FOTO Celebrul balerin Serghei Polunin şi-a tatuat alte două imagini cu Putin
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Serghei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a publicat o poză pe Instagram în care îi pot fi văzute tatuajele de pe corp. Pe lângă imaginea estompată a lui Vladimir Putin din mijlocul pieptului, pe umeri pot fi văzute alte două capete ale liderului de la Kremlin, relatează News.ro.
View this post on Instagram
Cele mai multe comentarii sunt de nedumerire: „De ce?”, „De ce nu trăieşti în Rusia, dacă îl iubeşti pe acest bărbat?” sau „Mare dansator, puţină minte”. „Prin faptul că ai aceste tatuaje înseamnă că sprijini crima şi tortura”, i-a scris un alt internaut.
Într-un mesaj publicat pe 20 noiembrie 2018 – la aniversarea celor 29 de ani – Polunin a stârnit controverse când a spus că preşedintele rus a fost tratat nedrept de presă „în unele părţi ale lumii” şi a anunţat: „Văd lumina când mă uit la el”.
„Lasă-le pe mamele soldaţilor noştri să te cânte în ode”, a mai spus, referindu-se la conflictul din zona Donbas din estul Ucrainei, care a fost parţial capturată de insurgenţii sprijiniţi de ruşi.
Cinci zile mai târziu, Polunin a publicat o fotografie în care apărea cu chipul lui Putin tatuat pe piept: „Îi mulţumesc lui Vladimir şi tuturor celor care aleg binele”.
Polunin a anunţat că a devenit cetăţean rus, publicând atunci o fotografie cu noul său paşaport.
La doar 19 ani, Serghei Polunin a devenit cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet, una dintre cele mai prestigioase companii de balet din lume şi a fost numit „cel mai bun balerin al generaţiei sale”.
La 21 de ani, Serghei Polunin a şocat lumea baletului anunţând că se retrage de la London Royal Balet, unde avea parte de o apreciere enormă, şi că alege un nou drum, cel de dansator independent, care nu se încadrează în şabloanele riguroase ale acestui domeniu. În prezent, Polunin deţine propria companie de producţie, Polunin Ink, prin intermediul căreia realizează show-uri în toată lumea, în colaborare cu mari artişti, printre ei şi românca Alina Cojocaru. Repertoriul lui Polunin include acum spectacole originale precum „Sacre” (coregraf Yuka Oishi), „Rasputin” (coregraf, Oishi, scor, Kirill Richter), „Little Red & The Wolf” (coregraf Ross Freddie Ray, scor: Richter), „Satori” (coregraf, Sergei Polunin, regia: Gabrielle del Vecchio) şi „Romeo şi Julieta” (coregraf Johan Kobborg).
Născut în 1989, el a dansat pe marile scene ale lumii – la Staatsballet Munchen şi Teatrul Balşoi din Moscova. Videoclipul în care Polunin dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, a devenit viral şi a adunat peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a apărut în filmul regizat de Kenneth Branagh „Crima din Orient Express” (2017), în thrillerul „Red Sparrow” (2018) şi în filmul „Corbul alb” (The White Crow, 2018). Polunin a apărut şi în videoclipul „Movement” al lui Hozier.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii