FOTO Reportaj din secția de terapie intensivă: Dacă plecăm și noi, cine să mai rămână? Pacienții cu aparatele / La noi pe secție ajung acum doar cazuri grave și foarte grave. Moderate? Nu sunt

-Vă rog să le ziceți că mă rog pentru ei! Pentru medici, pentru asistente, pentru toată lumea. Mă rog să treacă toată urgia asta. E urgie. Uită-te la mine cum sunt!

Domnul Pop, din Dej, trecut de 60 de ani, e de o lună la Spitalul de Boli Infecțioase, iar ultimele săptămâni le-a petrecut la secția de Terapie Intensivă II. Tocmai a fost detubat. E imobilizat, dar conștient. Înconjurat de aparate care scot felurite sunete, ca într-un joc sinistru, plin de branule și monitorizat, bărbatul e printre puținii pacienți care pot comunica.

-Suntem credincioși eu și toată familia mea. Cu credința am rămas și cu doctorii. Cine nu crede, să creadă că-i urgie. Urrrr-giiiii-eeeee. Sper să treacă. Să se gândească fiecare la familie, că ei suferă cel mai mult.

Simona, asistentă medicală în vârstă de 52 de ani, îl privește și vrea să-l țină de mână. Omul izbucnește în plâns. Lacrimile i se scurg cu încetinitorul din ochii mari și verzi, spre miezul pieptului, ocolind miraculos toate pansamentele care-i acoperă pielea, ca și cum ar fi înțelese între ele. Brațele nu le poate mișca, dar ridică palmele, pe care, dacă ar fi cu putință, le-ar împreuna în dreptul inimii.

„- Vreau doar să merg acasă. Să mergem toți acasă. Atâta. Și să fie sănătoasă toată lumea.”
Suntem în rezerva 14 de la secția de Terapie Intensivă II de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

„E greu și pentru cei care se trezesc. Pe salon e altfel. Aici merg non-stop aparatele, e lumină indiferent că-i zi sau noapte. Chiar dacă un pacient ar avea o stare generală bună, el aude apoi că se strigă, că se aleargă în jurul său, sună alarmele. E stresant și pentru ei”, povestește doctorița Diana Miclăuș, care coordonează secția de Terapie Intensivă II, de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj.

„S-au înmulțit cazurile grave și foarte grave. Suntem plini. Când e nevoie, scoatem din secție pe cel mai puțin grav pacient, îl mutăm și aducem altul foarte grav. Jonglăm între secții. Nu sunt locuri libere. În plus, din 10 paturi, în noiembrie am avut câte 8-9 ocupate cu pacienți intubați. Avantajul la noi este că avem cazuri grave care se regenerează pe secție obișnuită, prin ventilație non-invazivă. Dar la noi pe secție ajung acum acum doar cazuri grave și foarte grave. Moderate?… Nu sunt.”

Aparent, țara noastră nu ar traversa o perioadă critică. Potrivit raportărilor oficiale din ultima perioadă, România nu o duce chiar rău din punct de vedere al pandemiei. Doar că atunci când testezi mai puțin, firește că ai cazuri mai puține. Scade incidența infectării și ne reîntoarcem la o oarecare normalitate.

Medicii spun că o scădere se poate observa doar atunci când scade procentul mortalității, precum și nevoia de asistență în secțiile de Terapie Intensivă. Or acum nu este cazul. România are peste 1200 de pacienți cu Covid-19 internați în secții de TI, cei mai muți de la debutul pandemiei.

Deasupra rezervei 13 s-a aprins becul roșu. Doctorița Gherman, venită prin detașare de la Spitalul CFR, se îndreaptă spre salon. „Sper că nu face stop.”

În lumina strălucitoare care pătrunde printre jaluzele, o sirenă turcoaz veghează de sus, precum un străjer de nădejde. Secția este amenajată în fosta secție de Pediatrie. Așa se face că pereții culoarului principal, precum și rezervele, sunt pline de desene colorate.

O femeie intubată, în stare critică, e întoarsă pe burtă. Doctori,asistente și-un brancadier, șase persoane de toate, formează o echipă și reușesc. Pacienta este în prone-position. Metoda ajută la oxigenarea mai eficientă a plămânilor. În plus, fiecare persoană din TI care este imobilizată, trebuie să se miște. Altfel apar escarele care se pot suprainfecta.

Doctorița Gherman e din luna octombrie în spital și-a prins, cumva, drag de loc.

„Mi se pare normal să ne ajutăm. Colegii aveau nevoie de oameni și-am fost de acord. În 15 decembrie îmi termin cele două luni, dar nu plec, cum să plec? Cine vine dacă plec? Prelungim detașarea, cer acorduri, dar nu plec. Niciodată nu m-am gândit la asta. Satisfacții? Atunci când cineva se recuperează și iese din secția noastră. Sunt cele mai mari.”

Ionuț Mureșan, asistent șef la ATI II, e venit tot prin detașare, dar de la Spitalul Municipal Clujana. Bărbatul petrece mult timp cu pacienții.

„Din august sunt aici. Am primit acordul de la spital și am rămas, că e nevoie de personal. Îi foarte greu, dar cu mari satisfacții. Când văd că un pacient se recuperează și iese din secție… ăsta e un sentiment unic. E tot ce mă motivează.”

Cei internați în TI sunt în stare critică. Asta înseamnă că trebuie asistați 24 de ore din 24. „Aici apar problemele în privința personalului”, spune doctorul Miclăuș. Are un telefon care îi sună la fiecare cinci minute. Unul dintre apeluri se poartă cu secția de Radiologie, cu doctorul Iulia Trifu.

