Fotografii cu soldați mutilați în subteranele uzinei Azovstal, publicate de Regimentul Azov, care cere ajutor pentru evacuarea acestora
O serie de fotografii publicate pe canalul Telegram al Regimentului Azov la primele ore ale dimineții arată condițiile mizere în care se află apărătorii ucraineni răniți, ascunși în subteranele uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, potrivit The Guardian.
Imaginile dezvăluie un „spital” improvizat, slab luminat, din interiorul uzinei, unde soldații sunt tratați în condiții primitive. Fotografiile au fost publicate alături de o declarație în care se pledează pentru ajutor.
„Întreaga lume civilizată trebuie să vadă condițiile în care se află apărătorii răniți și schilodiți de la Mariupol și să acționeze!
În condiții complet insalubre, cu răni deschise, bandajate cu resturi de bandaje nesterile, fără medicamentele necesare și chiar fără hrană.
Facem apel la ONU și la Crucea Roșie să dea dovadă de umanitate și să reafirme principiile de bază pe care ați fost create privind salvarea răniților care nu mai sunt combatanți.
Militarii pe care îi vedeți în fotografie și alte sute de persoane de la uzina Azovstal au apărat Ucraina și întreaga lume civilizată cu răni grave, cu prețul propriei lor sănătăți. Oare Ucraina și comunitatea mondială sunt acum incapabile să îi protejeze și să aibă grijă de ei?”.
Regimentul a pledat pentru „evacuarea imediată a militarilor răniți în teritoriile controlate de Ucraina”, unde ar putea primi îngrijiri corespunzătoare.
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional!
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii