FOTO Protestari în fața Liceului Mircea Vulcănescu din București le împart elevilor pliante prin care îl glorifică pe criminalul de război / La protest participă și senatorul AUR Claudiu Târziu, în timp ce liceul discută astăzi schimbarea numelui instituției de învățământ
În jur de 100 de persoane protestează astăzi în fața Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu” din București, față de schimbarea numelui instituției. Liceul are astăzi programată o ședință a consiliului profesoral în care se discută eliminarea numelui lui Mircea Vulcănescu, antisemit condamnat definitiv pentru crime de război printr-o sentință a Curții de Apel București, din titulatura instituției de învățământ. La mișcarea de “glorificare” a lui Vulcănescu participă și senatorul AUR Claudiu Târziu.
De la microfon, unul dintre protestatari susține că “la fel cum Mântuitorul, dacă nu ar fi fost pus pe cruce și ucis acolo, n-ar fi existat o mântuire a neamului omenesc, la fel și Mircea Vulcănescu dacă nu ar fi fost din nou crucificat astăzi copiii ăștia n-ar fi primit din partea noastră câteva sute de pliante despre cine e Mircea Vulcănescu”.
Protestul are loc în aceeași zi în care profesorii se reunesc în cadrul unei ședințe a Consiliului Profesoral, pentru a discuta schimbarea titulaturii “Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu”, după ce Consiliul Local al Sectorului 4 a cerut oficial conducerii liceului să renunțe la numele celui condamnat pentru crime de război.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii