FOTO CFR Cluj pierde cu Steaua Roșie Belgrad, 0-4. Antrenorul Marius Șumudică: ”S-au aliniat toate astrele împotriva noastră”
Calificarea echipei CFR Cluj în grupele Europa League este serios periclitată după ce românii au pierdut la scor, la Belgrad, marți seară, în fața echipei Steaua Roșie, scor 0-4. Pavkov a deschis scorul încă din minutul 5. Scorul În minutul 38, sârbii marchează din nou, de această dată prin Katai, în urma unei faze inițiate de marcatorul primului gol, Pavkov. După pauză, Steaua Roșie mărește scorul, prin Ben Nabouhane, în minutul 68. Același jucător a pasat pentru golul lui Ivancic, nouă minute mai târziu, iar partida s-a încheiat 4-0.
În situația în care CFR Cluj nu va reuși să se califice în urma returului cu Steaua Roșie Belgrad, echipa va juca în grupele Conference League, cea mai nouă competiție înființată de UEFA.
Marius Șumudică despre o eventuală calificare împotriva sârbilor: ” E science fiction, ca să zic aşa”
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat, marţi seara, după acest meci că formaţia sa a avut o prestaţie ruşinoasă. „A fost un meci în care am avut o prestaţie ruşinoasă. Din punctul meu de vedere este incredibil să faci astfel de cadouri, să primim astfel de goluri. Era un meci echilibrat, nu aveam niciun fel de problemă, dar am pierdut mingea foarte uşor. Practic am luat nişte goluri pe greşeli personale… suntem obosiţi, se vede clar. Suntem echipa care am jucat cele mai multe meciuri, avem o medie de vârstă destul de înaintată, este greu. Am avut şi ghinion, ieri s-a accidentat Chipciu, nu l-am avut pe Păun, practic s-au aliniat toate astrele împotriva noastră. Nu avem scuze, este ruşinos ce s-a întâmplat. Mie îmi este ruşine ca antrenor de ceea ce mi se întâmplă. Sper ca acelaşi sentiment să îl trăiască şi jucătorii”, a afirmat tehnicianul la postul Pro X, citat de Agerpres.
Şumudică a menţionat că va fi extrem de greu pentru CFR Cluj să întoarcă acest scor în manşa secundă. „E greu, e science fiction, ca să zic aşa, să înscriem patru goluri la Cluj. Şi e o echipă aşezată, care a câştigat toate duelurile unu la unu cu noi. Noi aici am pierdut, la dueluri, le-am făcut cadou practic. Ei nu ne-au surprins cu absolut nimic, ne-am surprins cu mingi pierdute pe care eu practic nu le înţeleg, dar cât trăieşti înveţi ca antrenor”, a precizat Marius Şumudică.
Partida retur cu Steaua Roşie Belgrad este programată la Cluj-Napoca pe 26 august.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii