FOTO & VIDEO Federaţia Română de Fotbal a lansat noul echipament al tricolorilor / FRF: Echipamentul poartă brâul tradițional, drept un simbol al valorilor care ne-au ținut uniți
Federaţia Română de Fotbal a lansat noul tricou al echipei naţionale, acesta fiind inspirat de rezistenţa şi perseverenţa care definesc suporterii români şi poartă brâul tradiţional, informează frf.ro.
„Tricoul este conceput pentru a rezista la toate presiunile şi provocările pe care suporterii le întâmpină, de la lacrimi şi emoţii până la minutele tensionate de la finalul meciurilor. Echipamentul poartă brâul tradiţional, drept un simbol al valorilor care ne-au ţinut uniţi de-a lungul timpului şi care ne vor face să mergem înainte cu încredere. În folclorul românesc, puterea voinicilor luptători stătea în brâu si ne dorim ca acesta să ne inspire în continuare. Brâul conţine elemente emblematice pentru regiunile istorice ale României, o trimitere la trecutul nostru comun, cel care ne aduce împreună şi ne motivează să credem şi să continuăm. Pe teren sau în tribune, avem acelaşi ţel: să clădim succesul echipei naţionale!”, scris frf.ro.
Pe lângă elementul distinctiv al noului tricou, brâul, nu lipsesc tricolorul, acesta fiind prezent pe mânecile tricoului, pe şort şi pe jambiere, dar nici mesajul de unitate “Luptăm împreună”.
Noul echipament e o întoarcere la galbenul tradiţional, pentru ca albastru complet, respectiv roşu complet, să caracterizeze celelalte două opţiuni.
FRF subliniază că noul echipament este şi produsul unei ample cercetări. Suporterii au fost incluşi şi ei în procesul de conceptualizare pentru că au contribuit la identificarea celor mai iubite echipamente din istoria naţionalei şi a elementelor cele mai apreciate ale acestora. În plus, au oferit detalii legate de combinaţiile de culori şi exemple de alte echipamente din fotbal care s-au bucurat de apreciere în ultimii ani. Peste 800 de suporteri, femei şi bărbaţi, din ţară şi din străinătate, au avut ocazia să îşi exprime părerea şi să îşi susţină ideile.
Fabricarea a fost realizată din poliester 100% reciclat pentru a minimiza impactul asupra mediului. Această ţesătură se caracterizează prin calitatea şi elasticitatea sa, pe lângă faptul că este foarte rezistentă şi uşor de întreţinut. Fabricat din materiale plastice prelucrate transformate în fir de poliester reciclat şi apoi în mii de metri de ţesătură durabilă şi rezistentă.
De asemenea, se mai arată în prezentarea făcută pe site-ul FRF, „noua linie de echipament al echipei naționale va beneficia și de un nou font. Acesta este în ton cu elementele tradiționale și împrumută liniile Coloanei Infinitului, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși, ca un simbol al iubirii infinite a suporterului român pentru echipa națională și a motivației tricolorilor de a le aduce acestora satisfacție.”
Primul meci la care tricolorii vor îmbrăca noul echipament va fi în Andorra, vineri, 25 martie, de la ora 21:45.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii