G4Media.ro

France Culture: Război de tranșee politico-judiciar în România

France Culture: Război de tranșee politico-judiciar în România

De la 1 ianuarie, România asumă președinția rotativă a Uniunii Europene. O Românie care oferă spectacolul unei permanente lupte surde între puterile executivă și legislativă pe de-o parte și cea judiciară, de cealaltă parte, relatează prestigiosul post de radio France Culture.

Europa a fost foarte clară: pentru a se integra în rândurile sale, România trebuia să facă un efort serios de curățenie și de a pune capăt corupției endemice care minează clasa politică, se menționează în articol, care amintește despre înființarea DNA de către Monica Macovei.

France Culture spune că, până în 2016, anchetele DNA și condamnările în urma acestora au crescut, pentru ca lucrurile să se schimbe odată cu victoria electorală a PSD.

Raluca Prună, fost ministru al Justiției, a declarat că, în 2016, România a fost dată ca exemplu la un important summit anticorupție, la Londra. „Însă pentru politicienii corupți, acest parchet era un pericol și agenda pe care au început să o pună în aplicare din 2017 a fost tocmai de a încerca să distrugă competențele DNA“, a mai declarat Prună.

Din partea actualei puteri este citat senatorul PSD Titus Corlățean, care afirmă că „nu este un război împotriva magistraților, ci un război contra abuzurilor comise de unii procurori“ și care susține că faptul că procurorii lucrează cu serviciile de informații românești „este inacceptabil și nedemocratic“.

„Argumentul este de fapt straniu: în cele mai multe țări occidentale, procurorii sau judecătorii de instrucție lucrează de regulă cu ofițerii de Poliție judiciară repartizați la serviciile de informații: FBI în Statele Unite, DGSI în Franța…“, se precizează în articol, care menționează și că denunțarea unei complicități între magistrați și ofițerii de informații a devenit tema favorită a liderului PSD, Liviu Dragnea.

France Culture amintește și despre problemele juridice ale lui Liviu Dragnea și notează că liderul PSD și majoritatea parlamentară vor, cu orice preț, să dea o amnistie largă.

Ascultă aici relatarea France Culture:

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Ne trebuie neaparat un cap limpede in acest haos. Nu s-o gasi undeva in lumea asta larga unul care sa poata fi angajat, inchiriat, cumparat sau consultat de Administratia Prezidentiala?!
    Am sentimentul ca ceata este atat de densa ca nu vom putea razbate prin ea.

    • Sorry, dar lucrurile nu functioneaza asa.
      1. Un cap lipede care sa vina din afara contextului problemei dar care sa poata rezolva problema? Ideea asta este naiva.
      2. Apoi, serios sa spui ca ne trebuie UNA bucata cap care sa rezolve o TARA, sau o societate? Pe ce lume traiesti? Nu ti-ai dat seama pana acum ca lucrurile pot avansa doar prin cooperare intre oameni, evidenct dintre cei care doresc rezolvarea problemei?
      3. Unde te crezi, in Rusia, un totul este „rezolvat” de un cineva „de sus”? O societate omeneasca nu este o turma de oi sau de vite (adica indivizi quasi identici si fara gandire proprie) care sa poata fi condusa toata de un singur cioban plus cativa caini. Cu exceptia, evident, a situatiei absolut tragice in care un popor este redus PRIN ABRUTIZARE la stadiul de populatie de oi fara creier. Numai in Rusia sau din Rusia se vine cu astfel de gandire. Si nici acolo oamenii nu sunt chiar asa complet fara minte.

    • Totul este cat se poate de limpede. In toate tarile procurorii fac cercetari cu ajutorul serviciilor de informatie, altfel nu se poate. Dragnea ii duce de nas pe toti. Aici opozitia are o mare parte din vina. Chestia cu protocoalele este o scorneala. Aceste protocoale trebuie sa existe. Uimitor ca romanii nu se inspira din experienta altor state.

  2. Ne trebuie niște veste kaki(lol) in romanistanul psdist.Problema e că nu ai de unde,diaspora e scârbită,cei ce muncesc in mediul privat din Ro poate nu au starea și timpul necesar,bugetarii is plătiți(aserviți) mult peste ce poate suporta pib-ul unei țări devalizate,cu infrastructura înapoiată și cu multe alte lacune și înapoieri .Acum trebuie împrumutată pe jde ani de aici încolo ptr boerie bugetară.Nu ar fi nici o problemă dacă România ar avea pib-ul Germaniei,Spaniei,etc și ar fi și membra euro și în regula cu infrastructura,educatia,sanatatea,adică în contemporaneitatea lumii civilizate.Nu ar fi prea mult de comentat.

  3. Doamna Pruna oare nu stie ca totul a fost un fals regizat de structuri obscure. Nastase si Hrebenciuc au fost arestati pentru ca Udrea si Popoviciu sa poata fura mai mult. Poporul nostru arata precum un sir indian format din pagani ce stau asezati la rand si se imping cu mainile unul in spatele celuilalt. In vreme ce primul, ajuns la marginea prapastiei, este impins in haul iadului, altul vine si se pune la rand pentru a parcurge acelasi traseu.