Francis Fukuyama: Putred până în măduvă? Despre problemele profunde ale Statelor Unite și fracturile din societatea americană

*Articol de Francis Fukuyama (politolog, profesor de relații internaționale la Universitatea Stanford)

Într-un articol publicat în 2014 în Foreign Affairs mă plângeam de putregaiul politic care prinsese rădăcini în SUA, unde instituțiile guvernării deveneau tot mai disfuncționale. „O combinație între rigiditatea intelectuală și puterea unor actori politici inveterați împiedică reformarea acelor instituții”, scriam eu. „Și nu există vreo garanție că situația se va schimba semnificativ dacă ordinea politică nu va suferi un șoc major.”

În anii imediat următori părea posibil ca ascensiunea lui Bernie Sanders și Donald Trump să poată duce la un asemenea șoc. Reluând chestiunea decăderii politice în aceste pagini în cursul campaniei prezidențiale din 2016, m-am simțit încurajat observând că „alegători situați de ambele părți ale spectrului politic s-au ridicat împotriva a ceea ce ei consideră a fi un establishment corupt, acționând în interes propriu, și se reorientează spre radicali din exterior în speranța unei curățenii purificatoare”. Totodată avertizam însă și că „falsele remedii promovate agresiv de cruciații populiști sunt aproape complet inutile și, dacă vor fi adoptate, ele vor inhiba creșterea, vor exacerba stagnarea și mai mult vor agrava decât vor ameliora situația”.

În fapt, acele remedii false au și fost adoptate de americani – sau cel puțin de suficienți dintre ei încât să-l trimită pe Trump la Casa Albă. Și, într-adevăr, situația s-a agravat. Procesul de deteriorare a continuat într-un ritm uluitor și a căpătat o amploare care ar fi fost dificil de anticipat la acea vreme, culminând cu evenimente cum ar fi atacul din 6 ianuarie al unei gloate asupra Capitoliului – un act de insurecție încurajat de președintele SUA.

Între timp, cauzele fundamentale ale acestei crize au rămas aceleași. Guvernarea Americii încă este captiva unor grupări influente ale elitei care distorsionează politicile spre propriul lor beneficiu și care subminează legitimitatea întregului regim. Iar sistemul este încă prea rigid pentru a se reforma de unul singur. Acele cauze s-au modificat însă în moduri neașteptate. Două fenomene în curs de afirmare au agravat enorm situația: noile tehnologii de comunicare au contribuit la dispariția bazei factuale comune a deliberării democratice, iar vechile diferențe politice dintre facțiunile „albastră” și „roșie” [liberali, respectiv conservatori; sau democrați, respectiv republicani – n.trad.] s-au cimentat în clivaje bazate pe identitatea culturală.

Divergențe ireconciliabile

În teorie, capturarea statului american de către elite ar fi putut fi o sursă de unitate națională, din moment ce înfurie ambele părți ale spectrului politic. Din nefericire, țintele respectivei furii sunt diferite în fiecare dintre cazuri. Pentru cei de stânga, elitele în cauză sunt corporațiile și grupurile de interese capitaliste – companii de combustibili fosili, bănci de pe Wall Street, miliardari proprietari de fonduri speculative și mari donatori republicani – ai căror lobby-iști și bani au lucrat pentru a le proteja interesele de orice fel de răspundere democratică. Pentru cei de dreapta, elitele maligne sunt reprezentate de samsarii influenței culturale de la Hollywood, de presa consacrată, de universități, de marile corporații care au adoptat o ideologie seculară de tip „woke” ce contravine valorilor tradiționale sau creștine, așa cum sunt ele văzute de americanii conservatori. Chiar și în zonele unde s-ar putea crede că aceste două mari perspective se suprapun, cum ar fi temerile tot mai mari referitoare la puterea giganților tehnologici, preocupările celor două tabere sunt incompatibile. America albastră acuză Twitter și Facebook că promovează teorii conspirative și propagandă trumpistă, în vreme ce America roșie vede aceleași companii ca părtinitoare dincolo de orice speranță împotriva conservatorilor.

Rigiditatea sistemului american de guvernare a devenit din ce în ce mai evidentă și mai problematică, deși își are și el virtuțile lui. Per total, mecanismele de control și echilibru (checks and balances – n. red.) au funcționat: în ciuda eforturilor neîncetate ale lui Trump de a slăbi fundațiile instituționale ale țării, el a fost împiedicat de către instanțe, birocrație și autorități locale să facă ce putea face mai rău. Cel mai clar caz în această privință a fost încercarea lui Trump de a răsturna rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020. Sistemul judiciar – adesea sub forma unor judecători numiți chiar de Trump – a refuzat să valideze zeci de procese absurde intentate de tabăra lui. Iar funcționari republicani precum Brad Raffensperger, secretarul de stat al Georgiei, și alți responsabili electorali din Georgia i s-au opus eroic președintelui care îi presa să inverseze ilegal înfrângerea sa istorică din statul respectiv.

Însă aceleași mecanisme de control care l-au constrâns pe Trump vor limita și orice efort viitor de reformă pentru repararea disfuncțiilor fundamentale ale sistemului. Unul dintre cele mai importante defecte instituționale este avantajul crucial conferit republicanilor de Colegiul Electoral și de alcătuirea Senatului, care le permit să dețină puterea în ciuda faptului că câștigă mai puține voturi populare atât la nivel federal, cât și statal. Amendarea constituției, bunăoară pentru eliminarea Colegiului Electoral, este pur și simplu exclusă din start, date fiind condițiile incredibil de exigente necesare adoptării și ratificării amendamentelor. Simpla majoritate a democraților din Senat elimină vetoul republican în cazul unor chestiuni ordinare cum ar fi numirile în administrație, însă reformele mai importante – cum ar fi acordarea statutului de stat Districtului Columbia ori o nouă lege electorală care să neutralizeze eforturile republicanilor de limitare a dreptului de vot – se vor lovi de utilizarea procedurii „filibuster” [tergiversarea procesului legislativ prin discursuri; poate fi blocată doar prin votul a 60% din senatori – n.trad.] de către republicani. Președintele ales Joe Biden va avea nevoie de noroc și iscusință pentru a trece fie și proiecte relativ neambițioase, cum ar fi un nou pachet de stimuli economici și cheltuieli pentru infrastructură. Modificările structurale radicale prevăzute de pachetul reformist propus recent de democrați în Cameră vor rămâne în cea mai mare parte irealizabile.

De la partid la sectă

După cum remarcam în articolul meu din 2016, disfuncția fundamentală a politicii americane este modul în care au interacționat instituțiile federale responsabile cu mecanismele de control și echilibru cu polarizarea politică pentru a produce o paralizie și o stare permanentă de conflict politic. De atunci, polarizarea a devenit mult mai profundă și mult mai periculoasă. Un factor în acest sens a fost tehnologia, care a subminat capacitatea instituțiilor consacrate, cum ar fi cele de presă, sau chiar a guvernului de a influența ceea ce crede opinia publică. Astăzi 77% din republicani cred că la alegerile din 2020 a avut loc o fraudă majoră, conform unui recent sondaj Quinnipiac. S-a vorbit de înmulțirea tendințelor autoritare la dreapta, ceea ce cu siguranță este valabil în cazul lui Trump și al multora dintre susținătorii lui. Dar există zeci de milioane de oameni care l-au votat și care continuă să-l susțină, nu pentru că nu le-ar plăcea ideea de democrație, ci tocmai pentru a apăra – în mintea lor – democrația de Partidul Democrat care a furat alegerile prezidențiale.

Soluționarea problemei provocate de tehnologie va fi una dintre cele mai mari provocări ale perioadei următoare. Twitter și Facebook au procedat corect trăgându-i platforma de sub picioare lui Trump în urma atacului asupra Capitoliului; acea decizie e justificabilă în calitate de răspuns pe termen scurt la o urgență națională. Incitarea la violență este altceva decât exercitarea dreptului protejat la liberă exprimare. Dar, pe termen lung, nu este legitim ca niște companii private să ia de unele singure asemenea decizii de o importanță covârșitoare pentru viața publică. De fapt, a fost de la bun început o greșeală imensă aceea că statul le-a permis acestor platforme să acumuleze atât de multă putere. O soluție propusă recent de mine și de alți doi coautori în Foreign Affairs este promovarea unui strat competitiv de companii „intermediare” [„middleware” în original – n.trad.] cărora platformele să le delege prin contract sarcina de a modera conținuturile, astfel reducându-se puterea platformelor și permițându-li-se utilizatorilor un control mult mai mare asupra informațiilor cu care vin în contact. Acest lucru nu va elimina teoriile conspirative, dar va diminua puterea platformelor de a amplifica vocile periferice și de a-i reduce la tăcere pe alții care cad în dizgrație.

A doua evoluție care a accentuat incomensurabil polarizarea țării este trecerea de la argumentații contradictorii pe chestiuni politice la certuri pe motiv de identitate. În anii ’90, când polarizarea abia își lua zborul, cele două Americi erau în dezacord asupra unor teme precum fiscalitatea, asigurările de sănătate, avortul, armele de foc și utilizarea forței armate peste hotare. Aceste teme nu au dispărut, ci au fost suplinite de chestiuni de identitate și de apartenența la grupuri rigide definite pe criterii de rasă, etnie, sex și alte categorii sociale largi. Partidele politice au fost copleșite de triburi politice.

Ascensiunea tribalismului a fost mai pronunțată la GOP [Partidul Republican – n.trad.]. Trump a reușit cu ușurință să determine partidul și pe alegătorii lui să abandoneze principii fundamentale, cum ar fi credința în liberul schimb, susținerea democrației pe plan mondial și ostilitatea față de dictaturi. Pe măsură ce propriile nevroze și auto-fascinația lui Trump s-au agravat, partidul a devenit și el tot mai concentrat pe persoană. În decursul președinției lui Trump, lucrul care te făcea republican era gradul de loialitate pe care o aveai față de el: dacă deviai câtuși de puțin criticând ceva spus sau făcut de el, erai expulzat. Fenomenul a culminat cu refuzul GOP de a prezenta un program electoral la congresul național din 2020, partidul optând în schimb să afirme pur și simplu că va susține orice va dori Trump. Acesta e și modul în care portul măștii și simplul fapt de a lua în serios pandemia au devenit subiecte de înverșunare politică.

Toate acestea au pornit de la apariția după 2016 a unei falii sociale cu contururi geografice și demografice clar definite. După cum a dovedit politologul Jonathan Rodden, unica mare corelație legată de sentimentele pro și anti-Trump se poate face cu densitatea populației. Țara e divizată în orașe și suburbii albastre și „ex-urbii” [zonele semi-rurale din imediata apropiere a suburbiilor – n.trad.] și zone rurale roșii, reflectând un enorm clivaj cultural pe bază de valori – un clivaj pe care-l regăsim și în multe alte țări, nu numai în SUA.

Dar ceea ce se întâmplă acum nu poate fi explicat exclusiv prin factori structurali. Un sondaj NPR/Ipsos realizat în toamnă a constatat că aproape un sfert din republicani cred fantezista acuzație principală a teoriei conspirative QAnon – și anume că, după cum s-au exprimat autorii sondajului, „un grup de adoratori ai lui Satan din elită, care conduce un cerc de pedofili, încearcă să obțină controlul asupra politicii și presei noastre”. GOP nu mai este acum un partid bazat pe idei și politici, ci ceva mult mai asemănător cu o sectă.

Tribalismul este prezent și la stânga, însă într-o formă oarecum mai puțin pronunțată. Politica identitară la stânga s-a născut, în urma mișcărilor sociale din anii ’60 și ’70. Mobilizările pe bază de identitate împotriva discriminării pe bază de rasă, etnie, sex sau orientare sexuală au evoluat în cazul unor elemente de la stânga în revendicarea recunoașterii grupului și afirmarea pozitivă a particularității grupului. Dar, per total, America albastră e mult mai diversă decât corespondenta ei roșie. În cursul președinției Biden vom vedea din cauza acestor chestiuni apariția unei dezbinări masive între facțiunile din interiorul Partidului Democrat, un lucru care nu li s-a întâmplat nicicând republicanilor sub Trump.

O casă dezbinată

Încotro va merge țara după învestirea lui Biden nu poate ști nimeni. Marea incertitudine este ce se va întâmpla cu GOP. Trump și discipolii săi au exagerat grav cu asaltul violent asupra Capitoliului, iar unii republicani în sfârșit s-au delimitat public de el. Din punct de vedere politic, președinția lui Trump nu a așezat GOP într-o poziție favorabilă: el a ajuns de la a controla atât președinția cât și ambele camere ale Congresului în 2017, la a nu mai controla acum nici una dintre instituții. Însă cultul personalității lui Trump a ajuns să domine partidul în așa măsură încât nici măcar această turnură spre violență s-ar putea să nu fie suficientă pentru a-i îndepărta pe oameni de el. E posibil să-ți imaginezi o lentă dar consecventă recapturare a autorității de către fostul nucleu republican, pe măsură ce ei se vor adapta la realitatea pierderii puterii și a nevoii de a extinde coaliția partidului pentru a putea câștiga alegeri viitoare. O altă posibilitate e ca Trump să-și mențină controlul asupra GOP, înfățișându-se drept un martir care a sacrificat totul pentru țară. Dintr-o perspectivă extremă, ți-l poți imagina pe Trump și pe susținătorii lui fanatici metamorfozându-se într-o rețea teroristă subterană, folosindu-se de violență pentru a contraataca o administrație Biden pe care ei o consideră ilegitimă.

Ce se va întâmpla în cele din urmă va avea consecințe semnificative pentru democrația mondială în anii următori. Trump le-a înmânat un mare cadou conducătorilor autoritari precum președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping: o Americă dezbinată, preocupată de politica internă și contrazicându-și propriile idealuri democratice. Victoria lui Biden și majoritatea democrată la limită din Congres nu vor fi suficiente pentru ca SUA să-și poată recupera poziția internațională: trumpismul trebuie complet repudiat și lăsat fără nici o legitimitate, tot așa cum a fost și McCarthyism-ul în anii ’50. Elitele care au instituit protecțiile normative din jurul instituțiilor naționale trebuie să-și revină în fire și să-și recâștige autoritatea morală. De capacitatea lor de a se ridica la nivelul provocării depinde soarta instituțiilor americane – și, mai important, a poporului american.

Sursa: Foreign Affairs / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Foto: Francis Fukuyama / Sursa: Facebook