FOTOGALERIE Monemvasia – o mică bijuterie turistică în peninsula Peloponez din Grecia
Incendiile de păduri au ruinat sezonul turistic în Grecia, o țară care se bazează pe veniturile din acest sector. Printre primele regiuni afectate de acest dezastru a fost peninsula Peloponez din sudul Greciei, iar în partea sudică micuța insulă Monemvasia nu a fost nici ea scutită de asaltul flăcărilor.
Până în anul 375 după Hristos Monemvasia a fost o peninsulă legată de peninsula mamă Peloponez de un istm de circa 100 de metri care s-a prăbușit în mare atunci. Astăzi, Monemvasia este legată de uscat de un istm artificial care permite accesul mașinilor pe insulă.
Inițial locuită de slavi în secolele VI – VIII, Monemvasia a fost ocupată de venețieni în 1464, la 11 ani după cucerirea Constantinopolului de către otomani și prăbușirea Imperiului Bizantin. Venețienii au construit fortificații, iar otomanii au cucerit-o abia în 1540, ultima parte a Greciei care a intrat în stăpânirea lor. Venețienii au recucerit-o în 1690, apoi otomanii a luat-o din nou în stăpânire, până în 1821 când Grecia și-a obținut independența iar în acel an locuitorii otomani ai insulei au fost masacrați.
Monemvasia are două parți, una inferioară, locuită, și alta superioară, unde se află ruinele fortificațiilor venețiene. Nu toate imobilele din partea inferioară au fost restaurate.
Imobile vechi de peste 500 de ani au fost restaurate și acum sunt case de vacanță și hoteluri, iar vegetația mediteraneană le dă un plus de atractivitate.
Monemvasia inferioară este un labirint de străzi înguste, plin de magazine, restaurante și hoteluri.
De pe insulă nu lipsesc bisericile ortodoxe, ca Aghia Sophia sau Isus Elkomenos, restaurate sau în curs de restaurare.
Bisericile din Monemvasia sunt întreținute cu grijă, ortodoxia fiind strâns legată de identitatea națională grecească.
Doritorii pot sta la plajă la marginea unei mări calme și calde și cu imaginea impresionantă a stâncii Monemvasia.
În golful Monemvasia se poate face navigație cu bărci cu pânze.
Aproape din orice loc pe insulă sunt vederi spectaculoase spre Marea Mediterană.
Ca pretutindeni în Grecia, pisicile sunt omniprezente, beneficiind de atenția localnicilor și a turiștilor, hrănite și tratate cu afecțiune.
Monemvasia nu mai este practic locuită de greci permanent, ci este doar o destinație turistică, chiar dacă una relativ puțin cunoscută. Situată la 322 de kilometri de Atena, de unde se poate ajunge cu mașina sau cu autocarul, Monemvasia este o mică bijuterie, care poate oferi o vacanță de vis, fiind și o bază pentru vizitarea Peloponezului, cu atracții ca orașul Nafplio, capitală a Greciei independente din 1827 până în 1834, spectaculosul Canal Corint, amfiteatrul antic de la Epidaurus cu o capacitate de 14.000 de locuri, legendara cetate Micene unde a fost ucis Agamemnon și cetatea bizantină Mystras.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu