G4Media.ro

FOTO Sistem de frânare prins cu ”șoricei” pe o mașină adusă la…

Sursa foto: facebook / RAR

FOTO Sistem de frânare prins cu ”șoricei” pe o mașină adusă la RAR pentru înmatriculare / ”A ajuns noaptea la întâlnirea cu vânzătorul, a inspectat vizual mașina și a decis să o cumpere”

Inspectorii RAR Timiș au prezentat pe pagina de Facebook a instituției mai multe fotografii cu un vehicul de marfă adus la inspecția tehnică în condiții care pun în pericol atât viața șoferului, cât și a altor participanți la trafic.

”Un etrier demontat de pe fuzetă și prins cu “șoricei” de plastic pe puntea spate, cu pistonul blocat cu o bucată de lemn pentru a nu ieși complet din locașul lui și a duce la pierderea lichidului de frână. Eficiența la frânare a roții respective? Zero… Viața conducătorului auto? Pusă serios în pericol…”, notează inspectorii.

Mașina, un Renault Master fabricat în 2015 a fost adus pentru inspecția necesară înmatriculării de către un cumpărător de bună credință.

”Noul proprietar l-a cumpărat personal din Austria, iar șocul pe care l-a avut când colegii noștri i-au prezentat ce au descoperit ne face să credem că omul a fost un cumpărător de bună-credință. Ne-a spus că a ajuns noaptea la întâlnirea cu vânzătorul, a inspectat vizual mașina și a decis să o cumpere. Acest autovehicul a fost respins la RAR Timiș, nu a primit CIV și nu va primi documentul până când nu va fi readus în condiții tehnice optime.

Sursa foto: facebook / RAR

Ne bucurăm că noul proprietar s-a prezentat la RAR înainte de a circula cu autoutilitara încărcată cu marfă și nu vrem să ne gândim la ce s-ar fi putut întâmpla în cazul unei frânări de urgență. Nu vă puneți viața în pericol!”, se mai scrie în postare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. da cine v-a lucrat aicea?

    • ce-i asa de greu de intekes, avea RAR de Austria (TUV chiar) ca doar „cumparatorul de buna credinta”n nu l-o fi luat de la un bosniac in trecere prin austria – ceea ce ste de aseemneea posibil

  2. RAR-ul ar trebui sa sublinieze si ca, in cazul autovehiculelor cumparate din tara (deja inmatriculate) vanzatorul ar trebui sa obtina certificatul/ITP RAR; nu cumparatorul, ulterior tranzactiei.

    Obiceiul locului in Romania e anapoda si pagubitor pentru cumparatori. Dar lacomia si dorinta care invinge usor ratiunea … 🙁

  3. Sunt coliere din plastic, dă-i naibilui de „șoricei”!

  4. erau soricei austrieci, deci compatibili Schengen asa ca lasati-o mai moale ca se supara Sefu. „Noul proprietar l-a cumpărat personal din Austria”

  5. In viata mea nu am numit `soricei` colierele astea! Nu m-as fi gandit ca le spune cineva asa. Nici nu am auzit. Pe aici, toata lumea le zice coliere.

  6. Mai potoliti-va, angajati ai RAR. Ati cultivat o mafie a ITP-ului. Atat de mult castiga o statie ITP incat la fiecare masina se primeste spaga cel putin 100 de lei. Iar pentru tariful normal nu se emite bon fiscal decat unul la zece inspectii. ANAF, sesizeaza-te, este cea mai evidenta evaziune fiscala: compara numarul de avizari ITP cu numarul de bonuri fiscale si este suficient. Câciule, dormi în post?
    RAR si ITP-isti, sunteti mai corupti decat vamesii. Ati facut lobby ca sa se faca ITP-ul la 1 an, ati permis autorizarea pe post de inspector ITP a oricarui muncitor necalificat, este PREA MULT ! ! !

  7. Mai, vigilentii de la RAR, vedeti ca nu se mai poate respira in Bucuresti de norii negri de fum aruncati de masinile vechi de 15 ani cu ITP ul LA ZI. Ca se ia ITP ul pe o spaga atat de mica, ca mi-ar fi rusine sa o dau.
    Dar nu se vede, nici Politia nu vede, nici RARul, e greu de vazut, ca e prea mult fum.