Coordonatorul secției de TI are nevoie de un Computer Tomograf pemntru un pacient. „E anemică, are sindrom febril oscilant, leucocite mari. A pierdut puțin sânge, dar nu să explice o hemoglobină de 7. O transfuzăm de luni și tot 7 e. Căutăm un hematom, formațiuni chistice, astea se văd. Torace, pelvis, abdomen.”

Fără Radiologie, nici Terapia Intensivă nu funcționează. Așa cum nu se poate face nimic fără personal. Unii medici s-au îmbolnăvit. Un medic specialist a făcut recent o gardă , deși e testat pozitiv cu Covid-19.

• „Se ajunge în situații din astea. Nu era cine să lucreze efectiv. E epuizare, nu poți sta 24 de ore în secție. Avem două rezidente de anul patru, una s-a îmbolnăvit. Rezidenții sunt de foarte mare ajutor, eram morți fără ei. Avem medici rezidenți titulari pe linie de gardă, dar e foarte greu pentru ei să-și asume răspunderea în situații dintre acestea. Sunt și foarte mulți intubați. Am avut 8-9 intubați din 10 bolnavi. Am avut și pacient cu ECMO (Extracorporeal membrane oxygenation)- o procedură foarte complexă prin care se realizează oxigenarea sângelui. Participă chirurgi cardio-vasculari, medici anestesteziști. Șase persoane au participat la inițiere, iar noaptea au rămas doi rezidenți la supraveghere. N-am cuvinte despre acești oameni, despre toți cei care sunt aici. Echipa aceasta care s-a format prin detașări după detașări, se consolidrează și funcționează. Mulți au venit supărați, dar nu mai vor să plece. Se atașează, văd că pot schimba ceva. Cei care se recuperează ne dau putere tuturor”, spune medicul Diana Miclăuș.

Recent, din Terapie Intensivă, după după o săptămână de intubație, s-a externat și o femeie gravidă. Și ea și copilul au supraviețuit. E doar unul dintre miracolele de aici. Recordul de vârstă îi aparține unui alt bărbat, care la 99 de ani s-a vindecat în Spitalul de Boli Infecțioase.

De altfel, doctorul Miclăuș afirmă că vârsta nu este principalul criteriu în privința formelor severe de Covid-19.

„Cei mai mulți cu evoluții negative sunt cei cu grade de obezitate 1,2 sau 3. De departe. Vârsta nu mai este principalul factor de risc. Obezitatea este, din ce am văzut eu. Dezvoltă forme foarte severe și nu știm de ce. Poate asta ar fi și cheia succesului, să aflăm.”

Medicul vorbește și despre lipsa unui protocol medical de selecție pentru pacienții care au nevoie de asistență în Terapie Intensivă, mai ales că cererea depășește deja capacitatea de internare.

• „Nu există, e păcat. Lipsa unei legislații este una dintre explicațiile pentru faptul că avem mortalitatea ridicată în țară, pentru că nu avem posiblitatea de a selecta pacienții. Și nu mă refer să-i alegem pe cei mai frumoși. Trebuie să ne punem întrebarea: Internarea face o difereță pozitivă pentru el? În cele mai dezvoltate sisteme sanitare din Europa, primul lucru discutat despre reanimatori este acesta. Poate fi ajutat acest om prin internare în Terapie? Noi nu avem legislație și intri pe TI indiferent de vârstă, de boli ascociate. Intră pacienți cu neoplazii, cu vârstă înaintată, cu încărcătură patologică și indiferent de intervenția noastră, pronosticul este același. Vine pacient de peste 90 de ani, cu cancer în stadiul patru și intră pe secție, deși ar putea, poate, să-și petreacă, ultimul timp, într-un mediu liniștit. Vin, sunt cateterizați peste tot, inconștienți, sedați. În Franța există așa-numita acompaniere în cazuri de acest fel. Adică persoana să nu aibă dureri, să primească energia pozitivă a familiei, să fie cât mai aproape. La noi intră toți. Asta ce înseamnă? Înseamnă un pat ocupat, un ventilator ocupat și resursă umană epuizată. Să nu interpreteze cineva că vrem să lăsăm oamenii să moară, Doamne ferește. Dar în unele cazuri nu se poate face nimic, finalul este același.”

Tot aici, medicii vin cu telefoanele personale și sună familiile pacienților pe facetime sau pe WhatsApp din fiecare rezervă, să-i vadă pe cei dragi, care nu se pot mișca, nu pot vorbi, nu pot face nici cel mai mic efort.

„După ce ajung intubați, sedați și sunt dependenți de noi și de aparate, venim, facem fotografii, filmulețe, sunăm familiile pe Facetime sau pe WhatsApp, deși este foarte greu pentru oameni, vă dați seama. Să vezi pe cineva apropiat sedat, cu tuburi în el, cu seringi, cu catetere, furtunuri. E cumplit. Dar vorbim zilnic cu familiile. E dramatic. Eu încerc să nu mă mai gândesc, fiindcă simt că o iau razna uneori. Toate cazurile mă marchează. De asta încerc să nu mă mai gândesc la ele, cu toate că nu poți. Încerc să nu mă las afectată, dar mă termină și pe mine.”

Coronavirusul continuă să facă victime la Cluj. Virusul a făcut aproape la fel de multe victime în ultima lună în județul Cluj, cât în toate lunile de la debutul pandemiei, în martie. 90 de decese au fost înregistrate doar în luna noiembrie. Astfel, numărul deceselor cauzate de coronavirus era în 1 noiembrie de 122 persoane, de la debutul pandemiei, iar astăzi sunt aproape 230 de decese. Altfel spus, aproape jumătate dintre decesele înregistrate la Cluj de la debutul pandemiei, 46%, au fost înregistrate din 1 noiembrie până astăzi.