FOTO&VIDEO Noi imagini NASA prezintă frumusețea stranie a iernii de pe Marte

Marte poate părea un loc uscat și dezolant, dar planeta roșie se transformă iarna într-o țară a minunilor din altă lume, potrivit unor noi imagini împărtășite de NASA, relatează CNN.

Este sfârșitul iernii în emisfera nordică a planetei Marte, unde roverul Perseverance și elicopterul Ingenuity explorează o deltă de râu străveche, care odată se vărsa în craterul Jezero cu miliarde de ani în urmă.

Fiind principala caracteristică a planetei, praful determină și vremea marțiană. De obicei, praful anunță sosirea iernii, dar planeta nu este străină față de fenomene meteorologice precum zăpadă, gheață și îngheț. La polii marțieni, temperatura poate coborî până la minus minus 123 de grade Celsius.

Există două tipuri de zăpadă pe Marte. Unul este cel pe care îl întâlnim pe Pământ, format din apă înghețată. Aerul marțian subțire și temperaturile sub zero grade înseamnă că zăpada tradițională se sublimează, sau trece din solid direct în gaz, înainte de a atinge solul pe Marte.

Celălalt tip de zăpadă marțiană este pe bază de dioxid de carbon, sau gheață uscată, și poate ateriza la suprafață. Câțiva metri de zăpadă tind să cadă pe Marte în regiunile sale plate din apropierea polilor.

„Cade suficient cât să poți trece cu rachete de zăpadă peste ea”, a declarat Sylvain Piqueux, cercetător marțian la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena, California, într-o declarație preluată dintr-un comunicat al NASA. „Dacă ai căuta să schiezi, totuși, ar trebui să mergi într-un crater sau pe o stâncă, unde zăpada s-ar putea acumula pe o suprafață înclinată”.

Până în prezent, nicio navă sau rover nu au reușit să vadă zăpada căzută pe planeta roșie, deoarece fenomenul meteorologic se produce doar la poli, sub stratul de nori, pe timp de noapte. Camerele de luat vederi de pe navele care observă planeta nu pot privi prin nori și nu au fost dezvoltați roboți exploratori care să poată supraviețui temperaturilor de îngheț de la poli.

Cu toate acestea, instrumentul Mars Climate Sounder de pe Mars Reconnaissance Orbiter poate detecta lumina care este invizibilă pentru ochiul uman. Acesta a detectat zăpada de dioxid de carbon care cade la polii marțieni. De asemenea, modulul de aterizare Phoenix, care a ajuns pe Marte în 2008, a folosit unul dintre instrumentele sale laser pentru a detecta zăpadă din apă înghețată din punctul său aflat la aproximativ 1.609 kilometri de polul nord marțian.

Mulțumită fotografilor, știm că fulgii de zăpadă de pe Pământ sunt unici și au șase fețe. Sub un microscop, fulgii de zăpadă marțieni ar arăta probabil puțin diferit.

„Deoarece gheața de dioxid de carbon are o simetrie de patru laturi, știm că fulgii de zăpadă de gheață uscată ar avea formă de cub”, a declarat Piqueux. „Mulțumită Sondei Climatice de pe Marte, putem spune că acești fulgi de zăpadă ar fi mai mici decât lățimea unui fir de păr uman”.

Pe Marte se formează, de asemenea, înghețuri pe bază de gheață și dioxid de carbon, iar acestea pot apărea mai departe de poli. Orbiterul Odyssey (care a intrat pe orbita planetei Marte în 2001) a urmărit formarea de îngheț și transformarea acestuia în gaz la lumina soarelui, în timp ce navetele de aterizare Viking au observat gheață pe Marte atunci când au ajuns în anii 1970.

La sfârșitul iernii, gheața acumulată în timpul sezonului se poate dezgheța și se poate transforma în gaz, creând forme unice care au amintit oamenilor de știință de la NASA de brânza elvețiană, pete dalmațiene, ouă prăjite, păianjeni și alte formațiuni neobișnuite.

În timpul iernii în craterul Jezero, temperaturile maxime recente au fost de aproximativ minus 13 C, în timp ce minimele au fost de aproximativ minus 84 C.

Între timp, în Craterul Gale din emisfera sudică, în apropiere de ecuatorul marțian, roverul Curiosity, care a aterizat pe Marte în 2012, a înregistrat temperaturi maxim de minus 15 C și minime de minus 76 C.

Anotimpurile pe Marte tind să dureze mai mult, deoarece orbita ovală a planetei în jurul Soarelui înseamnă că un singur an marțian are 687 de zile, sau aproape doi ani tereștri.

Oamenii de știință de la NASA au sărbătorit noul an marțian pe 26 decembrie, care a coincis cu sosirea echinocțiului de primăvară în emisfera nordică.

„Oamenii de știință numără anii marțieni începând de la echinocțiul de primăvară din nordul planetei, care a avut loc în 1955 – un punct de plecare arbitrar, dar este util să avem un sistem”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook NASA Mars. „Numerotarea anilor marțieni îi ajută pe oamenii de știință să țină evidența observațiilor pe termen lung, cum ar fi datele meteorologice colectate de navele spațiale NASA de-a lungul deceniilor.”