G4Media.ro

FOTO Primul pet taxi din Timișoara. Siguranță și confort pentru călătoria câinilor…

Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi

FOTO Primul pet taxi din Timișoara. Siguranță și confort pentru călătoria câinilor și pisicilor / Se oferă și servicii de urgență non stop

Iubitorii de animale din Timișoara și zonele învecinate se bucură de un serviciu inedit: un taxi special dedicat câinilor și pisicilor. Harmony Pet Taxi oferă transport pentru animalele de companie, fie că acestea sunt însoțite de proprietari, fie că sunt transportate singure. Serviciul este conceput pentru a asigura o experiență lipsită de stres, oferind siguranță și confort micilor pasageri.

„Acest proiect, realizat împreună cu soțul meu, face parte din visul nostru de a spori bunăstarea animalelor. Ne-am dorit să oferim servicii mai complexe pentru animale, iar Pet Taxi este o premieră în Timișoara. Colaborând îndeaproape cu medicii veterinari, am observat că multe persoane nu au mijloace de transport adecvate pentru a-și duce câinii sau pisicile la doctor, fiind refuzate de taxiurile obișnuite. Văzând că astfel de servicii există în București, Cluj, Iași și Craiova, am decis să le aducem și în Timișoara. Am achiziționat o mașină și am echipat-o cât mai bine, astfel încât animalele să poată fi transportate chiar și pe bancheta din spate. De regulă, le transportăm la veterinar, la saloane de cosmetică canină sau în alte părți ale orașului”, a declarat Claudia Țîrlea, președintele asociației Happy Tails și inițiatoarea proiectului Harmony Pet Services.

Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi

Se oferă și servicii de urgență

Mașina poate transporta până la patru animale simultan, fără costuri suplimentare pentru fiecare în parte. Serviciul este disponibil non-stop, însă între orele 19:00 și 09:00, precum și în zilele de duminică și de sărbători legale, tarifele sunt diferite.

„Nu dorim să ne îndepărtăm prea mult de tarifele practicate de taxiurile obișnuite. Ne-am inspirat din tarifele practicate în alte orașe și am stabilit o medie. Utilizăm Google Maps pentru a calcula distanța până la locație și am stabilit un tarif de 5,9 lei pe kilometru, indiferent dacă transportăm un câine sau patru, și indiferent dacă proprietarul este prezent sau nu. Așteptăm până la 30 de minute fără a percepe taxe suplimentare, în timp ce animalul este consultat de medicul veterinar, după care asigurăm transportul înapoi. Totul se programează din timp. Oferim și servicii de urgență, disponibile non-stop, pentru care tarifele sunt diferite. De curând am primit și POS-ul, astfel că clienții pot efectua plăți cu cardul. În prezent, lucrăm și la realizarea unui website”, a adăugat Claudia Țîrlea.

Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi

Mașina Harmony a fost autorizată de DSV, iar primii clienți au beneficiat deja de serviciile de pet taxi.

Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi

Din dragoste pentru animale, Mihaela Țîrlea a extins activitatea și a inclus, pe lângă serviciul de pet taxi, îngrijirea animalelor la domiciliu, plimbări zilnice pentru câini, precum și un serviciu de cumpărături necesare pentru animalele de companie.

Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi
Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi
Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi
Taxiul pentru animalele de companie FOTO Harmony Pet Taxi
Harmony Pet Taxi

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează