FOTOGALERIE Marile bulevarde din București, pline de arbori uscați care pun în pericol pietonii și mașinile
Pe marile bulevarde ale capitalei sunt sute de arbori uscați care pot oricând să pună în pericol integritatea trecătorilor și a mașinilor care circulă. Odată cu înfrunzirea copacilor, pe marile bulevarde ale Bucureștiului, indiferent de sector, pot fi vazuți cu ușurință sute de arbori complet uscați sau uscați parțial. Doar la ultima furtună din luna mai au fost doborâți 159 și au fost avariate 43 de mașini.
În Sectorul 1, cel mai verde sector al capitalei întrucât deține 39% din totalul spațiului verde din București, pot fi văzuți cei mai mulți copaci uscați. Numai între Piața Charles de Gaulle și Ambasada Chinei, pe o distanță de aproximativ un km, am numărat în jur de 50 de arbori complet uscați. Copaci care pot pica peste un trecător sau o mașină. Pe această porțiune pot fi văzuți și câte patru sau cinci copaci uscați, unul după altul.
Grav este că, potrivit surselor G4Media.ro, la Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Generale, cea care dă avize pentru tăierea sau toaletarea copacilor, se află în analiză o singură cerere depusă de Primăria Sectorului 1. O cerere, pentru un singur copac. În ultimii doi ani, primăria de sector a solicitat Direcției de Mediu 91 de avize dintre care 75 pentru arborii uscați și 16 pentru cei aflati în declin biologic.
În Sectorul 2, deși numărul copacilor uscați este mai mic, problema este aceeași. Fie că ne referim la la Bulevardul Lacul Tei sau la Strada Teiul Doamnei, pe ambele străzi pot fi văzuți arbori complet uscați pe sub care trecătorii trec agale sau sub care sunt parcate mașini. Potrivit surselor G4Media.ro, Primăria Sectorului 2 are în evidență toți copacii uscați pentru care a cerut Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Generale avize de defrișare sau toaletare, dar „deocamdată nu a primit acceptul”.
În Sectorul 4, din cauza toaletării neconforme, pe lângă arborii complet uscați pot fi văzuți foarte mulți copaci uscați parțial. Pe Bulevardul Tineretului sunt zeci. Mulți au ajuns să arate precum stâlpii de telegraf. „Copacul ne este util pentru că ține umbră. Un băț din ăsta nu face umbră. Copacul ne este util pentru că face oxigen. Un băț fără frunze nu face oxigen. Nu înțeleg de ce îi mai lasă până la urmă? Aceste bețe fără frunze sunt practic niște stâlpi de telegraf”, a declarat pentru G4Media.ro, unul dintre locuitorii din zonă.
Specialiștii spun că s-a ajuns în această situație din cauza betonării excesive și a toaletării agresive.
„După ce se betonează tot, excesiv, în unele zone se betonează până la trunchi, trunchiul pur și simplu este încastrat în beton, și după ce fac lucrări fără cap și contrar legii, vin și cu toaletarea excesivă. De fapt, la noi nu este o toaletare, nu este o punere în valoare a arborilor, este de fapt o ciopârțire a coroanei. Nu respectăm absolut deloc manualul care spune că trebuie să lăsăm arborele în echilibru, să tundem maxim o treime din coronament, din vârfurile ramurilor și să îndepărtăm uscăturile”, a declarat pentru G4Media.ro, Dan Trifu, vicepreședinte Eco-Civica.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, în urma ultimei furtuni care a avut loc în București la jumătatea lunii mai, au fost doborâți 159 de arbori și au fost avariate 43 de autoturisme.
Important de menționat este și faptul că Primăria Capitalei a achiziționat în anul 2018 două tomografe pentru depistarea arborilor bolnavi pe care a dat nu mai puțin de 150.000 de lei, cu ajutorul cărora a testat până în prezent doar opt copaci, dintre care cinci au fost tăiați și trei toaletați. G4Media.ro a scris pe larg despre acest subiect.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii