G4Media.ro

Fotografii cu soldați mutilați în subteranele uzinei Azovstal, publicate de Regimentul Azov,…

Regimentul Azov, Telegram

Fotografii cu soldați mutilați în subteranele uzinei Azovstal, publicate de Regimentul Azov, care cere ajutor pentru evacuarea acestora

O serie de fotografii publicate pe canalul Telegram al Regimentului Azov la primele ore ale dimineții arată condițiile mizere în care se află apărătorii ucraineni răniți, ascunși în subteranele uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, potrivit The Guardian.

Imaginile dezvăluie un „spital” improvizat, slab luminat, din interiorul uzinei, unde soldații sunt tratați în condiții primitive. Fotografiile au fost publicate alături de o declarație în care se pledează pentru ajutor.

„Întreaga lume civilizată trebuie să vadă condițiile în care se află apărătorii răniți și schilodiți de la Mariupol și să acționeze!

În condiții complet insalubre, cu răni deschise, bandajate cu resturi de bandaje nesterile, fără medicamentele necesare și chiar fără hrană.

Facem apel la ONU și la Crucea Roșie să dea dovadă de umanitate și să reafirme principiile de bază pe care ați fost create privind salvarea răniților care nu mai sunt combatanți.

Militarii pe care îi vedeți în fotografie și alte sute de persoane de la uzina Azovstal au apărat Ucraina și întreaga lume civilizată cu răni grave, cu prețul propriei lor sănătăți. Oare Ucraina și comunitatea mondială sunt acum incapabile să îi protejeze și să aibă grijă de ei?”.

Regimentul a pledat pentru „evacuarea imediată a militarilor răniți în teritoriile controlate de Ucraina”, unde ar putea primi îngrijiri corespunzătoare.

 

ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional!

Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram
Regimentul Azov, Telegram

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Războiul este groaznic, știm asta.
    Amarații astia din Azovstal sa se predea, eventual sub monitorizare ONU/ Crucea Rosie, daca le este frica ca ii căsăpesc rușii.
    Altfel miorlăiturile lor sunt dezonorante pentru niste eroi.

    • @troll ucrainean, rar mi-a fost dat să citesc despre cineva atât de curajos. În caz de război avem pe cine să ne bazăm cu siguranță…. Parcă te și văd cum lupți cu arma în mână… Erou adevărat nu alta, spargi cărămizile de piept măi rembo de Dâmbovița

    • Bai prostane, pentru oamenii ăștia, predarea = moarte. Batalionul Azov din care fac parte mulți dintre cei care apară Azovstal este considerat „organizație teroristă” în Federația Rusă. Pentru așa ceva, ei riscă închisoarea în Rusia undeva de la 25 de ani la „pe viață”, unii chiar și pedeapsa cu moartea. Deci bați câmpii cu dezinvoltură…

    • @Trolul ucrainean

      …sa-ti iau mămica în pwlică, zdreanță tristă ce esti!!

  2. Apărătorii din Mariupol – Azovstal sunt deja legendari, spartanii zilelor noastre!

    • Sigur, sunt legendari după ce de vreo luna se milogesc la toata lumea sa fie salvați, cumva, oricum. Halal slava.

    • @vct e bun ra..hatul sovietic la ferma de troli?

    • Ala de la centrala de troli ucraineni este bun?

    • Așa este, sunt o inspirație pentru toți soldații generației noastre.
      Aceștia sunt soldați ucraineni, care nu mai pot continua lupta, iar inamicul nu are onoare și nu garantează drepturile prizonierilor, dimpotrivă, sunt nenumărate semne că se pretează la torturi și ucid prizonierii. De aceea, este o responsabilitate internațională de a-i salva (asta își dorește toată lumea, mai puțin cei care i-au încercuit).

    • @ Cititoare ÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷
      Respect!!!

    • @Cititoare ++++++++++
      Respect!!!

  3. Nu vor fi lăsați Niciodata sa iasa de acolo si sa meargă in Ukraina. Rusia mai degrabă ar turna beton in toate ieșirile decât să-i lase liberi.

  4. Nu ti s-a strepezit gura de atâta slava? Deh… viată de trol ucrainean. Slava in sus, slava in jos.

  5. Nu cumva vor sa fie cazati in hotel de 5 stele?
    Cand au mers la razboi cum au crezut ca o sa fie? Ca la paintball?

    • Ce satiră de doi lei ai in tine bai Satyricon.
      E plin de viteji de tastatură care la prima bubuitură se baga sub masa.

    • hai siktür

    • ei nu „au mers” nicaieri. ei sunt acasa la ei, in orasul lor, in tara lor. Rusii sunt cei care au intrat peste un stat suveran independent.
      Cand iti aperi tara nu „mergi” nicaieri. tu stai pe loc si te aperi.
      E un detaliu foarte important chiar si pentru, cei spalati pe creier de ani de zile de propaganda putinista.

  6. Cred ca lu m@ ta i-a venit acru-n gura de la atata soopt de pooola bolsevica 😉

  7. Observasem ca in afara de slava la kil si înjurături mintea ta de hamster nu poate produce nimic.

  8. Mda…ar trebui sa se predea si vor fi tratati in cum se cuvine in spital.

    • Preda-te tu, deșteptule. Pune-te în situația acestor soldați ucraineni, care își apară tara.

  9. Ce de bolsevici troleaza pe aici! E trist baieti! E trist! Toata planeta este intr o schimbare iar voi a ti pierdut deja! Mai distractiv este ca ceea ce urmeaza pentru voi, o sa ma amuze si mai tare! 😜

    • Stim – nu esti cu Ucraina atunci: ești un trol rus din centrala de troli de la…, pe ruble, pe copeici, un putininst, un sosocar.

  10. Ce viteji suntem noi, în fata unui smart phone 😃

  11. Poze ale copiilor rusi mutilati de ei 8 ani in Donbas nu s.au mai gasit?
    Vor sa fie trimisi in Ucraina? Regulile razboiului spun altceva, asa ca atunci cand s.au decis sa fie eroi nazisti, trebuia sa se gandeasca ca vor ajunge aici!

    • Ucraina e stat suveran independent. punct.
      Rusia i-a violat suveranitatea de doua ori: odata cu Crimea, apoi cu Donbasul.
      Acum a intrat este ei sa-i anihilieze de tot ca stat, sa-i extermine ca natiune.

      Asa ca voi sustine cu donatii catre armata ucraineana si cu tot ce pot eu face de aici, ca ucraina sa-i poata respinge pe rusi de pe teritoriile ei.

      gunoiul rusesc trebuie sa stea doar la el in granita. europa n-are nevoie de nicio salvare din partea rusiei, nare nevoie de lectii de moralitatea si de dreptate facuta de unul din cele mai primitive popoare de pe fata pamantului.

      lasati-ne in pace
      vedeti-va treburile voastre interne acolo in rusia

    • Acesti patrioti trebuie salvati. Daca-si apara tara asta nu inseamna ca sunt nazisti,cap sec. Sunt EROI. Ma intreb de ce nu fac ucrainenii o bresa in incercuire spre ei.

  12. Poze ale copiilor rusi mutilati de ei 8 ani in Donbas nu s.au mai gasit?
    Vor sa fie trimisi in Ucraina? Regulile razboiului spun altceva asa ca atunci cand s.au decis sa fie eroi nazisti trebuia sa se gandeasca ca vor ajunge aici!

  13. Batalion nazist! Mercenari în mare majoritate pușcăriași eliberați derbedei nu eroi nici nu știau unde lupta și pt cine! Bani murdari au folosit ucrainieni scuturi umane arme neconvenționale S au predat în masa mai sunt câțiva drogați peste tot ruine Cei ce dau arme în loc de pace nu înțeleg ca asa cum a fost în Irak Afganistan Vietnam Siria Koreea absolut peste tot vor pleca la fel cu coada între picioare

  14. FEMEIA CU BARBA DE LA KIEV I-A ABANDONAT

  15. NARCOMANU DE LA KIEV NU MAI ESTE INTERESAT DE EI………AU MURIT CA PROSTII

  16. Putin trebuie exterminat, la fel și animalele lui de la Kremlin. Sper ca CPI sa facă dreptate, sa ii judece pe putin și animalele de la Kremlin, pentru genocid și distrugerile provocate Ucrainei. Blestemati sa fie Putin și numele lui nenorocit, blestemati fie toți cei din conducerea Rusiei, armata rusă.

  17. G4 tot javre globaliste sunteți!