G4Media.ro

Fragmente muzicale celebre din istoria cinematografiei se vor auzi joi la Filarmonica…

sursa foto: Google Maps

Fragmente muzicale celebre din istoria cinematografiei se vor auzi joi la Filarmonica Moldova Iași

Fragmente muzicale celebre din istoria cinematografiei vor răsuna joi, 5 septembrie, în Amfiteatrul Palas, pentru deschiderea stagiunii acordurilor Filarmonicii Moldova Iaşi, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, stagiunea estivală a Filarmonicii Moldova Iaşi aduce publicului un concert simfonic orchestrat de dirijorul Constantin Grigore.

Organizatorii promit un aranjament din care nu vor lipsi acorduri celebre din istoria muzicală a cinematografiei, alături de atmosfera specifică unui regal de excepţie vor însoţi publicul într-o călătorie fascinantă, odată cu spectacolul oferit de Filarmonica Moldova Iaşi în Amfiteatrul Palas.

O compoziţie a lui Charlie Chaplin din filmul a cărui regie o semnează, „Contesa din Hong Kong”, mult îndrăgitul musical „Sunetul muzicii” sau „Titanic” sunt câteva dintre propunerile pentru concertul din această săptămână.

„Începând cu ora 19,00, în Amfiteatrul Palas vor răsuna acorduri celebre din filme care au scris istorie şi care au marcat genul cinematografic, iar publicul este invitat să descopere compoziţii din pelicule precum ‘Titanic’, ‘Dirty Dancing’, ‘The Pink Panther’ sau ‘The Phantom of The Opera’. Coloana sonoră din westernul ‘Once Upon a Time in America’ sau musicalul fantasy din minunata lume Disney, ‘Beauty and the Beast’, completează repertoriul muzical”, se menţionează în comunicat.

Următorul concert care va avea loc în Amfiteatrul Palas va fi pe data de 12 septembrie, iar publicul va putea asculta corul academic „Gavriil Musicescu”, acompaniat la pian de Edit Arva, repertoriul cuprinzând lucrări de C. Monteverdi, H. Purcell, W. A. Mozart, G. Donizetti, V. Bellini, G. Verdi, G. Bizet, G. Puccini, C. M. von Weber, R. Wagner sau P. Mascagni. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează