Franța avertizează aliații Kievului să renunțe la prejudecăți în ceea ce privește poziția lui Trump cu privire la Ucraina
Aliații Ucrainei ar trebui să renunțe la prejudecăți în privința modului în care următoarea administrație americană va gestiona conflictul ucrainean, a declarat luni ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, făcând apel la țările occidentale să rămână unite în sprijinul lor pentru Kiev, potrivit agenției Reuters.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, care a criticat în mod repetat amploarea ajutorului financiar și militar occidental acordat Ucrainei, a discutat cu președintele rus Vladimir Putin în ultimele zile și l-a sfătuit să nu escaladeze războiul din Ucraina, potrivit unei surse familiare cu conversația.
Kremlinul a negat luni că ar fi existat vreo convorbire între Donald Trump și Vladimir Putin.
„În fața speculațiilor cu privire la care vor fi pozițiile sau inițiativele unei noi administrații americane, cred înainte de toate că trebuie să renunțăm la prejudecăți și că trebuie să ne acordăm timp pentru a lucra cu ele”, a declarat Jean-Noël Barrot la Forumul pentru pace de la Paris.
Cu toate acestea, ministrul a considerat că orice inițiativă ar trebui să se bazeze pe calendarul și condițiile de angajare într-un proces de negociere stabilite de Ucraina însăși. Între timp, aliații occidentali trebuie să ofere Kievului mijloacele de a respinge forțele ruse invadatoare.
„Ucraina, și dincolo de aceasta comunitatea internațională, ar avea prea mult de pierdut din impunerea de către Rusia a legii celui mai puternic”.
De asemenea, ministrul a anunțat duminică că Parisul va trimite Ucrainei un nou lot de rachete cu rază lungă de acțiune, astfel încât să poată lovi ținte din spatele liniilor rusești.
„Președintele (Volodimir) Zelenski s-a întâlnit cu președintele ales Donald Trump în mai multe ocazii. Nu am nicio îndoială că se va stabili o relație puternică cu noua administrație, nici de capacitatea noastră de a păstra unitatea transatlantică în chestiunile războiului din Ucraina”, a adăugat Jean-Noël Barrot.
Ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, a declarat în cadrul aceluiași forum că este timpul ca aliații Ucrainei să își rafineze analiza asupra Rusiei.
„Nu este vorba doar despre Ucraina. Amenințarea Rusiei la adresa umanității este existențială și nu începe și nu se termină cu Ucraina”, a declarat Elina Valtonen, a cărei țară a aderat la NATO anul trecut ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu