FOTO Destinație turistică inedită. O casă de aproape 120 de ani a fost tranformată în loc de cazare și primește turiștii care vor să scape de aglomerația stațiunilor
În satul Marin din județul Sălaj, o tânără a transformat o locuință construită în anul 1903 în spațiu de cazare. Pensiunea se numește Casa Veche din Marin. Femeia organizează fel și fel de evenimente în zonă cu specific tradițional, iar până anul acesta cei mai mulți turiști erau cei din străinătate. „Acum au mai început să vină și ai noștri, cu pandemia asta”, spune Patricia Marina.
Ea se ocupă de „gospodărie” împreună cu mama ei. Casa au cumpărat-o în urmă cu mai mulți ani de la copiii fostei proprietare, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 94 de ani.
- „Inițial, părinții mei au vrut să depoziteze aici ceva, să facă o mică afacere, dar nici vorbă de turism. I-am convins. Eu cred că avem multe de oferit. Și cred că nu am greșit. Inițial voiam și eu să facem un fel de Muzeu al Satului, dar pe urmă m-am gândit la spațiu de cazare. Dar nu oricum, ci cu specificul nostru, ca să le arătăm oamenilor și tradițiile noastre”, spune tânăra care a copilărit într-o casă situată peste drum de pensiune.
Ca să atragă lumea, ea le pune la dispoziție turiștilor:
- „O alternativă sigură și tihnită într-o locuință țărănească din 1903, recondiționată și confortabilă, păstrându-i-se însă frumusețea și farmecul specific. Satul Marin, neafectat până acum de vreun caz Covid-19, reprezintă cadrul ideal pentru cei obosiți de zgomotele și căldura orașelor și marilor stațiuni. Asta nu înseamnă că aici veți fi scutiți total de zgomote și căldură, mai ales că ciurda de capre, vaci și bivoli traversează dimineața și seara satul, iar insectele și păsările ce viețuiesc prin iarba și copacii din curtea casei par să cânte mai mereu. Avem și un iepure ascuns prin curte, cel mai des timid, uneori foarte curios și prietenos, iar pe ulițe puteți vedea cârduri de rațe, gâște și găini. Dacă sunteți curioși să explorați poveștile localnicilor și preparatele locale, putem să vă facilităm accesul în gospodăriile lor. Locația este ideală pentru vacanțe de familie, cupluri sau grupuri mici care caută să se deconecteze temporar de ritmul vieții de zi cu zi.”
Casa arată splendid. Și-a păstrat structura, totul e făcut cu specific local. Până să vină pandemia, cei mai mulți turiști veneau din străinătate. Casa e pusă pe Airbnb spre închiriere, iar străinii s-au înghesuit să trăiască o experiență într-un colț de natură neatins de excavatoare, construcții moderne sau de mii de turiști.
- „Veneau grupuri din China, din Taiwan, Brazilia, dar și mulți europeni. 80% din cei care se cazau aici până să vină pandemia erau din străinătate. Acum au început să vină și ai noștri. Oamenii se relaxează, se rup de cotidian, de lumea lor aglomerată, de munca pe care o au la birouri câte 10-12 ore pe zi sau mai mult, cine știe. Vin, respiră un aer curat, fac drumeții. Sunt păduri aici, merg cu bicicletele, culeg bureți. Văd tradițiile locale”, adaugă femeia.
În apropiere sunt mai multe obiective turistice, așa că nu prea ai cum să te plictisești. Sunt zeci de bisericuțe din lemn, celebre în tot județul Sălaj și în România. Poți ajunge și la Grădina Zmeilor, una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România și unică în felul său în lume. Plus că locul e plin de legende.
Una dintre legendele Grădinii Zmeilor povesteşte despre o fată îndrăgostită de un soldat. Mama vitregă a fetei nu era de acord cu dragostea lor şi a blestemat-o pe fată care, astfel, s-a transformat în stană de piatră. Alta, despre o luptă între zmeii care au furat soarele şi un fecior năzdrăvan care a reuşit să-l elibereze. Odată înălţat pe cer, i-a orbit cu strălucirea sa, iar o fată eliberată odată cu soarele a blestemat gloata de zmeuleţi veniţi în ajutor să se transforme în stane de piatră şi să-i privească pe vecie de la poale pe cei înălţaţi pe dealul Închieturi.
Dacă totuși ajungi la Marin, la Casa Veche, și n-ai chef de prea multe drumuri, e bine de știut că aici se țin și evenimente, precum Zilele cu Gust/Fiii Marinului. Aici vezi o veritabilă defilare în port tradițional, auzi muzicanții satului care cântă la fluier, la caval, tilincă sau drâmbă, de exemplu. Se fac ateliere tradiționale, cu localnice care vin și țes la război. Se și mănâncă bine, iar oamenii sunt ospitalieri. Poți primi plăcintă cu cânepă,turte pe cucute, piroște, păsulă cu hoaspe sau oaie la cuptor.
Cum a venit pandemia, organizarea a avut de suferit anul acesta. Dar tot se țin și acum fel și fel de evenimente ca și reconstituirea unor nunți din prima parte a secolului trecut.
- „Îmbinăm mai multe activități, iar printre cele mai apreciate sunt aceste reconstituiri. Am reconstituit, de exemplu, nunta străbunicilor mei din anul 1941. Străbunicul meu Petre trebuia să se ia cu Onița. Onița o fugit cu alt băiat în ziua nunții, când totul era pregătit. Sfătuit de naș, Petre și-o căutat o altă soție, pe iubita fratelui Oniței, pe Măriuța. Măriuța o acceptat și s-o făcut nunta. Facem reconstituirea cu tot mersul cu trăsura cu zestre, cu pregătiri, cu tot ce putem.
- Apoi am reconstituit nunta bunicilor mei din 1954. Ioane, bunicul, s-o luat cu trei fete într-o iarnă. Era îndrăgostit de Florița, s-au iubit, el a plecat în armată, s-a întors, dar era mare diferența de vârstă dintre ei, 7 ani. Pe Ioane punea presiune familia să-și ia nevastă ca să-și facă casă. Cum Florița n-o acceptat, bunicul o luat altă fată. Într-o seară, chiar după căsătorie, s-au dus într-o duminică la dans. Fata nouă a bunicului a dansat cu un alt băiat, cu care a plecat acasă. Bunicul a găsit pretextul să anuleze căsătoria. De a doua a fost convins de familie și l-a afectat și o nouă întâlnire cu Florița, bunica mea. <<Ioane, nu m-ai așteptat, acuma te iei cu altcineva pe care nu iubești>>, i-a spus. Ioane n-a mai putut și i-a promis Floriței că o ia pe ea de nevastă. Apoi s-au înțeles familiile între ele și după un an s-au luat ca să-și poată ridica casa. O rămas cu Florița. Așa erau vremurile atunci”, spune Patricia.
Pe lângă reconstituiri, la Casa Veche din Marin se organizează și proiecții de filme, ateliere tradiționale sau expoziții. „Încercăm să îmbinăm mai multe activități. Până acum nu s-au plâns oamenii”, râde proprietara pensiunii.
Casa Veche se închiriază cu 400 de lei toată (2 camere, tindă, bucătărie și baie) și anexele (terasă și curte), dar de la 2 nopți se oferă și reduceri. E un loc ideal pentru grupuri de câte 4-5 persoane.
În plus, ne-a spus proprietara, o altă casă din secolul trecut e în curs de amenajare, în apropiere. Noua locație va păstra specificul locului și va avea 8 locuri disponibile pentru cei care vor să se desprindă de lumea știută.
sursa foto: Marin Art/ School of Arts and Traditions
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii