FOTO Concert inedit pe malul mării, la răsărit
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, împreună cu actorul Marius Manole au susținut luni dimineață un recital în premieră absolută la răsăritul soarelui, pe malul mării, la Constanța.
În cadrul recitalului au fost prezentate compoziții corale românești semnate de Corneliu Cezar, Mihai Moldovan și Sabin Păutza, transmite Primăria Constanța într-un comunicat de presă.
Aproape 600 de persoane au participat la evenimentul inedit organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe faleza Cazinoului din Constanța. La ora 06:07 AM, publicul a întâmpinat răsăritul pe acordurile muzicii interpretate de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu. Recitalul Corului Madrigal a inclus un moment recitativ al actorului Marius Manole. La orgă a interpretat Abel Corban.
Imaginea a fost întregită de prezența pe mare a unui vas al Gărzii de Coastă, care a salutat Corul Madrigal și publicul pe parcursul întregului recital. De asemenea, Garda de Coastă, reprezentată de Comisarul Șef Alexandru Oae, a oferit Corului Madrigal sifleea marinărească, în semn de respect față de organizarea Turneului Ave Maria, prilejuit de Ziua Marinei.
Evenimentele continuă astăzi pe Faleza Cazinoului constănțean cu o seară de folk, în cadrul Cantus Mundi Fest, unde copiii din corurile Cantus Mundi vor cânta împreună cu Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, precum și pe 15 și 16 august, cu Spectacolul Extraordinar „Ave Maria”, realizat în co-producție cu Primăria Constanța.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank