G4Media.ro

Fotografia momentului cu trei zile înainte de alegeri. Marea miză din 9…

Fotografia momentului cu trei zile înainte de alegeri. Marea miză din 9 iunie e startul pentru prezidențiale

Alegerile din 9 iunie sunt ca sesiunea de antrenament din Formula 1: vor stabili ordinea de start în cursa pentru Cotroceni, scrutinul decisiv pentru următorul ciclu electoral. Votanții vor decide dacă mizează pe soluția stabilității cu tendințe autocrate PSD-PNL, pe auto-proclamații reformiști din ADU sau pe partidul AUR creat de un fost băiat de galerie. Un scor politic bun al PSD și PNL îi va propulsa pe Marcel Ciolacu (56 ani) și Nicolae Ciucă (56 ani) spre o competiție cu Mircea Geoană (64 ani), toți trei maturizați în tranziția tulbure a anilor 90. În schimb, un rezultat bun al Dreptei Unite ar însemna că la prezidențiale ar putea apărea un candidat cu șanse din generația post-aderarea la UE (Cătălin Drulă, 43 ani). Iar un succes AUR pe 9 iunie ar propulsa politic un al doilea Vadim, ceea ce ar face ca turul 2 al prezidențialelor să fie o formalitate.

Care este cheia de citire a rezultatelor din 9 iunie? În primul rând, scorul la europarlamentare. Un scor politic sub 50% pentru alianța PSD-PNL înseamnă un vot de blam pentru cele două partide. Cele două partide au luat împreună 54% la precedentele alegeri, parlamentarele din 2020, iar scăderea sub 50% înseamnă că o majoritate a românilor resping această alianță a celor două mari partide de sistem. Al doilea indicator va fi scorul politic la consiliile județene, iar aici fiecare partid va fi comparat cu performanța de la localele din 2020, iar al treilea – rezultatul din București, simbolic pentru toate partidele.

Un rezultat bun al coaliției PSD și PNL va duce la perpetuarea ei pentru încă cel puțin un ciclu electoral. În numele stabilității politice, partidele conduse de cei doi lideri necarismatici și cu evidente carențe de educație s-au înțeles aproape perfect trei ani la guvernare. Au ajuns să dezvolte aceleași reflexe politice, și-au împărțit resursele statului și și-au respectat reciproc interesele, cu mici excepții nesemnificative.

PSD și PNL au propus un model de conducere perfect funcțional pe termen scurt, dar cu un risc pentru reprezentarea diferitelor curente din societate pe termen lung.

Opoziția i-a acuzat constant în ultimul an că au atacat mecanismele democratice. Principalele acuzații ale opoziției la adresa coaliției PSD – PNL sunt:

  • ar fi dus justiția în cel mai de jos punct de după aderarea la UE prin modificări legislative și numiri în funcții-cheie
  • au cumpărat presa mainstream și au determinat o autocenzură la o scară fără precedent
  • controlează aproape toate instituțiile de verificare și control democratic: Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă, CNA
  • au atacat opoziția democratică (au cerut excluderea din alegeri a Alianței Dreapta Unită, au blocat plata subvenției de la stat pentru PMP, au eliminat prin OUG din secțiile de vot reprezentanții opoziției, au încercat să racoleze principalii primari ai opoziției).

Nicolae Ciucă a enunțat într-o recentă întâlnire informală cu membri ai mediului asociativ și de afaceri scenariul ca această coaliție PSD-PNL să continue pentru 16 ani, potrivit surselor G4Media. E de așteptat ca cele două partide să ducă o bătălie politică de catifea la prezidențiale și apoi să ajungă la o nouă înțelegere prin care să își împartă principalele funcții în stat: președinția, guvernul și parlamentul.

De altfel, cele două partide au ajuns să se identifice aproape total și în privința mesajelor electorale-cheie, astfel încât PNL și PSD par doar două facțiuni ale unui mare partid. Priviți valorile promovate de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu: tradiție, familie, biserică, securitate, stabilitate. Sunt două partide de sistem care se bazează aproape exclusiv pe rețelele de clientelism și angajații de la stat. Nimic nu e mai relevant decât diferența dintre promisiunea vehementă de acum patru ani a lui Rareș Bogdan de a desființa în trei zile pensiile speciale create de PSD și elocvența cu care același lider PNL ne vorbește acum despre soliditatea și seriozitate listei comune de candidați PSD-PNL la europarlamentare.

În privința valorilor fundamentale, la fel, nici o diferență. Ciucă a promovat fără să clipească pe liste marii penali precum Costel Alexe, Mihai Chirica și Iulian Dumitrescu și a patronat marea operațiune din justiție de albire a acuzațiilor de plagiat. Ciolacu a pus-o șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților pe Laura Vicol, fosta avocată a unor interlopi, cu drept terminat la privat și master la Spiru Haret.

Cât privește Alianța Dreapta Unită (ADU), alianța mai degrabă surprinzătoare între USR, PMP și Forța Dreptei, propune o agendă reformistă și mulți candidați din noua generație de politicieni. Ea vine însă cu pasivul radicalismului din 2021 și al lipsei de acțiuni decisive de opoziție. ADU a făcut o opoziție anostă. Dincolo de boicotul mediatic indubitabil, liderii alianței nu au dat semnalele că sunt capabili să creeze o emoție reală și să-și energizeze votanții ca în 2019. Iar notorietatea scăzută a lui Cătălin Drulă se explică mai ales prin lipsa acțiunilor de opoziție, deseori redusă la comunicate date din birou și postări pe rețelele sociale.

Agenda ADU include promisiuni de reformă a aparatului bugetar, similare cu experiența scurtă de la guvernare din 2021, și a reorganizării serviciilor secrete. Dar sloganul ”Fără penali în funcții publice”, a fost pus sub întrebării de prezența pe listele de candidați ADU a lui Vlad Voiculescu și Clotilde Armand, ambii cu dosare penale. Sigur că USR susține că sunt dosare politice, dar ce să mai înțeleagă alegătorii care susțin justiția când pe listele alianței apar astfel de candidați? Cât de credibile mai sunt atacurile la PNL, care și-a pus și el pe listă penali celebri?

De asemenea, e de văzut câți votanți vor sancționa alipirea USR de personaje precum Ludovic Orban și Eugen Tomac, politicieni care au promovat la rândul lor personaje precum Claudiu Palaz la Constanța, Petru Movilă la Iași și Alin Nica la Timișoara.

Un scor bun al ADU la alegerile din 9 iunie și o eventuală clasare pe locul doi la europarlamentare ar însemna deschiderea jocului de la alegerile prezidențiale și apariția unui candidat care ar strica actualele calcule care îi dau pe Ciolacu, Geoană și Ciucă favoriți pentru primele trei locuri.

Are ADU capacitatea de a obține un scor bun, comparabil cu acel 22% din 2019? Sondajele PSD și PNL indică mai degrabă că nu. Și asta în ciuda marilor greșeli făcute de PSD și PNL în campanie, precum propunerea și retragerea lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria București și lansarea pe piață a documentului de colaborare cu Securitatea a lui Nicușor Dan, pe care însuși Ciolacu l-a declarat ulterior ”un fals”.

Dar tot mai mulți oameni din corporații vorbesc despre o furie mocnită printre angajații care cred că o viitoare guvernare PSD-PNL va veni cu creșteri masive de taxe și impozite care să extragă resurse din mediul privat pentru a plăti sinecurile din sistemul bugetar profund nereformat. Sociologul Barbu Mateescu vorbea în aprilie, pe baza unui sondaj IRES, despre o posibilă ”revoluție a urnelor”, adică la un vot-sancțiune masiv.

De acest vot sancțiune ar putea beneficia însă și AUR, promotor al curentului anti-european și al narativelor Rusiei. Partidul lui George Simion a fost scos din priză ca prin minune la începutul anului, când părea să urce periculos de mult în sondaje, dar este reenergizat acum cu un dosar deschis chiar în ultimele zile de campanie. Un dosar deschis de procurorii care altfel au dat diverse asigurări că nu vor juca în campanie, dar care au reușit să mobilizeze simpatizanții AUR cu un dosar pe care liderii îl califică drept instrumentat politic. Nu există dovezi la acest moment că dosarul a fost deschis special pentru a da un nou impuls votanților AUR, dar coincidența e de remarcat.

O clasare a AUR pe locul secund la europarlamentare ar da apă la moară PSD și PNL, care ar invoca din nou pericolul extremist și nevoia de stabilitate. Ar fi un scenariu perfect pentru Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, care se vor raporta exclusiv la cel mai convenabil adversar posibil. Iar dacă AUR va depăși ADU la europarlamentare, e posibil ca în USR și Alianța Dreapta Unită să apară o contestare a lui Cătălin Drulă, convulsii politice care ar slăbi serios partidul chiar înaintea prezidențialelor.

Aceasta e fotografia momentului cu trei zile înainte de vot. În seara de 9 iunie, odată cu închiderea urnelor, vom avea primele indicii despre cum va arăta competiția la prezidențiale și despre eventualele răfuieli interne în partidele care vor obține scoruri mai mici decât cele asumate de lideri.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Campania la prezidențiale ar putea fi înviorată doar de o candidatură surpriză și valoroasă gândită de ADU. Dacă merg pe varianta Drulă, atunci pare că ei fac intenționat jocurile PSD-PNL, aruncând în luptă pe cineva cu șanse nule.

    • Adica orice candidat PSD sau PNL sau AUR e mai bun decat Drula? Aici totul depinde de discernamantul oamenilor ….aleg tot minciunile de 34 de ani sau ceva nou. E foarte simplu

    • Drulă e un candidat excelent, nu știu despre ce vorbești…

    • Mai sunt doar 75 de zile pana la inceperea campaniei electorale la prezidentiale. E absolut sinucigas pentru ADU sa intre cu altcineva in cursa decat cu cel mai bine plasat acum, adica Drula. Nu mai e timp.

      Mai mult, cautati sondajele reale si vedeti ca Drula nu sta atat de rau in sondaje. Conform sondajelor de acum: daca ar intra in turul 2, ar pierde cu Geoana, dar ar castiga cu Ciuca sau Ciolacu.

      Totul depinde de rezultatul ADU la europarlamentare si in principalele orase in tara (Bucuresti, Timisoara, Cluj, Brasov, Constanta sau Iasi). Pentru cei care vor sa voteze impotriva aliantei PSD-PNL care s-a urcat cu picioarele pe tot statul roman: acum e un moment critic al alegerilor de anul asta. Si au o optiune reala, si anume Alianta Dreapta Unita.

    • Campania la prezidențiale ar putea fi înviorată de Gîdea.

    • Drula ramane cel mai boicotat lider de partid pe canalele presei aservite psd-pnl, ceea ce inseamna ca le e frica de el si asta il transforma intr-un candidat excelent.
      A gresit USR prin alipirea de Orban si Tomac? Si da, si nu, dar per total mai mult vor avea de castigat, in politica trebuie sa mai faci si compromisuri.
      Mai degraba le-as reprosa absenta unui mesaj clar pentru cei din mediul rural si pentru cei cu studii medii. Cand oamenii nu inteleg trebuie sa repeti iar si iar, de cate ori e nevoie pana pricep. Mai au timp pana in toamna sa invete din greseli, care se vor traduce acum prin cate procente in urma PSDNL.
      As mai avea ceva de spus si despre asa-zisele intepaturi intre Ciuca si Ciolacu sau diferiti candidati din teritoriu, care iar s-au facut ca se cearta, poate mai pune careva botul ca ar fi dusmani, nu cei mai buni prieteni.
      Imi permit si eu sa ma joc putin de-a sociologul:
      -partidul unic maxim 35% la europarlamentare.
      -pnl pe la 10% la consiliul general, scor care ar arata cam cat are real pnl si din cele 35 de procente la europarlamentare.

  2. Cica au marit salariul minim ca sa scoata iar ochii prostimii dupa care probabil se va anunta falimententul si IAR or sa bubuie taxele si preturi si tot pentru bani NU au de unde sa tot mareasca

    • E asa de simplu. Isarescu numit iar la BNR (ca tot se discuta zilele astea) si, drept multumire, bate moneda, devalorizare si inflatie si iata ca rezolva si lipsa banilor.

    • Da, mizeriile sunt bătute-n cuie!

  3. Eu zic ca alegerile astea sunt cele mai importante: acum se joca practic guvernarea pe urmatorii 4 ani. Daca ADU iese pe locul 2 la vot politic, cu un scor de peste 20%, iar alianta isi pastreaza primarii in Bucuresti, Timisoara, Brasov sau Bacau, exista sanse ca mamutul PSD-PNL sa fie oprit la toamna.

    Daca nu, nu. Vom merge mai departe cu Ciuca, Ciolacu, Firea, Bode, Paul Stanescu si Rares Bogdan.

  4. Dacă așa pun jurnaliștii problema, e deja clar rezultatul: vom avea câte un pic din fiecare, ca să fie echilibru (în mintea românului slab informat).
    Cam 50% PSDNL, 25% ADU, 10%-15% AUR. Majoritate parlamentară PSDNL+UDMR+AUR și suntem pe drumul căte Rusia lejer.
    Mulțumiri jurnaliștilor „imparțiali“ și poporului slab educat.

    • @Punctul pe i
      Ai dreptate. Prea mult din orice (bun sau rău in abstract) are efecte dăunătoare. La fel se întâmplă cu această imparţialitate împinsă la extrem a acestor jurnaluști.

    • Daca tot ies ei, ar putea schimba si legea. Sa fie ca la primarie. Cine iese cu cele mai multe voturi castiga alegerile si face guvern, parlament, presedinte, restul dizolvati. Doar asta urmaresc neocomunistii lui iohano-ciucolacu, sa fie liniste in tara.

  5. Pe ADU si USR ii acuza voalat ca sunt neserioși când spun ca justiția face dosare la comanda insa mai apoi la AUR scrie ca sunt ajutați de justiție sa revină in prim plan si ca ar fi o prea mare coincidenta. Pai ori e aservită politic ori e justă, nu le poți avea pe amândouă

  6. Cel mai important devine locul doi,căci primul e deja hărăzit marii alianțe și în ciuda rezultatelor de multe ori diferite ale sondajelor de opinie acest lucru rămâne un mister.

  7. Adică cine câștigă lupta dintre ADU și AUR?

  8. Pentru Pantazi singura problema a PSDNL este ca au tendințe autocrate, restul sunt doar acuzații gratuite de-ale opoziției… Alt articol de toata jena din partea autoproclamatului „liber” g4media.

  9. Din nefericire pentru ei (si pentru noi), au un adversar de care nu prea tin cont, dar care o sa le-o traga cand le va fi mai bine – situatia economica si financiara a Romaniei.

    • Nici nu se gandesc ca cineva sau ceva poate sa le-o traga! Ei merg la Bruxelles si scapa de toate sanctiunile, o vrajesc cu datoria externa, cu pensiile, cu justitia, cu migratia, cu clima si mediul. Si Bruxellul inchide ochii pentru ca interesele politice sunt mult mai mari decat cele legate de tara pres. Asta este, i-am admis pe nec ur@tii astia, mergem cu ei pana trecem Dumnezeu stie ce, ca tot apar probleme.

  10. Eu cred ca PSDPNL vor lua cel mult 40% la alegeri. Au facut niste greseli prea mari in guvernarile Ciuca/Ciolacu. Nu au nici o legatura cu realitatea, traiesc pe alta planeta. In plus la alegerile parlamentare vor scadea si mai mult tocmai din cauza prezidentialelor pe care nu au nici o sansa sa le castige cu Ciuca sau Ciolacu. Daca pierd prezidentialele, ulterior la parlamentare se vor prabusi. Cea mai mare gafa (pentru ei) pe care au facut-o ca au devansat alegerile prezidentiale inaintea celor parlamentare. Vor pierde prezidentialele si isi vor compromite astfel si parlamentarele.

    • Să te audă Dumnezeu!
      Dacă românii din România ar fi deștepți, ar vota la Euro Partidul Diaspora Unita, nu un partid din interior!

  11. si daca mai adaugam ca pana si pe gepatru duduie reclamele electorale platite pesedenele…

  12. Deci cu ” Pantazi” e problema…