G4Media.ro

Franța a trimis în România o echipă tehnică pentru pregătirea trimiterii de…

Foto: Twitter/ Florence Parly

Franța a trimis în România o echipă tehnică pentru pregătirea trimiterii de trupe militare. Premierul Ciucă și ministrul Apărării, Florence Parly, au discutat despre cooperarea militară

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat joi cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly, aflată în vizită oficială în România. Cei doi au discutat despre securitatea pe flancul estic al NATO și cooperarea în domeniul apărării, dezvoltarea noilor abordări strategice ale UE și NATO, respectiv evoluțiile din Mali și regiunea Sahelului, potrivit unui comunicat al Executivului.
Ministrul francez al Apărării l-a informat pe premierul Ciucă despre echipa tehnică franceză sosită pentru a evalua punerea în aplicare a opțiunii președintelui Franței de întărire cu trupe a flancului estic, care ar putea avea loc imediat ce decizia NATO va fi luată în acest sens. Reamintim că președintele Emmanuel Macron a anunțat săptămâna trecută că Franța e pregătită să trimită trupe în România în contextul tensiunilor provocate de Rusia.

De altfel, Franța asigură, începând cu 1 ianuarie, conducerea VJTF (Very High Readiness Joint Task Force), a forței de desfășurare rapidă a NATO.

Un alt subiect dezbătut a fost contractul pentru corvete. Reamintim că licitația a fost câștigată încă din 2019 de o companie franceză, dar România nu a încheiat nici acum contractul.

Premierul Ciucă a arătat că această contribuție franceză la postura de descurajare și apărare a NATO pe flancul estic și în regiunea Mării Negre conferă și mai multă substanță Parteneriatului Strategic bilateral România-Franța.

Prim-ministrul Ciucă a condamnat presiunile Federației Ruse și amenințările la adresa Ucrainei și a subliniat importanța sprijinirii consolidării rezilienței și a acordării unei atenții speciale cooperării cu partenerii estici.

În ce privește situația din Mali, premierul Ciucă a reamintit că România este pregătită să participe în cadrul Task Force Takuba, forța operativă multinațională pentru combaterea terorismului în regiunea de frontieră dintre Mali, Niger și Burkina Faso. Desfășurarea personalului militar român urmează să fie coordonată cu Franța și alți parteneri europeni participanți la Task Force imediat ce autorizațiile locale vor fi fost obținute.

sursa foto: Twitter/ Florence Parly

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Da. Vom fi fix in siguranță cu francezii aici.
    Da de ce ne mănâncă undeva sa ne bagam in Mali? S-au terminat trupele franceze?

  2. I-a spus cuiva oligofrenului de Macron ca noi suntem nevaccinati? Ca ne ameninta ca ne omoara pe toti daca nu luam Pfizer.

    • super buna ideea . asa arata niste prieteni adevarati . comparati cu dusmanii din interior ce neafa holocaustul

  3. super buna ideea . asa arata niste prieteni adevarati . comparati cu dusmanii din interior ce neafa holocaustul

  4. Va suna cunoscut Franțuzi ne trimit consultanți și oameni pentru insteuire .
    Pina la urma cred că va trebuii sa ne descurcam singuri.

    • Ce mentalitate de roman ai, dala de e crescut de mami pana la 40 de ani . Logic ca te invata si dupa te descurci 🙂 ca nu o sta sa ne dadaceasca permanent, au si ei o tara de condus si protejat. Si tot ajutorul asta ii costa.

  5. Totusi, nu erau de ajuns americanii? Chiar nu inteleg de ce vrem sa avem si militari francezi in Romania.
    Mai ales ca se pare ca e ca si cum ne fac o favoare – ei vin sa frece menta la noi, iar noi trebuie sa cumparam corvete frantuzesti si sa mergem la razboi in Mali pentru ei. Cum vine treaba asta??

    • Simplu: americanii au altceva mai important de facut. Daca noi ne dam falosi si strambam din nas, cand vin (pe banii lor) militari francezi… ar trebui sa nu vina nimeni.
      In afara de rusi, in mod evident. Ptr ca ei vin cand au ei chef. Si nu te vad sa ti pui intrebari existentiale, cand vor lua rusii decizia de a veni 😉

    • Adica daca vin pe banii lor (desi nu pare sa fie asa, ca vad tot felul de obligatii asumate de noi) inseamna ca pot sa vina bine-mersi? Rusii nu vin tot pe banii lor? Trupele noastre ar fi la fel de bine primite in Franta de exemplu, daca s-ar duce pe banii nostri?

    • Si inca o chestie. Inteleg ca vor sa vina. Ok.
      Cand pleaca? S-a stabilit si o data a retragerii?

    • Vin pe banii lor, exact cum sunt absolut toti militarii in OPEX (operatii exterioare/externe) Americani, canadieni, britanici, francezi, romani, esteacelasi tratament ptr toti, oriunde.
      Excludem trupele de ocupatie, stationate pe un teritoriu, pentru a se folosi diversele resurse ale teritoriului, asta numai in cazul unui razboi declansat de catre ocupant.

      Cel mai simplu, pentru toti, pentru absolut toti, este sa nu intervina nicaieri. Nici in Ucraina, nici intr o alta tara din fostul Tratat de la Varsovia. Nu includem Germania, unde trupele vor ramane pe vecie, Germania capituland neconditionat. Insa si acolo, americanii isi platesc trupele.

      Rusii isi platesc si ei trupele. Oriunde intervin si/sau sunt stationate. Am glumit, scriind ca pe rusi, ii intereseaza Romania. Pe romani ii intereseaza o intersectie (nici macar un sat) din Siberia? Nu. Exact lafel ii intereseaza pe rusi, Romania. Nu dau 2 copeici pe noi, pentru ca acesta ne este adevaratul pret : 2 copeici.

      Despre francezi: Ge Gaulle a scos Franta din comandamentul militar si a avut dreptate. Pacaliciul de Sarkozy, crescut cu seriale americane, a reintrodus tara in comandamentul militar… fara sa intrebe pe nimeni, fara sa faca vreun referendum. Francezii nu sunt mari fani ai OTAN. Ei isi doresc o armata europeana, mai degraba. Insa participa si au participat la absolut toate interventiile OTAN (NATO in engleza) din momentul in care a fost creat, pana astazi.

  6. A vorbit clovnul de R. Bogdan să ne îndatoreze Macron și ăștia ne oferă rapid ajutor la schimb, 4 corvete / fregate contra cost, cu care nu avem ce face. Stai acasă dacă ești p..rost și nu mai deschide gura. .

  7. Parca ne cautam cu luminarea sa fim tinta unor potentiale atacuri !
    Ce avem noi nevoie de trupe straine ?
    Cine ne ameninta atit de iminent ?
    Nimeni.
    Rusia nu ameninta nici o tara din NATO.
    Rusia are un diferend cu Ukraina.
    Atita tot.
    Nu e cazul sa ne bagam ca musca-n lapte !

    • După Ucraina urmează RM Apoi România
      La poftele Rusiei
      Deci rusii ne amenințat
      Asa simplu în 1940 ne au luat Bucovina de Nord și Basarabia
      Fără sa ne amenințe înainte
      Franța ne a ajutat sa facem Unirea Mică
      Împotriva Rusiei și Turciei
      Acum putem primii francezi pe teritoriul României
      Sa ne apere de rusi