FOTO Cum se schimbă viața inuiților din Groenlanda din cauza schimbărilor climatice și a globalizării, prin ochii unei localnice / De la vânătoare de foci și sănii trase de câini la fast-food și vase de croazieră

Tuperna Davidsen, în vârstă de 39 de ani, se numără printre cei 56.000 de oameni care trăiesc în prezent în Groenlanda, o țară aflată la granița dintre modernitate și tradiție și unul dintre locurile care a suferit cel mai mult din cauza încălzirii globale – un tărâm al zăpezii într-o lume în care recordurile de temperaturi ridicate se doboară între ele precum piesele de domino, de la an la an.

Asistentă medicală de profesie și mamă, dorința de a împărtăși frumusețea și cultura țării sale a determinat-o pe Tuperna să intre în domeniul turismului. În acest context, a devenit ghidul celei mai recente expediții La NORD de cuvinte a lui Rareș Beșliu și a prezentat în detaliu ce înseamnă viața în Groenlanda – de la vânatul tradițional de foci și reni și frumusețea aurorei boreale la problemele cu care se confruntă comunitatea locală, cauzate în principal de schimbările climatice, poluare și turismul iresponsabil.

Deși este cunoscută pentru întinderile aproape nesfârșite de zăpadă, Groenlanda este și una dintre zonele lumii cel mai puternic afectate de încălzirea globală. Potrivit NASA, Groenlanda și Antarctica au ajuns în 2020 la o rată de topire a gheții de șase ori mai rapidă decât în anii 1990, iar Tuperna a fost martor direct al schimbărilor radicale. 

„Cu treizeci de ani în urmă aveam abia nouă ani și, pe vremea aceea, marea îngheța iarna. Pescarii mergeau din oraș pe jos la pescuit și tăiau copci ca să prindă pește. Acum marea nu mai îngheață deloc. Pe vremuri aveam zăpadă multă din noiembrie până în mai și vremea era mereu la fel în fiecare an, fie vară, fie iarnă. Acum încep târziu ninsorile, prima e prin octombrie, apoi mai ninge o dată poate în ianuarie (dar doar puțin) și în rest plouă foarte des. Rezultatul e că se creează straturi alternative de zăpadă și gheață și asta e în detrimentul animalelor. Avem furtuni atât vara, cât și iarna. Uneori vara plouă abundent (se poate chiar să și ningă) și a crescut umiditatea aerului; vara avem ceață în mod frecvent, ceea ce e iarăși neobișnuit.”

Aceste schimbări semnificative îi forțează pe locuitori să-și modifice stilul de viață și face dificilă practicarea unor tradiții de sute de ani, cum ar fi folosirea săniilor trase de câini. În 2022, un reportaj BBC arăta cum acest mod de transport, o tradiție importantă în Groenlanda, a început să scadă în popularitate pentru că, pur și simplu, spațiile înghețate sau acoperite cu zăpadă se restrâng tot mai mult și nu mai sunt la fel de sigure cum erau în trecut

Doar în Ilulissat, orașul natal al Tupernei, populația de câini de sanie a scăzut de la 5.000 la 1.800 în ultimii douăzeci de ani, potrivit BBC, iar femeia menționează că, deși tatăl ei este crescător de câini și continuă să meargă în sălbăticie cu sania, cursele cu sania trasă de câini sunt mult mai rare decât în trecut.

„Însă bucuria de a călători pe o sanie trasă de câini este de nedescris, absolut de fiecare dată. Câinii abia așteaptă să tragă sania pe zăpadă, tu respiri aer curat și nu ești nevoit să suporți zgomotul motorului și nici poluarea aferentă.”

Altă schimbare majoră a ultimelor decenii este alimentația, adaugă ea. Deși comunitățile de pe insula înghețată sunt printre cele mai izolate din lume, Tuperna explică faptul că elemente ale societății moderne, cum ar fi lanțurile de fast-food, nu au cruțat nici măcar acest colțișor al lumii, fapt pe care ea îl vede ca pe o amenințare la adresa sănătății groenlandezilor.

Mâncarea de tip fast-food a reprezentat o schimbare semnificativă pentru întreaga lume, dar contrastul este și mai evident în Groenlanda, unde gastronomia inuită dezvoltată în unele dintre cele mai dure condiții de mediu a suferit foarte puține schimbări de-a lungul secolelor. La drept vorbind, schimbările majore în acest sens au început să apară abia în ultima sută de ani.

Tuperna a descris în detaliu practicile de vânătoare și procesare a cărnii pe care localnicii încă le mențin și pentru care au fost criticați de-a lungul timpului, fiindcă se bazează în parte pe vânarea anumitor specii de animale periclitate, îndeosebi foci și balene. După spusele Tupernei, totuși, aceste tradiții de mii de ani nu sunt doar importante din punct de vedere cultural, ci și sustenabile: 

„Atunci când venim de la vânătoare reușim să folosim aproape integral vânatul, iar carnea se împarte cu toți membrii familiei. Să zicem că merg cu ai mei la vânătoare de reni; în fiecare an vânăm doar atâția reni cât avem nevoie astfel încât să ne ajungă tuturor carnea pentru un an. O porționăm cu atenție: asta e pentru supă, asta o punem la tocăniță, asta merge la tocat, asta e pentru grătar, asta o preparăm la cuptor, și tot așa. Din ficat facem paté, iar blana o folosim să îmbrăcăm șezutul la sănii iarna. Și focile le împărțim, tot așa, cu întreaga familie. Noi păstrăm carnea, iar cu restul hrănim câinii. După mine, noi chiar ne hrănim sustenabil în Groenlanda fiindcă vânăm animale sălbatice care umblă libere, nu sunt ținute prizoniere în captivitate.”

Tuperna vorbește despre cum obișnuia să mănânce „preponderent ceea ce se găsea în zona noastră”, și a văzut cu proprii ochi cum oamenii au început să opteze tot mai mult pentru mâncarea din afară, deseori nesănătoasă.

Îngrijorările ei nu sunt nefondate, arată cercetările recente. Un studiu din 2020 a analizat obiceiurile alimentare pe termen lung ale oamenilor din regiune și a arătat că, deși mâncarea de import a devenit disponibilă pe insulă încă din secolul al XIX-lea, la momentul 1900, dieta tradițională inuită, sau kalaalimernit, era încă dominantă – groenlandezii consumau în proporție de 82% doar alimente procurate local: pește și carne de mamifere marine (balene, foci, delfini, etc), carne de vânat (reni), alge și fructe de pădure. 

În 2018, aportul acestor alimente în dieta localnicilor era de 14% în cele câteva orașe și 21% în mediul rural, în vreme ce consumul de zahăr și grăsimi saturare a crescut considerabil. În opinia cercetătorilor, aceste schimbări de dietă, în combinație cu un stil de viață mai sedentar, ar putea explica trendul de creștere a obezității, diabetului și problemelor cardiace în rândul populației inuite. 

Alt mod în care globalizarea schimbă radical viața pe insulă este chiar prin turism, un domeniu în care Tuperna lucrează acum, dar care poate duce și la excese. Femeia explică faptul că groenlandezii sunt, în general, oameni primitori, însă creșterea în popularitate a turismului în zonă are și multe aspecte negative.

Vasele de croazieră care ajung pe insulă sunt printre cele mai mari surse de poluare, iar turiștii de la bordul lor au tendința să deranjeze viața sălbatică și să treacă prin zonă fără să arate prea mult respect pentru cultura locului sau să stimuleze economia locală, motive pentru care Tuperna se împotrivește total acestui tip de turism.

Un exemplu concret pe care îl dă ea este cel al balenelor cu cocoașă, care, explică ghidul cu mulți ani de experiență în apele reci din jurul insulei, au devenit mai timide pe măsură ce tot mai multe ambarcațiuni au început să le tulbure liniștea. În mod ironic, în încercarea de a le găsi, turiștii își diminuează singuri șansele.

„Balenele cu cocoașă sunt niște animale destul de curioase și, dacă le lași în pace, până la urmă vin ele singure aproape de barca ta. Nu trebuie să le cauți tu cu obstinație fiindcă au și ele nevoie de liniște, trebuie să doarmă și să mănânce netulburate.”

Pe de altă parte, menționează cu bucurie că în timpul activității ei de ghid a întâlnit și mulți oameni bucuroși să învețe și care au arătat respectul cuvenit față de natură și de cultura locală.

În orice caz, Tuperna nu este prea entuziasmată de faptul că, din 2024, America de Nord și Groenlanda vor fi legate de rute directe de avion. În final, deși Groenlanda are multe de oferit, „locul ăsta trebuie să rămână așa cum este: unic”.

Nimic nu pare să o poată îndepărta pe Tuperna de insula înzăpezită pe care o numește „acasă”, cel puțin nu pe termen lung. Ea a trăit, în total, aproape patru ani în Danemarca și este adeptă a călătoriilor, dar în ciuda problemelor cu turiștii, a schimbărilor climatice, a lunilor întregi fără răsărit și a tentației țărilor „dezvoltate”, Tuperna declară că nici măcar nu i-a trecut vreodată prin gând să părăsească Groenlanda. 

 

—

Material publicat în cadrul proiectului „Dreptul la mediu curat, pentru un viitor durabil. Creșterea implicării cetățenilor în atingerea țintelor climatice ale UE (Green rights for a sustainable future: Enhancing citizens’ involvement in EU’s climate ambitions – „Green-Rights”), susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) cu atribuții delegate de Comisia Europeană.

Detalii despre proiect, AICI.

—-

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt însă ale autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.