colli di San Fermo? Eu cred că așa arată și Transilvania…” O avalanșă de întrebări care pleacă de la mâncare. Iar asta se întâmplă zilnic.

Pulpa de porc e apoi luată de pe raft, se taie grăsimea cu atenție, iar feliile sunt atât de subțiri, că poți vedea prin ele. La fiecare 50 de grame se pune o folie de plastic să nu se lipească între ele, dar și pentru a le menține proaspete cât mai mult timp. Feliile sunt luate cu atenție, cu două mâini și sunt introduse într-o pungă specială care nu trebuie îndoită sau mototolită niciodată. Mâncarea e sfântă.

Înainte de mâncare, pentru italieni e omul. Trebuie înțeles și niciodată păcălit

Același șir de întrebări l-am primit de la aproape fiecare vânzător, iar uimirea este cu atât mai mare cu cât te și ține minte. De fapt, acesta e și secretul: dacă te păcălesc o dată, te mai întorci la mine?

În fiecare localitate mai mare există o zi pe săptămână când se organizează un târg: îmbrăcăminte, încălțăminte, fructe, legume și lactate. Coadă se face doar la anumite standuri, acolo unde sunt vânzători cu alimente de la producători locali. Chiar dacă prețurile sunt mai mari decât la produsele celor care iau marfa de la marii distribuitori, foarte mulți italieni preferă să se aprovizioneze de aici.

Mere din Tirolul de Sud, portocale din Sicilia, lămâi din Calabria, ciuperci din Prealpii Bergamasci, struguri din Franciacorta, nuci din Umbria, salam făcut în casă și măsline de la o fermă din comuna vecină. Se vând aici și delicatese de sezon: castane, melci vii și măsline verzi. Totul proaspăt. Evident că nu mai găsești piersici, de exemplu, acum, în decembrie. Întreb care-i rosul măslinelor crude, cum se pot mânca.

”Sunt oameni care preferă să le facă în casă. Le pun în apă, au grijă să o schimbe periodic, dar eu nu-i înțeleg. Dar fiecare face ce vrea. Măsline de casă… Nu știu, le poți lua de la magazin, sunt la fel de bune”, spune vânzătoarea sinceră. Nu-mi recomandă nici ciupercile: ”Nu a plouat suficient, nu sunt foarte gustoase. Poate încercați mai bine săptămâna viitoare”. A pierdut 5 euro azi, dar pe mine m-a cucerit de client fidel.

Aici fructele și legumele se dau la bucată, nu la kilogram. „Se strică. Mai bine mănânci proaspăt. Iar apoi, mai veniți”, e sfatului fiecărui vânzător. E ciudat să afli că mult nu e bine, iar asta chiar din gura unuia care inevitabil trebuie să se gândească la profit.

Proaspăt e cuvântul de ordine. În localitățile mici, acolo unde nu se organizează târguri, există mașini care circulă în zile special programate, cu diferite produse: pâine și produse de panificație în fiecare dimineață, fructe și legume, lapte, brânzeturi, apă și înghețată. Există, de asemenea, numeroase firme care fac livrare la domiciliu. Firme locale, nu marile supermarketuri, care, evident, și ele fac asta. În plus, există Amazon, care livrează pe lângă electrocasnice și materiale pentru grădină, inclusiv brânzeturi, ulei de măsline, chiar și carne proaspătă. Alimentele sunt ambalate în cutii speciale, cu gheață. Dar lipsește socializarea.

Dar și Italia se schimbă

Chiar și în aceste condiții, Italia pare că se schimbă, și nu neapărat în bine, îmi spune un vânzător de fructe și legume din cartierul Loreto din Bergamo. În zona lui, la o distanță nu mai mare de un kilometru existau 4 vânzători de fructe și legume, în urmă cu 10-12 ani. Acum a rămas singur, iar afacerea scârțâie.

”Oamenii s-au obișnuit cu supermarketul. Merg acolo și cumpără tot ce au nevoie, chiar dacă nu mai sunt la aceeași calitate, timpul primează, nu mai merg din magazin în magazin, nu mai au timp.”

Șansa lui este că este că se află perete în perete cu o altă afacere locală, o carmangerie, „Loreto Carni”, iar oamenii care intră aici pentru niște coaste de vițel, de exemplu, intră la el, apoi, să ia și niște rozmarin. Dacă de dincolo iau o bucată bună de ”branzi” și ”parmigiano”, de la el vor cumpăra niște pere ”Abate Fetel”. Încercați combinația…

Însă sunt puține locuri de parcare în zonă, iar dacă te grăbești, mergi la un supermarket și iei de acolo…

În Grumello del Monte, în mica „panetteria” din centrul orașului, deasupra casei trona până anul trecut o ramă în care se află o tăietură dintr-un ziar.

Scria pe o hârtie îngălbenită de timp: „Rispettate il pane. Sudore della fronte, orgoglio del lavoro, poema di sacrificio” (Respectați pâinea. Transpirația frunții, mândria muncii, poezia sacrificiului”). Un citat din Mussolini.

Întreb vânzătoarea cum de are un citat din Mussolini într-un loc atât de vizibil.

„Noi nu facem politică”, mă asigură din start. „Este singurul lucru pe care l-am păstrat din prăvălia străbunicului meu. Lucrez cu sora mea și cu tata, ne facem treaba cât putem mai bine, cu respect față de trecut și pentru prezent. Sunt cuvinte care ne reprezintă”, îmi spunea ea.

Astăzi, localul respectiv nu mai există. A fost cumpărat de un lanț local, iar pâinea, brioșele și focaccia vin de la o fabrică. Înainte, totul se producea aici, într-o cameră alăturată, iar mirosul îi înnebunea pe toți trecătorii. Nu mai e cazul. Produsele sunt reci chiar și la 6 dimineața.

Nu mai există nici măcar casa de marcat, deasupra căreia se afla citatul din Mussolini. Acum este un aparat automat, care dă și rest, la nevoie, iar vânzătoarele nu mai au nicio socoteală a banilor. Totul, automat.

Nimeni nu trece peste masa de prânz, în nicio zi

O schimbare adâncă în societatea italiană în privința stilului alimentar e greu de crezut că se poate produce în viitorul apropiat. Asta, pentru că încă de la grădiniță copiilor li se întipărește acest mod de viață.

În Italia, fiecare grădiniță și școală trebuie să ofere copiilor o masă caldă la prânz. Nu toate au bucătării unde să se prepare prânzul, deși aceasta este soluția cea mai așteptată, însă acolo unde nu se poate, porțiile sunt aduse de la firme de catering, iar apoi preparatele sunt încălzite.

Sunt și cazuri unde nu se poate oferi nici acest serviciu, fiind vorba de localități izolate sau acolo unde nu sunt firme care să facă acest serviciu. În aceste condiții, elevii sunt transportați acasă, la prânz, pentru a lua masa, sau programul școlar se încheie mai repede, iar orele pierdute astfel se recuperează sâmbăta, pentru a acoperi întreaga programă școlară. Masa înainte de toate!

La prânz, între 12 și 14,  întreaga țară se închide. Toată lumea merge la masă, așa se face că aproape toate restaurantele au în această perioadă „pranzo di lavoro”.

„Pauza de prânz este un moment foarte important al zilei pentru angajați. Aceasta le permite să își reîncarce bateriile, să ia o pauză de la activitățile lor și să socializeze cu colegii”, e prezentat obiceiul în presa italiană.

Restaurantele oferă zilnic, între aceste ore două, trei variante de prânz, cu prețuri de la 10, 12 euro, până la 20. Se oferă două feluri de mâncare, cafea și băutură.

Mâncarea se împletește însă extrem de bine cu sportul. Nu există copil care să nu practice un sport. Fie că e fotbal, baschet, volei, rugbi, tenis sau scrimă, un sport e vital aici pentru dezvoltarea fizică a copiilor. Nici adulții nu uită însă de activitatea fizică. Potecile sunt pline de persoane de peste 80 de ani, îi vezi chiar și pe bicicletă, iar cei mai tineri merg la sală, cu caiacul sau aleargă pur și simplu în natură.

O localitate mică, de până la 1500 de locuitori, are stadion cu nocturnă și club de fotbal, inclusiv cu mai multe echipe de juniori și chiar fotbal feminin. Sunt și terenuri de tenis, iar într-o localitate vecină există cluburi de schi, yachting, caiac, ciclism și multe altele.

Iar cluburile, unde fiecare membru e considerat asociat, se reunesc în mod obligatoriu de cel puțin 2 ori pe an, la final de sezon și de Crăciun. Totul, în jurul unei mese. O cină socială, așa cum se numește, unde fiecare vine cu familia, îmbrăcați eleganți și pregătiți pentru un dialog în jurul mesei. Un exemplu de meniu?

Ravioli Cacio e Pepe, Burro Bianco e Nocciole

Sella di Vitello, Joux di Cottura e Polentina Morbida

Focaccia Genovese Dolce