Franța: Adunarea Națională respinge cele două moțiuni de cenzură împotriva guvernului care și-a angajat responsabilitatea asupra proiectului legii de reformă a sistemului de pensii
Prima moțiune („trans-partizană”) a întrunit votul a 278 de deputați, cu nouă sub majoritatea de 287 necesară demiterii guvernului. În favoarea moțiunii au votat 149 de deputați ai alianței stângii – Nupes, 88 RN, 19 ai grupului Republicanilor (LR, centru dreapta), 18 ai grupului nealiniaților, 4 independenți. A urmat votul asupra celei de-a doua moțiuni de cenzură introdusă de Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) care a întrunit doar 94 de voturi. Ca urmare, proiectul de lege se consideră adoptat definitiv.
Opoziția de stânga a cerut imediat retragerea proiectului de lege care prevede între altele majorarea vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, precum și demisia primei ministre Elisabeth Borne. De asemenea, Nupes, a anunțat că va contesta proiectul la Consiliul Constituțional.
Totodată Nupes a anunțat că va trimite Consiliului Constituțional un proiect de convocare a unui referendum de inițiativă partajată asupra reformei pensiilor, care are nevoie de semnătura a unei cincimi a senatorilor și deputaților și a unei zecimi a corpului electoral (minimum 4,8 milioane alegători).
Lidera RN, Marine Le Pen, a cerut președintelui Emmanuel Macron să o înlocuiască din funcție pe prim ministra Borne.
Rezultatul votului a fost surprinzător de strâns, 19 deputați LR dinb totalul de 61 au votat în favoarea moțiunii, în pofida consemnului de vot dat de liderii partidului. Deputatul LR Aurelien Pradie a cerut președintelui Macron să retragă proiectul de lege.
„Sunt hotărâtă să continui să realizez împreună cu miniștrii mei transformările necesare în țara noastră și să îmi dedic toată energia pentru a răspunde așteptărilor concetățenilor noștri”, a declarat prim ministra Borne într-o declarație pentru AFP, chiar înainte de a merge la Palatul Elysée pentru o întâlnire cu președintele Macron.
În centrul Parisului, la câteva sute de metri de Palais Bourbon (sediul Adunării Naționale), au început să adunea manifestanți care se opun reformei sistemului de pensii. Forțele de ordine au intervenit în forță, utilizând gaze lacrimogene. Mai mulți deputați Nupes s-au alăturat demonstraților.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank