G4Media.ro

Fox News plăteşte 787,5 milioane de dolari şi evită un proces de…

Fox News plăteşte 787,5 milioane de dolari şi evită un proces de defăimare privind prezidenţialele din 2020

Televiziunea Fox News va plăti 787,5 milioane de dolari producătorului de aparate electronice de vot Dominion, după o înţelegere de ultimă oră, marţi, care a scutit-o de un proces jenant cu privire la reflectarea alegerilor prezidenţiale din 2020, notează agenția AFP, citată de Agerpres.

„Suntem încântaţi că am ajuns la o rezolvare a diferendului nostru cu Dominion Voting Systems”, a declarat într-un comunicat televiziunea favorită a conservatorilor americani, la scurt timp după anunţul unui acord între părţi de către judecătorul care urma să prezideze procesul, în faţa unei instanţe a statului Delaware.

Canalul de televiziune a mai spus că „ia notă de o hotărâre a curţii considerând false anumite afirmaţii legate de Dominion”, în timp ce judecătorul declarase într-o ordonanţă din 31 martie că este „limpede ca apa de munte că nicio afirmaţie despre Dominion în cursul alegerilor din 2020 nu a fost adevărată”.

„Minciuna are consecinţe”, a dat asigurări la rândul său avocatul companiei Dominion, Justin Nelson, anunţând suma pe care Fox News a acceptat să o plătească: 787,5 milioane de dolari. Compania pe care o apără a pretins iniţial 1,6 miliarde de dolari.

Acordul salvează perla imperiului media al lui Ruper Murdoch de confruntarea cu „procesul pentru calomnie al secolului”, aşa cum l-a numit New York Times. Iar pe Rupert Murdoch, 92 de ani, de posibilitatea de a fi nevoit să depună mărturie în instanţă.

Chiar înainte de dezbateri, procedura a dat naştere la dezvăluiri jenante pentru Fox News, odată cu publicarea unor schimburi de e-mailuri sau mesaje text care arătau că, din noiembrie 2020, vedetele canalului, şi chiar Rupert Murdoch, nu credeau în scenariul alegerilor fraudate, în timp ce acuzaţiile erau difuzate încontinuu la postul de televiziune.

Procesul era foarte aşteptat în Statele Unite, unde era văzut ca un test pentru limitele libertăţii de exprimare, garantate de Primul Amendament al Constituţiei, precum şi pentru lupta împotriva dezinformării.

Selecţia juriului s-a încheiat marţi, iar dezbaterile urmau să înceapă imediat.

Dominion, ale cărui aparate de vot au funcţionat în 28 de state în cursul prezidenţialelor câştigate de Joe Biden, era inamicul numărul unu al colaboratorilor apropiaţi ai lui Donald Trump, care l-au acuzat la tot pasul şi fără dovezi că a servit la fraudarea scrutinului.

Mulţi alegători Donald Trump cred şi astăzi că alegerile le-au fost furate, iar punctul culminant al acestei contestări a fost atins pe 6 ianuarie 2021, când mii de partizani ai săi au atacat Capitoliul de la Washington, inima democraţiei americane, pentru a bloca certificarea rezultatele alegerilor din noiembrie 2020.

Dacă dosarul judiciar era considerat solid, compania urma totuşi să stabilească o intenţie deliberată de a minţi la Fox News, iar juriul trebuia să ajungă la un verdict unanim pentru o condamnare.

De neocolit în tabăra conservatoare, dar acuzată în mod regulat că se face ecoul teoriilor conspiraţioniste, televiziunea Fox News juca mare şi dorea să facă din proces un caz emblematic pentru libertatea presei.

Pentru canal, era legitim să acorde cuvântul taberei Trump atunci când a contestat votul şi „esenţial pentru căutarea adevărului” să lăse toate părţile să se exprime.

Dar Dominion s-a bazat pe discuţii interne pentru a susţine că Fox News a minţit intenţionat, pentru a nu pierde telespectatorii fideli lui Donald Trump.

„Lucruri cu adevărat nebuneşti. Şi dăunătoare tuturor”, i-a scris pe 19 noiembrie 2020 marele patron, Rupert Murdoch, şefei Fox News Media, Suzanne Scott, în legătură cu acuzaţiile taberei Trump.

„Trebuie concediată”, a mai spus unul dintre prezentatorii vedetă ai televiziunii, Tucker Carlson, vorbind despre un tweet al unei jurnaliste de la Fox News respingând acuzaţiile de fraudă.

„Acest lucru dăunează considerabil firmei. Preţul acţiunilor este în scădere. Nu este o glumă”, a adăugat el.

Fox News a acuzat Dominion Voting Systems de selecţie trunchiată şi părtinitoare a mesajelor, mai scrie AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Și uite așa se prabuseste „castelul de nisip”al puterii,”construit”de Trump,cu sprijinul subversiv al lui Putin.În urma lor ramane o rană deschisă,de care ar vrea sa profite dictatorul chinez.

  2. Fox incearca sa fie smecher si sa dea un spin pozitiv povestii , auzi la ei ” suntem incantati ca am ajuns la o rezolvare a diferendului ” :))))) . Sunt incantati ca au cazut la pace pe doar 787 mil dolari, se temeau sa nu trebuiasca sa scoata miliardu’ din buzunar, sau cum ?