G4Media.ro

Franța consideră autorităţile israeliene „responsabile” pentru situaţia din Gaza

sursa foto: Pexels

Franța consideră autorităţile israeliene „responsabile” pentru situaţia din Gaza

Ministrul francez de Externe a criticat autorităţile israeliene, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, publicat sâmbătă, pentru blocarea ajutorului umanitar în Gaza şi pentru că sunt „responsabile” de situaţii „nejustificate”, scrie AFP, transmite News.ro.

„Responsabilitatea pentru blocarea ajutoarelor revine în mod clar Israelului”, a declarat Stéphane Séjourné, precizând că situaţia umanitară catastrofală „creează situaţii de nerefuzat şi nejustificabile pentru care israelienii sunt responsabili”.

Franţa şi-a redobândit eforturile pe lângă autorităţile israeliene pentru a creşte numărul punctelor de trecere şi al camioanelor umanitare.

Dar acestea „nu au fost satisfăcute” şi „foametea se adaugă la oroare”, a deplâns şeful diplomaţiei franceze, care a vizitat regiunea în urmă cu o lună.

Comentariile sale au fost făcute după ce o distribuţie de ajutoare umanitare s-a transformat joi într-o tragedie, când focurile israeliene şi o debandadă s-au soldat cu 115 morţi, potrivit grupării islamiste palestiniene Hamas.

Stéphane Séjourné a cerut vineri, la postul de radio France Inter, o anchetă independentă pentru a face lumină în această tragedie.

Sâmbătă, el a apreciat că există „un impas la Rafah”, în extremitatea sudică a teritoriului, unde aproape un milion şi jumătate de palestinieni sunt masaţi, potrivit ONU, prinşi în capcană împotriva frontierei închise cu Egiptul şi în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat o ofensivă terestră în curând la Rafah pentru a învinge mişcarea islamistă în „ultimul său bastion”.

Aceasta ar fi „un alt dezastru umanitar; facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-l evita”, a reiterat Stéphane Séjourné, reamintind că Franţa îndeamnă de multe luni la o încetare a focului de durată.

Întrebat cum ar putea Franţa şi alte ţări să influenţeze conflictul, ministrul a subliniat că „fiecare are propriile pârghii”.

În ceea ce priveşte Franţa, „recunoaşterea statului palestinian este un element al procesului de pace care trebuie folosit la momentul potrivit”. „Acest moment potrivit va fi evaluat la momentul dat”, a adăugat el.

El a citat ca pârghii chestiunea normalizării cu Israelul pentru Arabia Saudită sau sprijinul militar din partea Statelor Unite.

„Nu suntem noi cei care putem impune un embargo asupra armelor”, a spus el, precizând că „este vorba de o combinaţie de elemente care trebuie folosite într-o manieră diplomatică coordonată”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...