G4Media.ro

FOTO&VIDEO Deținuții din Timișoara pozează ca pentru revistele glossy, se amuză de…

Rod la penitenciar FOTO Documentor

FOTO&VIDEO Deținuții din Timișoara pozează ca pentru revistele glossy, se amuză de caricaturile primite și vizionează filme tematice. „Încercăm să umanizăm cumva spațiul penitenciar, care este unul dur, dificil”

Rod Festival din Timișoara, organizat de regizorul Florin Iepan, autor al unor documentare celebre precum „Călător în țara eclipsei”, „The One, the Only, the Real Tarzan”, „Născuți la comandă – Decrețeii”, „Bela Lugosi: Vampirul căzut”, „Carmen” sau „Odessa”, și-a propus să aducă arta și cultura în zone defavorizate și greu accesibile ale societății.

Unul dintre aceste locuri este sistemul penitenciar. Ediția a V-a a Rod Festival a debutat în această vară la Penitenciarul Timișoara cu o sesiune inedită de desene și caricaturi realizate pentru deținuți de artiștii Cătălin Nedelcu și Ovidiu Balint, cu ocazia Zilei Orașului. Echipa Rod s-a întors după gratii la începutul toamnei cu proiecția filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”, care prezintă povestea cetățeanului român Claudiu Crulic, decedat după ce a intrat în greva foamei într-o închisoare din Polonia, proiecție însoțită de o sesiune foto realizată de Soltesz Theophil, cu imagini ce explorează viața de zi cu zi a deținuților.

Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor

Aceștia au participat la sesiuni de fotografii, iar după câteva zile fotografiile, imprimate la dimensiuni mari, au fost distribuite fiecăruia dintre cei care s-au regăsit în portretele expuse.

Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor

„Toți acești oameni se vor întoarce în societate”

Ultimul eveniment Rod din acest an a avut loc tot în penitenciarul de pe strada Popa Șapcă, de această dată alături de caricaturistul Radu Clețiu și un atelier de fotografie realizat de Diana Bilec.

„A fost foarte interesant, pentru că de data aceasta am venit cu sesiuni de caricaturi, sesiuni de fotografie, proiecții de filme. Avem și o cinematecă cu circuit închis, pe care o aprovizionăm cu filme, iar deținuții le vizionează. Este o lume pe care, parțial, o cunoaștem, dar care ne surprinde de fiecare dată. Sunt oameni care nu susțin acest mod de a veni în sprijinul unor semeni care au greșit, dar le reamintesc că toți acești oameni se vor întoarce, la un moment dat, în societate, și depinde și de noi ca ei să fie un pic altfel. Prin aceste proiecte încercăm să umanizăm cumva spațiul penitenciar, care este unul dur, dificil, să-i facem să se gândească la propria lor condiție și la cei din afară. Reacțiile sunt interesante”, a spus Florin Iepan, directorul DocuMentor, organizatorul Rod Festival.

Florin Iepan la penitenciar FOTO Documentor
Florin Iepan la penitenciar FOTO Documentor

Au devenit credincioși după gratii

În periplurile de după gardurile cu sârmă ghimpată, Rod a descoperit personaje faimoase în lumea interlopă, cum ar fi Emanuel Ștefan, din „Lotul Odobescu” – condamnat la 19 ani de închisoare pentru participarea la uciderea a doi practicanți de full-contact, la mijlocul anilor ’90. După ce și-a ispășit pedeapsa, Emanuel a primit o nouă condamnare pentru furt.

Emanuel Ștefan FOTO Documentor
Emanuel Ștefan FOTO Documentor

În 2019, acesta spune că l-a descoperit pe Isus și s-a pocăit în penitenciar.

„Eu sunt liber! Am libertate în suflet, în inimă, chiar dacă sunt între ziduri. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar acum sunt alt om. Mi-am cerut iertare de la Isus. Am început să citesc foarte mult Biblia și așa, încet-încet, l-am primit pe Dumnezeu în viața mea. Pot să vă spun că în fața dvs. aveți un alt Ștefan. Mă încred în Dumnezeu că am fost mântuit și am primit o viață nouă”, a povestit Emanuel Ștefan, care mai are puțin și va fi din nou liber.

Cu familia la închisoare

Poveștile continuă. Rod a întâlnit o familie întreagă de „gabori” tinichigii – doi frați și un unchi, toți condamnați pentru infracțiunea de înșelăciune.

„Într-un fel am greșit; noi, fiind oameni credincioși, pocăiți, nu ar fi trebuit să intrăm în acest cadru infracțional. Pentru asta sunt aici. Am o pedeapsă de șase ani, dar în câteva luni voi intra în eliberare condiționată. Îmi ispășesc pedeapsa și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al familiei – am doi copii, o soție, părinți –, sper să revin pe drumul cel bun. Străbunicii mei au lucrat în domeniul tinichigeriei, cu tabla, jgheaburi, burlane, lucruri artizanale. Este o meserie transmisă din tată în fiu. Aici, la penitenciar, sunt cu unchiul meu, care are o pedeapsă mai mică, și cu fratele meu, care are o pedeapsă similară cu a mea. Toată firma noastră a fost condamnată”, a spus bărbatul.

„În penitenciarele din România, condițiile sunt mai bune decât în Marea Britanie”

Un alt deținut are o condamnare de 11 ani și șase luni, iar în scurt timp va intra în comisia de eliberare. A fost arestat în Anglia pentru trafic de persoane.

„Trei ani am făcut pușcărie în Anglia. În penitenciarele din România, condițiile sunt mai bune decât în Marea Britanie. În Marea Britanie am întâlnit foarte mulți români în închisoare, cu diverse probleme. Mai puțini englezi, dar foarte mulți africani, polonezi, sârbi, albanezi, fiecare cu grupurile lor, foarte mulți musulmani. Vă dați seama, se întâlnesc pe un coridor zece nații de oameni, zece limbi și viziuni diferite, vă imaginați ce poate să iasă acolo. La Rahova, condiții decente; la Baia Mare, cameră mare, telefon cu fir, apă caldă, nu era chiar așa mare strictețe; la Jilava era un pic mai drastic, la fel și la Arad. Dar nu pot să mă plâng. Am învățat, ne dăm seama de greșelile pe care le-am făcut și mergem înainte. Luptăm, ne încredem în Dumnezeu și ne schimbăm viața. Ce a fost greu a trecut. Vreau să mă duc acasă, să rămân alături de familie și să-l urmez pe Isus”, a declarat deținutul.

„Rod la Penitenciar” face parte din Rod Festival, ediția a V-a, un proiect inclus în programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, implementat de Centrul de Proiecte Timișoara.

Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la Penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor
Rod la penitenciar FOTO Documentor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...