G4Media.ro

FOTOGALERIE Cum arată ruta din Nordul Capitalei care ar urma să fie…

Sursa foto: G4Media.ro

FOTOGALERIE Cum arată ruta din Nordul Capitalei care ar urma să fie parcursă de Trenul Metropolitan Bucureşti-Ilfov: străbate mai multe câmpuri goale decât aglomerări urbane

Punctul de plecare al proiectului Trenul Metropolitan Bucureşti-Ilfov va fi ruta: Gara Obor – Gara de Nord, potrivit Primarului General al Capitalei Nicuşor Dan, Decizia a fost luată prin prisma faptului că infrastructură CFR existentă este văzută ca fiind o oportunitate.

„Probabil că momentul în care vom avea toate liniile modernizate o să fie undeva 2026-2027. În acest interval însă, pe segmentele pe care se poate opera, noi intenționăm – există o oportunitate în zona de nord, unde reţeaua e bună – şi ne dorim ca într-un an, de acum, să avem funcţionale liniile pe Gara de Nord – Gara Obor, Gara de Vest – Gara de Nord şi Gara de Vest – Gara Obor; prima şi a treia trecând prin Pipera”, declara Primarul General al Capitalei Nicuşor Dan.

În prima fază, vor fi patru rute, pe o distanță de aproape 100 km, după cum au anunțat încă din luna mai reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI).

Pe scurt, în cadrul proiectului se vor construi noi puncte de oprire și pasaje rutiere denivelate, se vor moderniza unele treceri la nivel cu calea ferată, vor avea loc lucrări de modernizare a aparatelor de cale existente și introducerea unora noi.

Potrivit clubferoviar.ro, care a sintetizat proiectul, această linie conține:

  • 8 stații cu o lungime a liniilor din stații de 106,591 km;
  • 5 halte de mișcare cu o lungime a liniilor din aceste halte de 31,541 km;
  • Linii duble totalizând 105,374 km;
  • Linii simple, totalizând 53,134 km;
  • Linii electrificate, în total 99,523 km;
  • Linii neelectrificate, cu o lungime de 58,985 km. (Vazi aici toate detaliile)

Pentru că proiectul a fost criticat de mulţi dintre specialiştii în mobilitate urbană tocmai din cauza faptului că Trenul Metropolitan ar străbate Nordul Bucureştiului (Gara Obor- Gara de Nord) mai mult pe câmp decât prin zonele populate/aglomerate, am vrut să vedem cu ochii noştri cum stau lucrurile.

Punctul de plecare – Gara Obor, direcţia – Gara de Nord.

În afară de câteva blocuri şi case care se văd în depărtare, de pe peron, Gara Obor pare izolată şi părăsită. Îndreptându-ne spre Gara de Nord, trebuie să ajungem în zona Andronache. Pentru asta, trenul trebuie să o ia în direcţia opusă, spre Pantelimon şi să facă un ocol de câţiva km prin zone foarte slab populate.

Sursa: G4Media.ro

Andronache este următoare oprire. Aici sunt predominant case. Ne continuăm drumul. Calea ferată traversează mai multe câmpuri goale (Petricani, Pipera) pentru a ajunge în zona Aviaţiei. Pentru a ajunge la destinaţie (Gara de Nord) trenul trebuie să străbată alte câteva terenuri virane întinse şi zone cu case (zona Pajura). Un traseu care parcă ocoleşte în mod intenţionat zonele populate sau aglomerările urbane importante.

Sursa Foto: G4Media.ro
Sursa: G4Media.ro

 

Altfel spus, ruta Gara Obor – Gara de Nord parcursă pe calea ferată este de cel puţin 5-6 ori mai lungă decât cea parcursă cu maşina.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) estimează că pe această rută va fi o cerere de doar 5.900 călătorii pe zi.

În ceea ce priveşte costurile, Trenul Metropolitan Bucureşti-Ilfov va costa 962 milioane de euro. Din aceştia, 614 milioane de euro reprezintă achiziţia unor trenuri noi, iar cu restul ar urma să fie modernizate staţiile, să fie construite noi puncte de oprire şi să fie modernizate unele treceri la nivel cu calea ferată. Prima faza a planului investiţional va costa 116 milioane euro.

Potrivit TPBI „serviciul de transport pe Trenul Metropolitan va fi asigurat pentru început la intervale de 30-60 de minute. Ulterior, acest serviciu va fi ajustat în funcţie de cererea şi de capacitatea de transport existente”.

Sursele de finanţare sunt: fonduri europene, fonduri de la bugetele locale ale primăriilor membre (inclusiv Primăria Municipiului Bucureşti) şi Consiliul Judeţean.

Potrivit datelor oficiale transmise G4Media.ro, pentru Trenul Metropolitan s-a estimat o cerere zilnică de 82.000 de călătorii, respectiv 24,6 milioane de călătorii pe an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

36 comentarii

  1. Iar scrieți articole la ordin?

  2. Specialistii aia foarte critici, nu s-au prins (sau nu vor sa se prinda) ca trenul metropolitan nu-i tren de placere (au ramas in politica lui Firea ) sa te plimbi si sa admiri peisajele, ci este (va fi ) facut special pentru navetistii dintr-o zona care lucreaza in alta zona. Daca n-ai avut serviciul departe de casa, n-ai de unde sa stii.

  3. Merge trenul mai repede pe câmp.

  4. Domnu Bogdan, că Nicușor vrrea să bage 1 miliard iuro în proiecte care nu sun o prioritate pentru București, evaluăm în 2024, dar dvs. și toată redacția, de trei luni să marjați pe un extremism periculos…Repet, pierdeți atât bani cât și pe noi!

    • 007, limba romana e pierduta pentru tine…

      Majoritatea banilor vin de la UE si sunt pentru dezvoltarea unei infrastructuri alternative de transport public, nu pot fi folositi pentru alte proiecte… Si sunt foarte utili pentru dezvoltarea Bucurestiului.

  5. O fi camp acum, dar pana la terminarea liniei sau a statiilor sunteti siguri ca tot camp va fi? dupa logica voastra si autostrazile trebuie facute doar daca se nmultesc masinile :)) In anii ’90 poate nu trebuiau autostrazi dar uite ca n 30 de ani cam trebuie…

    • Dacă e să te iei după articol ai putea crede că la marginea Bucureștiului e un mare pustiu.

      Da, sunt niște câmpuri libere la marginea Bucureștiului, în câțiva ani n-o să mai fie.

      Să așteptăm mai bine să se construiască și acolo ca să ne putem plânge peste câțiva ani că nu putem face tren metropolitan că e totul construit, că trebuie demolat /făcute tunele, e prea scump, etc…

    • Bun punctul de vedere al lui Ciprian, aproape m-a convins că trenul e bun.
      Dar parcă tot aș vrea piste de biciclete și prioritizarea transportului public (benzi dedicate) mai întâi. După ce le face pe astea, să facă și tren pe la Pandele.

    • dupa cum merg lucrurile la noi cu infrastructura, nu cred ca e necesar. Pana il termine ne deplasam cu drone.

  6. Nu va rămâne câmp pentru totdeauna. Nu mai insistați ca nu trebuie tren, nu trebuie metrou pana la Otopeni etc. Dacă nu sunteți navetist sau sunteți si va permiteți sa mergeți cu mașina, nu scrieți articole de astea, ca va faceți de ras.

  7. Nu va mai luați de omul asta care e singur împotriva lichelelor care ne-au condus 30 de ani. Mai rămâne sa-l scoateți nebun, in rest îl tocati in fiecare săptămâna.

    • Ca de obicei, gândire limitata. Da, gara Obor e departe, dar au 500m de linie pana la 100m de piata Obor. Faceti statie acolo daca vreți sa mearga lumea!

  8. Nicusor are viziune dar cu cine sa faci treaba? Cu sleata USL ?!

  9. 86 000 de calatori / zi. :)) Bine ati venit in Tokyo !

  10. Nicusor s-a compromis definitiv cand s-a aliat cu PNL. A vrut sa fie Primar, sper ca acum e fericit.

    Incepuse compromisul cand a abandonat USR, de atunci, numai cidatenii in USR …

  11. Ideea este de deplasare pe acest inel de cale ferata, iar apoi prin legaturi radiale de transport de suprafata, din statiile intermediare, sa se avanseze spre oras in zona dorita. Cine crede ca asta e numai ideea lui ND este un diletant, e gandita de specialisti adevarati.

    • Nicule, nu-ți mai răci gura de pomană, că nu e vorba că n-ar înțelege teoria inelului cu legături radiale, ci e vorba de teama de a nu mai putea intra in oraș cu mașini de 2,5 tone, 4×4 și cu motoare supraalimentate de 3L, întrucât pasul natural ce ar putea urma ar fi cel de a copia decizia Parisului ref la interzicerea motoarelor Diesel, parcă din 2030 și a motoarelor pe benzină, parcă după 2035, mai ales că i se mai spune și „Micul Paris”…
      Apropo: se știe de ce s-a ajuns la decizia de a interzice Diesel-urile in Paris ? Că n-are legatură cu Încălzirea Globală, ci are legătură cu suprapunerea aproape perfectă a graficelor reprezentând vânzările de mașini cu motoare Diesel in ultimii (parcă) 25 de ani cu graficele reprezentând incidența BPOC/Cancer Pulmonar/etc in aceeași perioadă de timp …

    • Deci varianta asta este foarte buna in cazul in care transportul in comun existent se va diminua. Daca vor ramane alternativele de acum multi vor schimba un troleu, un metrou si un autobuz si gata la serviciu. Altfel va fi un proiect in pierdere cu subvenții in viitor.
      Cred ca ideea din spatele lui este 90% legată de cresterea pretului terenurilor din zonele limitrofe. Un tren creste mp sigur. Aici e viziunea PNL 100%. Sper sa ma insel…dar nu cred

  12. Autorul articolului folosește ochelari de cal… in zona Garii Obor pe soseaua Electronicii e un ansamblu in constructie și încă un teren gol lângă Doamna Ghica Plaza unde sigur se va construi ceva. Pe „câmpul gol” de lângă Petricani e un santier – pe malul lacului Şaulei va fi un cartier la care am tot văzut reclame pe Facebook…cât despre bariera Petricani, eu am muncit la o clădire de birouri chiar în dreapta barierei. Adesori trecea trenul și asteptam mult și bine in shuttle bus-ul dintre birouri și metrou Pipera, deci as fi apreciat o halta la Petricani. Dacă s-a desfrişat mai toată pepiniera Tei Toboc, sigur se vor mai face și alte blocuri.

    Pajura – zona „de case”?

    • Mai ales că Pajura este în momentul de față foarte tranzitată.
      Ce nu înțeleg Ciprian Ciucu și Bujduveanu este că cei din Chiajna iau mașina ca să poată ajunge la metrou sau la autobuz, pentru că nu există infrastructură acolo. Oamenii se aglomerează pe 2 străzi să poată ieși cu zecile de mii zilnic din zona respectivă, tranzitând Militari. Nu se poate ca un oraș ca Chiajna să depindă de transportul din București.

  13. Văd că dl. Marian Ivan nu se lasă, chit că (,) capacitatea dânsului de a scruta viitorul e comparabilă cu capacitatea d-lui doctor-general de a vorbi liber și cu puține „ă”-uri…

  14. Sunt un adept al trenului metropolitan.
    Dupa ce o sa fie functional o sa vedem cum se inghesuie dezvoltatorii imobiliari sa construiasca pe campul prin care trece trenul.
    Super. Bravo Nicusor !
    Basescu, cand era la transporturi, zicea ca nu avem nevoie de autostrada Bucuresti Brasov si astazi dupa ca 20 ani tot “ne place” sa stam cate 3-4 ore ca sa trecem de Busteni cand vrem sa mergem in Transilvania si invers.
    Era atat de greu de proiectat o autoatrada, de la Sinaia la Predeal, pe piloni deasupra caii ferate pentru cei care vor doar sa traverseze zona ? Nu era, dar nu exista viziune. Nicusor are viziune. Se vede ca Nicusor a studiat matematica. Multa lume o sa aprecieze acest tren metropolitan dupa ce va fi functional. 😁

    • Hei, acum sa nu incepeti cu studii de fezabilitate pentru o autostrada pe piloni pe deasupra caii ferate, de la Sinaia la Predeal.😁 Ca de studii suntem satui. Mergeti pe ideea pe care ati pornit pentru autostrada Bucuresti Brașov. Faceti eventual un studiu pro domo ( adica gratis ) si daca ideea merita concretizati-o !
      😁

  15. Cat sunteti dispusi sa platiti pt. a afla identitatea lui ‘Scara®’ ? : D

  16. Cred ca nu s-a inteles ideea. Trenul asta (sau inelele rutiere) nu se construiesc prin mijlocul zonelor dezvoltate. Ar fi si scump, si greu de realizat, si deranjant pentru locuitorii din zona. Se construiesc la periferie, tocmai pentru a facilita dezvoltarea ulterioara.
    Daca ma ajuta memoria, Parisul are vreo 3 inele rutiere, toate construite la modul asta.

    • În Paris oamenii din periferii (ex. Colombes) ajung cu trenul până la gara Saint-Lazare de unde pot lua metroul. Și ei nu trebuie să ia mașina pentru a ajunge în centru. Ne tot lamentăm atât că vrem o țară ca afară, dar nu vrem să facem nimic pt asta.

  17. Zice autorul : “ În afară de câteva blocuri şi case care se văd în depărtare, de pe peron, Gara Obor pare izolată şi părăsită”. Bai nene, de la Gara Obor pana in Piata Obor sunt 10 minute de mers pe jos. De la Gara Obor la liceul Iulia Hasdeu sunt 3 minute cu tramvaiul. Autor de doi bani care-si schimba o pereche de boxeri la 4 zile.

  18. Din articol reiese ca n.d. a visat, singur, un proiect iar „specialistii”, bineînțeles, vad altfel. Trenul este infrastructura. Restul vine după aceea. Acum, nu e cerere decât pentru masina personala.

  19. Au făcut ăștia blocuri și case în lanurile de porumb mult mai departe de București și credeți ca nu vor face intr-o zona în care o sa existe un proiect de acest gen care sa faciliteze transportul? Sunt la mare căutare și cu preturi crescute locuințele care au acces facil la transportul în comun, in special metrou. Ar trebui sa încurajăm și sa ne bucuram când cineva propune astfel de proiecte. Nu v-ati saturat de primarii care doar schimba borduri și planteaza panseluțe? Nu e perfect Nicușor Dan dar măcar nu mai aud de tot felul de mafi0ti conectati la bugetul primăriei

    • Nu se satură, că aceștia sunt cei care îl adulează pe minunatul Ciprian Ciucu, care pune băncuțe și ghețișoare.

  20. Când bolborosea oprescu autostrăzi suspendate aplaudau toate focile ziariste. Când Nicusor vine cu ideea de linie metropolitana va ascuțiți pixurile cu sapa. Vedeți doar câmpuri, ca în capul vostru, dar nu va duce inteligenta neuronului sa va gândiți și la amărâții care stau la 20-30-50km si vor sa.muncească sau sa învețe în capitală, voi gândiți doar unicelular.

  21. Băi , ia săriți cu „banu gros” , ca urbanistul vizionar să vă ofere posibilitatea , de a vă dă cu trinul pe la marginile Bucureștiului . Dar poate are la saltea cei aproximativ 920 000 000 de Euro , și cum Bucureștiul îl are pe persoană fizică, și mai are și conexiuni peste tot , în maxim 3 ani sunteți rezolvați. Dar pe noi , cei care am plăti acești bani , nu ne-a întrebat , foarte tare .

  22. Trinul cu pricina este o utopie atâta timp cât infrastructura feroviara, chiar pe magistrale intens circulate, e la pământ, gările in Romania parcă sunt descinse din westernuri, vagoanele și locomotivele sunt moștenite din anii ’60-’70, iar investițiile în infrastructura feroviară din ultimii 30 de ani sunt nule.
    Bani aruncați pe studii de fezabilitate care sa ia ochii alegătorilor, cu finalitate zero!

  23. Nu știu, dar cei care cred că articolul ăsta e scris independent politic sunt fraieri. Ieri, într-o coincidență uluitoare, dl. primar Ciucu a avut și el o opinie despre acest tren, pe care îl critică. Normal, pentru că pe el îl deranjează construcția acestui tren metropolitan, amenințând parcul Liniei și candidatura sa sau a lui Bujduveanu la PMB. Asta pentru că „rezultatele” sale se concretizează prin plantare de ghețișoare și băncuțe în diferite locuri ca să ia ochii cetățenilor. În plus bănuiesc că sunt firme ale domniei sale sau apropiaților care se ocupă de aceste amenajări și și-a trecut ADP-ul pe nume propriu. Prea e unsuros dl. Ciucu. Îmi părea un tip mai responsabil, dar niciodată nu am avut încredere deplină în el.