FOTO Patronii din Mamaia își pregătesc deja terasele, deși acestea nu pot fi deschise mai devreme de 1 iunie. Pe plajă au apărut primele șezlonguri
De câteva zile, patronii din Mamaia își pregătesc terasele, restaurantele și beach-barurile, deși autoritățile nu au comunicat momentul în care acestea ar putea funcționa din nou, în contextul crizei de COVID-19. Starea de urgență va fi ridicată în 15 mai, atunci când România va rămâne în stare de alertă, iar oamenii vor cunoaște o relaxare treptată a măsurilor restrictive din ultimele două luni, însă deschiderea teraselor și restaurantelor nu face parte din ele.
Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism pentru regiunea sud-est, declara, la începutul lunii, că litoralul românesc a înregistrat pierderi de 60 de milioane de euro doar în perioada care ar fi fost mini-vacanța de 1 mai.
Cu toate acestea, industria ospitalității este unul dintre segmentele care vor rămâne în continuare blocate după 15 mai și nu este sigur când aceasta va fi repornită. În pofida acestui lucru, investitorii din Mamaia se pregătesc să-și deschidă business-urile pentru sezonul estival 2020, ba chiar înainte de termenul la care începeau pregătirile în anii precedenți.
Unii dintre patroni au fost încurajați de mesajele ministrului de Interne Marcel Vela care a declarat, în seara de 4 mai, că românii vor putea merge ”în drumeții, la pescuit, la alpinism, în Sinaia”: ”Ne dă drumul sigur și nouă de la 1 iunie, nu are cum să ne mai țină închiși. Ne dă drumul la pescuit și la drumeții, la Sinaia, și pe noi de ce să ne țină închiși în continuare?”, a declarat unul dintre patronii restaurantelor deschise în stațiunea Mamaia.
Alții nu sunt la fel de optimiști, dar își amenajează spațiile la rândul lor pentru că își văd concurența că procedează întocmai. Sunt convinși, însă, că și ei, și ceilalți, ”deschid acum doar ca să aibă ce închide mai încolo”, pentru că, spun ei, turiștii nu se vor înghesui anul acesta pe litoral din cauza temerilor legate de răspândirea coronavirusului. Mai mult, unii patroni consideră că foarte mulți români nu își vor mai putea lua concediu, din cauza perioadei prelungite în care au stat acasă, iar alții nu vor mai avea bani din cauză că le-au scăzut veniturile în ultima perioadă.
O zi mai târziu după declarația ministrului Vela, Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, că redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară. Președintele nu a precizat, însă, vreun termen de la care ar putea începe reluarea activității în turism.
Declarațiile președintelui nu au mai avut, însă, un impact semnificativ asupra patronilor de restaurante și terase din stațiune, care au început să își amenajeze de zor spațiile, în așteptarea turiștilor. De precizat ar fi că graba acestora nu poate fi explicată prin prisma anilor precedenți, atunci când pregătirile localurilor începeau cel mai devreme la jumătatea lunii mai.
Mini-vacanța de 1 mai pe litoralul românesc consta, de fapt, în petrecerile organizate în stațiunile din sudul litoralului (Vama Veche, Costinești) sau în cluburile de la granița cu orașul Năvodari. Mamaia nu era printre punctele tari ale acestei perioade, pentru că sezonul se dezmorțea aici abia după 15 iunie.
Nu doar patronii de beach-baruri, restaurante și terase au început pregătirile, ci și proprietarii Telegondolei sau ai magazinelor și buticurilor înșirate de-a lungul falezei din Mamaia, din zona Cazino.
Din Mamaia au fost închiriate și primele biciclete, semn că și unii constănțeni s-au relaxat în privința restricțiilor după declarațiile făcute de autorități, fără să mai aștepte termenul de 15 mai.
Pare că și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral pregătește plajele pentru începutul sezonului. Mai multe utilaje curăță și nivelează nisipul cu regularitate, de la un capăt la altul al stațiunii.
În ultima perioadă, reprezentanții asociațiilor care activează în domeniul turismului au avut mai multe ieșiri publice în care atrăgeau atenția asupra pierderilor din zona industriei ospitalității și cereau redeschiderea segmentelor, promițând asigurarea unor măsuri ridicate de igienă și adaptarea la distanțarea socială.
Cu toate acestea, autoritățile au anunțat oficial, în mai multe rânduri, că restaurantele și terasele nu vor fi deschise începând cu 15 mai. Proiectul de lege adoptat luni de Guvern privind starea de alertă prevede clar că mall-urile, restaurantele și terasele rămân închise pe durata stării de alertă, iar cetățenii vor fi obligați să poarte mască de protecție în magazine, la serviciu, în spațiile publice închise și în transportul în comun.
A contribuit Cristian Andrei Leonte.
sursa foto: Info Sud-Est
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii