G4Media.ro

FOTO Lucrări înghețate la un obiectiv strategic de investiții din cauza lipsei…

FOTO Lucrări înghețate la un obiectiv strategic de investiții din cauza lipsei unor avize la două luni de la inaugurare: refacerea podului de la Onești peste Trotuș

La nici două luni după inaugurarea în plină campanie pentru europarlamentare a lucrărilor de reconsolidare a podului din municipiul Oneşti (Bacău) peste râul Trotuş, acestea bat pasul pe loc. Timp de zile bune bune, pe şantier nu au mai fost utilaje şi nici muncitori, podul a rămas în aceeaşi stare de degradare şi poate pune oricând în pericol viaţa trecătorilor. Motivul? A fost nevoie de avize suplimentare de la Poliția Rutieră și Compania de Autostrăzi, după cum a declarat pentru G4Media.ro ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu.

”Lucrările au fost oprite pentru obținerea avizelor necesare de la Inspectoratul General al Poliției și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Acum am verificat am aflat că avizele au fost obținute și lucrările pot reîncepe”, a declarat Daniel Suciu pentru G4Media.ro.

Pe 16 mai, cu 10 zile înaintea alegerilor europarlamentare, autorităţile locale, judeţene şi centrale, reprezentate de primarul Oneştiului, Nicolae Gnatiuc, Dragoş Benea, pe atunci senator PSD de Bacău și candidat, şi Daniel Suciu, Ministrul Dezvoltării Regionale, au participat la inaugurarea lucrărilor de reconsolidare a podului care trece peste râul Trotuş. Un nod de legătură important pentru acea zonă a ţării deoarece leagă Transilvania de Moldova.

Foto: Unupetrotus.ro

Lucrările au fost „inaugurate oficial” la şase zile după ce a fost semnat ordinul de începere. „Mă bucur că în luna aceasta, pe 10 mai s-a dat ordinul de începere al lucrărilor, mă bucur că se lucrează. E mai puţin important că plouă sau că e soare. Pentru noi, cei care lucrăm în administraţie, campania electorală nu ne opreşte”, declara în faţa jurnaliştilor Daniel Suciu, Ministrul Dezvoltării Regionale în momentul inaugurării (16 mai).

În momentul declaraţiilor oficiale se puteau observa pe fundal: două buldozere, un excavator şi o basculantă care manevra pietriş.

Foto: Unupetrotus.ro

La nici două luni de la această scenă, peisajul este acelaşi, cu foarte mici excepţii. Marţi, 9 iulie- ora 11.40, pe şantier nu mai exista niciun muncitor şi niciun utilaj. Mai mult decât atât, podul se află în acelaşi stadiu în care se afla şi cu două luni în urmă. Singura deosebire vizibilă constă în faptul că movilele de pietriş care puteau fi văzute în momentul inaugurării lucrărilor au fost împrăştiate între timp.

Vorbim de lucrări care bat pasul pe loc la nici două luni din cele 10, atât cât ar trebui să dureze termenul de execuţie. Acestea vor costa 7,7 milioane lei (1.638.000 euro) şi sunt finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, iar Primăria Onești este beneficiarul finanțării.

De curând, primarul Oneştiului, Nicolae Gnatiuc, justifica stagnarea lucrărilor din cauza unor chestiuni birocratice care ar fi în curs de rezolvare şi care nu ar ţine de el. “Din capul locului, doresc să precizez faptul că Primăria Onești, care este beneficiarul lucrării, dispune de toate sumele necesare efectuării plăților aferente lucrărilor executate de constructorul desemnat în urma licitației, la podul peste râul Trotuș. Constructorul a început lucrările și a stagnat dintr-un singur motiv, și anume: inițial se stabilise să se impună o limitare de tonaj – de 7,5 tone – pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare și, în acest sens, obținuse toate aprobările necesare, inclusiv de la Inspectoratul General de Poliție Rutieră. Ulterior însă, s-a decis să se renunțe la această restricție de tonaj, să poată să circule pe pod și mașinile cu greutate mai mare de 7,5 tone, iar pentru acest lucru constructorul a trebuit să refacă toată documentația și să o depună spre avizare, din nou, la Inspectoratul General al Poliției Române, la București. Și la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a fost nevoie să se depună din nou documentația spre avizare”, declara edilul la un post de televiziune local citat de unupetrotuş.ro.

Podul peste râul Trotuş se află în această stare de degradare de câţiva ani buni şi poate pune oricând în pericol viaţa atât a şoferilor, dar mai ales a celor care îl traversează pe jos. Asta pentru că acesta nu are trotuare destinate pietonilor. În urmă cu doi ani, o tragedie a fost cât pe ce să se întâmple atunci când, în momentul în care era traversat de o maşină de mare tonaj, o bucată de câţiva metri din pod s-a desprins şi a căzut în apă distrugând mai multe conducte de utilităţi. „M-am speriat groaznic, s-a auzit un zgomot asurzitor, nu mi-am dat seama din prima clipă ce s-a întâmplat! Dacă nu era acel gard de protecție, iar pe pod s-ar fi aflat în momentul ăla vreun om, astăzi puteam vorbi despre o mare tragedie”, este declaraţia unui martor ocular citat de presa locală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. PNDL 2, fabrica de coruptie inventata de infractorul draknea merge mai departe, pana nu ajungeti TOTI in puscarie, nu va lasati, sa fiti blestemati, psd-alde-udmr!

  2. Pana obtineti toate avizele de la autoritatile „competente” poate se darama podul si atunci o sa trebuiasca sa refaceti din nou hartogaraia pentru alte avize…..

    PS. Un pod de 10 metri in drum spre Brasov (dupa Poiana Sarata) a durat 10 ani (2007-2017). Acum la Poiana Sarata din 2017 asteptam sa refacem inca in pod de 10 metri (unde deja s-a prabusit una dintre caile de rulare)….. Avem timp pana-n 2040….. Si daca nu vroiai, cu 5 chinezi/indieni/filipinezi cu roaba si lopata si tot il terminai……

    • Haide domnle, nu stii tu ca se lucreaza intens la autostrada, de aia nu mai e timp de poduri si podete de astea. Oamenii au viziune, vor sa faca lucruri marete nu poduri de 10m.

  3. 3 zile s-a intrerupt circulatia pe podul groazei de la \onesti….astazi , gata este liber la trecere. daca te afli cumva in urma unui tir de mare tonaj te rogi Bunului Dumnezeu sa nu ti se intample ceva, noi care facem naveta avem zilnic spaima ca se poate intampla o nenorocire ca in Italia.
    Este extrem de sugestiva foto cu „marele benea”si ruina de pod din fundal, asa arata Romania de care nu-i pasa nici unui reprezentant admnistrativ al statului, suntem la cheremul tuturor gunoaielor umane care au acces in fctii publice, evident, votati de noi majoritarii!