G4Media.ro

FOTO România se promovează ca destinaţie turistică, la Paris, cu peste o…

Sursa foto: Facebook/Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

FOTO România se promovează ca destinaţie turistică, la Paris, cu peste o sută de panouri publicitare şi colantarea celor 17 autobuze turistice din capitala franceză/ O campanie similară a avut loc anul trecut la Sevilla

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului derulează o campanie outdoor de promovare a României ca destinaţie turistică în Franța. Aceasta se desfășoară în perioada 6-26 septembrie, pe străzile din Paris. Obiectivul principal al acţiunii este atragerea unui număr tot mai mare de turişti francezi în România.

Ministerul a anunțat, luni 18 septembrie, că derulează, până în 26 septembrie, o campanie de promovare a României ca destinaţie turistică, la Paris.

”Campania outdoor are, astfel, scopul de a atrage atenţia publicului francez asupra României ca destinaţie turistică şi de a transmite un mesaj de impact, cu accent pe patrimoniul cultural şi natural al ţării noastre. Acţiunea se derulează în două etape: prima a constat în afişarea, în perioada 06 – 12 septembrie a.c., a două imagini reprezentative pentru ţara noastră pe 103 panouri publicitare de mari dimensiuni (8mp), în punctele cheie din centrul Parisului, iar a doua etapă, care se desfăşoară în perioada 13 – 26 septembrie a.c., a vizat colantarea celor 17 autobuze turistice folosite pentru vizitarea punctelor cheie din capitala franceză”, anunţă, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului într-un comunicat de presă.

Ministerul estimează că această campanie ”va beneficia de o expunere semnificativă”.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

”Toate panourile se găsesc în poziţii cu vizibilitate mărită în oraş, unul dintre acestea aflându-se chiar pe celebrul bulevard Champs-Élysées. Se estimează, totodată, că această etapă a campaniei va ajunge la peste 15 milioane de persoane, din care aproximativ 2,5 milioane din rândul francezilor cu studii superioare şi un buget mare pentru vacanţe şi călătorii”, au transmis oficialii ministerului.

Potrivit acestora, în ceea ce priveşte a doua etapă, cele 17 autobuze turistice vor circula pe cea mai populară rută turistică din Paris, trecând pe lângă principalele obiective şi atracţii ale oraşului.

”Conform cercetării iniţiale, reţeaua de autobuze turistice oferă cea mai mare vizibilitate pe piaţa pariziană, cu aproximativ 27 de milioane de vizualizări pe acest traseu pe durata celor două săptămâni de campanie”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, perioada de desfăşurare a campaniei coincide cu începutul Cupei Mondiale de Rugby, al treilea cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial după Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, organizat în acest an în Franţa.

Potrivit oficialilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, piaţa franceză reprezintă o piaţă prioritară pentru România, conform statisticilor oficiale Franţa clasându-se în topul primelor 10 ţări ai căror cetăţeni vizitează ţara noastră.

Totodată, Consiliul de Brand Turistic Naţional situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.

”Parisul, ales pentru desfăşurarea campaniei, este al doilea pol economic urban european, al şaselea oraş ca mărime la nivel mondial şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu un număr estimat de 17 milioane de turişti”, a mai transmis ministerul.

O campanie similară a avut loc în luna decembrie a anului trecut în orașul spaniol Sevilla. ”Imagini spectaculoase, care surprind frumuseţea Capitalei noastre, Bucureşti, precum şi a Transăgărăşanului, Deltei Dunării, satului Biertan, a Salinei Turda şi Munţilor Apuseni sunt amplasate în această perioadă pe panourile stradale din zona centrală a oraşului Sevilla, Spania. Campania de promovare este derulată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, la invitaţia Consulatului General al României la Sevilla, precum şi cu sprijinul oferit de Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria din Sevilla”, preciza la vremea respectivă ministerul într-un comunicat.

În total, 12 afișe, dintre care 5 conținând fotografii reprezentative pentru destinația turistică București, au fost atunci amplasate în diverse zone ale orașului Sevilla. De asemenea, pe 5 panouri digitale au rulat şi videoclipuri de prezentare a atracţiilor şi obiectivelor turistice din ţara noastră.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Și ne-au potopit spaniolii…

  2. P afară i vopsit gardu’ ,înăuntru i leopardu’….
    Chelului,tichie de mărgăritar ii lipsea….

  3. In sfârșit o idee rezonabilă. Este bună pentru că Parisul este vizitat de milioane de turiști. Ar fi binevenită ideea in germania, in special in landurile legate de sași și șvabi. Cu toate poveștile din Transilvania și Banat