G4Media.ro

Frans Timmermans candidează din partea socialiștilor la șefia Comisiei Europene

Frans Timmermans candidează din partea socialiștilor la șefia Comisiei Europene

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a confirmat miercuri că va intra în cursa pentru a deveni candidatul socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, informează agenţiile Reuters şi dpa, citate de Agerpres. Amintim că Timmermans a lansat critici extrem de dure la adresa României în timpul audierii  premierului Viorica Dăncilă din data de 3 octombrie de la Strasbourg.

  • ”Urmărim evoluția din România cu mare îngrijorare. Lucrurile acum merg înapoi, într-un fel care ar putea fi dăunător. Dacă vor fi adoptate fără corecții, Codurile penale vor afecta independența justiției și lupta anticorupție. Pentru că suntem gardianul tratatelor, nu vom ezita să acționăm prin MCV sau prin alte metode. Cerem României să se abțină de la orice pași care ar duce la reversibilitatea pașilor făcuți în ultimii ani”, a declarat Timmermans în plenul Parlamentului reunit la Strasbourg. (Detalii aici)

După ce în presă apăruseră relatări despre această candidatură, Timmermans a dat miercuri o declaraţie în oraşul său olandez natal, unde a confirmat că va intra în cursă cu speranţa că va reuşi să desfăşoare ‘o companie frumoasă şi optimistă’ pentru apărarea Uniunii Europene.

Potrivit publicaţiei Politico.eu, lidera Partidului Social-Democrat german (SPD), Andrea Nahles, şi-a declarat susţinerea pentru ca Timmermans să devină candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) la alegerile europene din mai 2019.

De asemenea, trei oficiali ai Parlamentului European au declarat aceleiaşi publicaţii că Timmermans, care este membru al Partidului Laburist olandez (PvdA), a obţinut sprijin suficient din partea altor formaţiuni afiliate la PES pentru a deveni Spitzenkandidat – candidatul cap de listă al fiecărui grup politic din Parlamentul European şi care va fi de asemenea candidatul respectivului grup pentru preşedinţia Comisiei Europene. Pentru a fi nominalizat Spitzenkandidat, candidatul trebuie să fie sprijinit de partidul său naţional şi de alte opt formaţiuni membre ale PES.

În luna septembrie, un alt vicepreşedinte al CE, slovacul Maros Sefcovic, a anunţat că se înscrie în cursa pentru obţinerea candidaturii PES la şefia Comisiei Europene. Numele candidatului PES va fi decis prin vot în luna decembrie, în cadrul unui congres care va avea loc la Lisabona.

Însă deocamdată nu este clar ce şanse au socialiştii europeni să obţină după europarlamentare postul ocupat în prezent de Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care alegerile şi sondajele efectuate în numeroase ţări europene arată că socialiştii au pierdut teren, adesea în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare, iar acelaşi post este dorit şi de popularii europeni, din partea cărora au intrat deocamdată în cursa internă liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, şi fostul premier finlandez Alexander Stubb.

(Sursa Foto: Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Nu prea am inteles ce-l recomanda pe guralivu asta pt functie? Etnobotanicele sau bordelurile satanistilor ciolosisti din olanda, sau ce? Eu zic sa tina ciocu mic, avand in vedere ca din ianuarie noi facem legea in UE!

    • „Nu prea am inteles ce-l recomanda pe guralivu asta pt functie?”
      exact oamenii ca tine!
      se spune ca vremurile de kkt determina aparitia liderilor importanti. Faptul ca tu existi si scrii este o dovada ca vremurile sunt de kkt.

  2. Mult succes Frans, o sa te traga PSD-ul inapoi pe tot parcursul, stai sa vezi.

    Acum o displaci pe proasta de Dancila, dar sa vezi ce o s-o urasti la alegeri.

    Pe ea si pe prostii care au pus-o acolo.

  3. foarte bun acest candidat ! o sa le dea multa mUE lu daddy si vasislica

  4. Deci Timmermans critică PSD exact în momentul în care candidează, și ar avea deci nevoie de (multele) voturi ale PSD din P.E. Asta înseamnă un om cu principii și caracter. Sper să câștige