G4Media.ro

Franţa acuză Marea Britanie că a impus condiţii „neprevăzute” de acordul post-Brexit…

Sursa foto: Pexels.com

Franţa acuză Marea Britanie că a impus condiţii „neprevăzute” de acordul post-Brexit pentru licenţele de pescuit

Franţa şi-a exprimat duminică regretul că Londra a introdus condiţii „neprevăzute” de acordul post-Brexit pentru a elibera autorizaţii de pescuit navelor franceze şi va discuta luni cu Comisia Europeană în acest sens, notează AFP, citată de Agerpres.

„Dialogul cu autorităţile britanice trebuie să continue în condiţiile prevăzute în acordul comercial şi de cooperare, nu poate fi vorba de impunerea unor noi criterii care perturbă lizibilitatea şi coerenţa acţiunilor noastre”, a făcut cunoscut într-un comunicat ministrul francez al mării, Annick Girardin.

Acordul post-Brexit prevede o perioadă de tranziţie până în vara lui 2026, dată începând cu care pescarii europeni vor renunţa la 25% din capturile în apele britanice.

Până atunci, pescarii din Uniunea Europeană păstrează un acces garantat la zonele cuprinse între 6 şi 12 mile marine în largul coastelor britanice, unde mergeau în mod tradiţional.

Pentru a obţine această autorizaţie, navele trebuie, totuşi, să demonstreze autorităţilor britanice că au pescuit deja în această zonă în perioada de referinţă 2012-2016. Iar tensiunile au reapărut în ultimele zile, pescarii plângându-se de încetineala Londrei în a le elibera licenţe.

Pentru apele din Insulele Jersey, Regatul Unit tocmai a publicat o listă de 41 de nave echipate cu „Vessel Monitoring System” (VMS, un dispozitiv care înregistrează poziţiile navelor) şi autorizate să pescuiască de la 1 mai.

Comisia Europeană şi Franţa continuă, pe de altă parte, să negocieze pentru obţinerea licenţelor pentru încă 14 nave, de 12 metri sau mai mult, potrivit comunicatului publicat de Ministerul Mării.

Pentru navele mai mici de 12 metri, licenţele provizorii se prelungesc până la 30 iunie, pentru a stabili cu Regatul Unit tipurile de probe admise şi listele navelor în cauză.

„Aceste autorizaţii vin cu condiţii care nu sunt prevăzute în acord, legate de zonare şi de numărul de zile pe mare. Franţa a informat imediat Comisia cu privire la dorinţa sa de a se asigura că acordul este respectat, opunându-se oricărei măsuri tehnice neplanificate”, a subliniat Ministerul Mării.

Luni dimineaţă este programat un contact cu profesionişti în domeniu, precum şi cu Comisia, pentru a discuta modalităţile de acţiune favorizând respectarea angajamentelor reciproce ale părţilor, potrivit comunicatului.

Pentru apele din Insulele Guernsey, 167 de nave franceze de pescuit au obţinut o licenţă temporară până la sfârşitul lunii iunie.

Sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...