
FOTO Mii de tineri au participat sâmbătă seara pe Stadionul Național din București la un concert live pentru Ucraina / Evenimentul a fost transmis și de PRO TV și KISS FM, iar donațiile sunt pentru Crucea Roșie
La minus 5 grade, mii de tineri s-au adunat sâmbătă seara pe Stadionul Național din Bucuresti, la un concert dedicat Ucrainei. Evenimentul a durat 8 ore, iar pe scenă au fost prezente nume sonore din lumea muzicală internațională, precum Armin Van Buuren, Tom Odell și Jamala – Susana Alimivna Jamaladinova.
De asemenea, au fost prezenți peste 35 de artiști români, printre care Andra, INNA, Carlas Dreams, Irina Rimes, Delia sau Horia Brenciu.
Arena Națională s-a umplut de oameni de la oa – 20.00 – evenimentul fiind transmis LIVE de PRO TV și difuzat și de Kiss FM.
Este cel mai mare concert caritabil organizat în România, imediat după ridicarea restricțiilor, organizat din inițiativa grupului Saga Festival – WeAreSAGA.
Pentru organizarea concertului „WE ARE ONE!”, PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București și-au unit forțele cu scopul de a contribui la ajutorarea Ucrainei care se confruntă cu războiul declanșat de Rusia.
Toate donațiile vor ajunge la Crucea Roșie Română.
PRO TV s-a angajat să doneze toate încasările din publicitate – pe toată durata concertului, iar reprezentanții media din piață au fost îndrumați să procedeze la fel.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
32 comentarii