FOTO&VIDEO Cum se desfășoară un atelier de educație financiară pentru tineri
Elevii români sunt tot mai interesați de educația financiară și de dezvoltarea personală, două subiecte pentru care există deschidere tot mai mare în sistemul de învățământ din România, inclusiv din partea directorilor și cadrelor didactice din școli.
În acest context, Asociația The Social Incubator organizează module ce includ ateliere axate pe dezvoltare personală, educație financiară și ateliere de angajabilitate, în colaborare cu mai multe licee.
The Social Incubator a fost fondat de un grup de prieteni, în 2014, și are ca scop creșterea șanselor de integrare socială și profesională a tinerilor vulnerabili (și nu numai) din țara noastră.
Menită să educe tinerii, asociația își propune să mențină o colaborare pe termen lung între partenerii instituționali din educație și experți în domenii care să sprijine tinerii de-a lungul maturizării lor.
Programele organizației sunt construite pe câteva direcții principale: dezvoltarea personală, dezvoltarea la nivel profesional și antreprenorial, integrarea socio-profesională a tinerilor aflați în situații de risc, respectiv asistență pentru copiii care ies din sistemul de protecție a statului, pentru a le facilita acestora tranziția către o viață pe cont propriu.
Unul dintre proiectele asociației este „Incubator de viitor”, câștigător în cadrul competiției „Susține un ONG”, organizată de Fundația Orange, iar un rol important în implementarea acestuia l-a avut Mihnea Anțilă, project manager al Asociației The Social Incubator.
„Asociația noastră a avut de la început scopul de a realiza proiecte destinate tinerilor. În primă fază, au fost proiecte destinate tinerilor din sistemul de protecție a statului, iar din 2017 am început să lucrăm și cu tineri din licee care au o rată scăzută de promovabilitate”, a declarat, pentru G4Media, Mihnea Anțilă.
Ce se întâmplă la „Incubator de viitor”
130.000 de euro de la Fundația Orange pentru programul „Susține un ONG” 2024
Proiectul „Incubator de viitor” al Asociației „The Social Incubator” a fost selectat printre cele 13 programe câștigătoare ale ediției din 2024 a programului „Susține un ONG”.
Acesta este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare și să crească gradul de satisfacție personală.
https://www.fundatiaorange.ro/programe/sustine-un-ong/
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate.
În cei 12 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 7,8 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație și cultură, în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul incluziunii lor sociale.
Principalele programe ale fundației sunt: „Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”, „Solidarity FabLabs” și „Centrul Digital pentru Femei”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank