G4Media.ro

FOTOREPORTAJ Am fost la cel mai mare festival de trap din România.…

Sursa foto: Ștefan Panaiotis

FOTOREPORTAJ Am fost la cel mai mare festival de trap din România. Ce-am văzut în a doua seară de la Beach Please/ Artistul căruia nu i-a cântat nimeni piesele și dezamăgirea de pe fața sa/ Plusuri și minusuri față de prima ediție

Beach Please este cel mai mare festival de muzică trap din România și se află la a doua ediție tot pe plaja Costineșți, unde a avut loc și prima ediție a festivalului. Dacă anul trecut festivalul s-a bucurat de succes, anul acesta organizatorii au oferit un festival de 10 ori mai mare.

Primul an de Beach Please a fost un eșec din punct de vedere al organizării. Cozi de mii de oameni s-au făcut la intrarea în festival iar cei ce verificau biletele și trebuiau să pună tinerilor brățările au fost pur și simplu copleșiti de numărul foarte mare de oameni adunați la eveniment. Drept urmare, la Beach Please din 2023 s-a decis ca brățările pentru cei care și-au achiziționat abonamente dar și pentru cei care și-au achiziționat brățările pe zi să fie ridicate de la stand-uri aflate în stațiunea Costinești și nu de la intrarea în festival pentru a facilita accesul.

Procesul de check-in a început încă din 25 aprilie, cu două zile înainte de începerea festivalului propriu-zis, o asigurare din partea organizatorilor că nu se vor mai forma cozile imense din primul an. Timpii de așteptare de la Beach Please 2022 au fost și de 3-4 ore pentru a se intra în festival.

Brățara de minori era roz, iar brățara pentru persoanele majore era roșie. Principiul este constructiv, se consideră că minorii nu vor avea acces la băuturi alcoolice, având în vedere că pentru a se realiza plata, se folosește cardul amplasat pe brățară care joacă rol și de indentificator la intrarea în festival, check-in-ul făcându-se pe bază de buletin.

Odată ce intri pe poarta festivalului, primul lucru care îți iese în față este Food Court-ul. Conform organizatorilor, este cel mai mare food court amplasat vreodată la un festival din România. Într-un cort imens, o gamă variată de produse din toate culturile sunt aliniate. Mirosul de mâncare te lovește de la intrarea în festival. Poate fi un up sau poate fi un down perspectiva unui food court atât de mare în mijlocul festivalului.

beach please festival costinesti
sursa foto: Ștefan Panaiotis

Contrar așteptărilor, locul era foarte mare și erau cozi la majoritatea foodtruck-urilor. Pentru a lua loc la o masă trebuia să fii foarte atent deoarece locurile se ocupau rapid, era un flux continuu. De precizat faptul că erau foarte multe mese și scaune și nu era înghesuială, asta fiind un alt plus față de anul trecut când locul limitat din zona food-court a reprezentant un impediment dacă voiai să mănânci.

beach please festival costinesti
sursa foto: Ștefan Panaiotis

Festivalul are o zonă de prim ajutor, respectiv un cort. Are o zonă de „Lost and Found” unde, după cum spune și numele, petrecăreții pot aduce obiecte găsite sau pot declara obiecte pierdute.

Procedura de achiziționare a alimentelor sau a băuturii din baruri este specifică festivalurilor, pe baza cardului de acces de la mână, mergi la un top up point unde îți vei pune bani pe brățară. Un lucru negativ, top up point-urile, adică locurile unde îți pui bani pe brățară sunt amplasate la începutul festivalului iar dacă ai rămas fără bani nu e amuzant, pentru că va trebui să faci un drum lung. Ar fi fost nevoie de mai multe astfel de locuri cu siguranță, împrăștiate prin spațiul festivalului.

beach please festival costinesti jandarmeria
sursa foto: Ștefan Panaiotis

Toaletele în general sunt minusuri enorme la festivaluri, din cauza cozilor interminabile și a igienei precare. La Beach Please sunt foarte multe toalete ecologice, amplasate una lângă alta în două zone distincte – bărbați și femei. Timpii de așteptare nu sunt mari, de aproximativ cinci minute.

După ce treci de zona de mâncare, prima scenă a festivalului, numită „The Dome Stage” apare la orizont. Atmosfera este plăcută în interior iar din acest loc se pot achiziționa băuturi alcoolice și tigări.

beach please festival costinesti
sursa foto: Ștefan Panaiotis

Imediat după „The Dome Stage” se vede Main Stage-ul, care este și atracția festivalului. În a doua zi de concert, cele mai importante nume care au ajuns pe scena principală a Beach Please au fost artiști precum: Delia, Inna, Yny Sebi, Deliric, Satra BENZ, Nane, Central Cee ( care de altfel a fost și imaginea festivalului, fiind unul dintre cei mai faimoși artiști la momentul actual), The Motans, Amuly, Azteca, Rava iar ziua s-a încheiat cu un show al lui Nervo.

În a doua zi de festival headliner-ul a fost Central Cee, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din UK. Reprezentația acestuia a fost excelentă și dinamică dar pe de-o altă parte bariera lingvistică a reprezentant un impediment major între artist și public. Aproape nimeni nu i-a cântat piesele și dezamăgirea se vedea pe fața sa. Au apărut în mediul online o mulțime de glume imediat după reprezentația lui Central Cee deoarece internetul nu iartă și nu uită. Un lucru e cert, atmosfera a fost plăcută dar grimasele artistului de pe scenă văzând că nimeni nu îi cântă piesele sunt de neuitat. Ipoteza anterioară a fost confirmată la finalul reprezentației, după ce publicul s-a dezmorțit puțin pe ultima piesă, reușind să cânte la unison două versuri, britanicul nu a rămas absolut deloc pe scenă. A plecat brusc semn că a fost dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat

beach please festival costinesti
sursa foto: Ștefan Panaiotis

În continuare scena a fost completată de artiști români precum Azteca, The Motans, Amuly, Rava. Atmosfera s-a schimbat complet față de momentul britanicului Central Cee. O schimbare de program anunțată în ultimul moment a făcut ca unul dintre cei mai ascultați artiști din România să fie înlocuit. Nane ar fi trebut să cânte înainte de Central Cee pe scenă dar din cauza unor probleme de sănătate artistul a fost înlocuit de emblematica trupă pentru stilul de muzică trap românesc „Șatra Benz”.

În spatele mainstage-ului, se află scena „SunRise”, una dintre cele mai bune locuri pentru când temperatura scade, specific unui sfârșit de aprilie. Scena se află sub un cort, același cort de ediția trecută care adăpostea practic întreg festivalul. Fiind un secondary stage, totul este mai mic decât la scena principală dar această scenă s-a ridicat la așteptările publicului de la felul în care se aude muzica la artiștii care au fost pe ea.  

beach please festival costinesti
sursa foto: Ștefan Panaiotis

Marele minus ar festivalului ar putea fi faptul că are loc în această perioadă. Nu este cea mai bună perioadă a anului să-ți petreci ore întregi pe plajă. Temperatura a ținut totuși cu petrecăreții, nu a fost foarte frig dar până și organizatorii au recomandat să te îmbraci bine prin intermediul unei postări pe instagram.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Exact. Și când te gândești că e rezultatul unei facultăți de profil…

  2. Spre deosebire de aflarea ta în treabă, măcar articolul nu conține greșeli de scriere.

  3. Nu am inteles nimic. Trap stiam ca e un stil de mers calare, e si muzica? 🙄 Textul e un clasic al genului: „apa este uda. Pentru a te usca, ai nevoie de prosop. Dar merge si cu hartie igienica. Eu am folosit dosul blugilor.”

  4. Cred ca saracia asta e scrisa in asa fel incat sa prinda la pustii corditi care o taie la Mare pe bani grei, ca altfel nu inteleg de ce e bagat articolul asta din care intelegi sau nu ca trebuie sau nu trebuie sa te duci acolo!