G4Media.ro

Franța: Consiliul Constituțional se pronunță asupra contestatei legi de reformă a sistemului…

Foto: Consiliul Constituțional al Franței

Franța: Consiliul Constituțional se pronunță asupra contestatei legi de reformă a sistemului de pensii, una dintre cele mai importante decizii luate de “Cei Nouă Înțelepți”

Întreaga Franță așteaptă cu răsuflarea tăiată decizia care va fi anunțată în cursul după amiezii zilei de vineri.

Proiectul legii de rectificare a finanțelor publice – titlul oficial – prevede în principal mărirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și a fost contestat atât de opoziția de stânga, Franța Nesupusă (LFI), cât și de cea de dreapta, Reunirea Națională (RN). Prim ministra Elisabeth Borne și-a folosit prerogativa constituțională și a cerut la rândul ei Consiliului analiza proiectului în ansamblul său.

Președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, a desemnat un raportor dintre cei nouă membri care a analizat textul și a propus spre dezbatere concluziile. Cei Nouă Înțelepți au discutat raportul și au votat. Modul în care fiecare membru votează nu este făcut public.

Consiliul are la dispoziție mai multe variante: prima și cea mai radicală este invalidarea întregii legi, care însă a fost folosită doar de 20 de ori în peste 1.800 de decizii în cei 65 de ani de existență ai instituției.

Opoziția a cerut printre alte motive de invalidare folosirea incorectă a art. 47 – 1 al Constituției prin care guvernul a limitat la 20 de zile în Adunarea Națională și la 15 în Senat dezbaterile asupra proiectului de lege. Dar Consiliul Constituțional a invalidat doar de cinci ori texte de lege pe motive de procedură.

Varianta cea mai probabilă este invalidarea parțială a legii, la anumite articole. Constituționaliștii sunt însă sceptici cu privire la posibilitatea invalidării majorării vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Ce se întâmplă după decizie? Dacă legea este invalidată în ansamblul ei atunci guvernul este obligat să o retragă. În caz de invalidare parțială, președintele Emmanuel Macron o poate promulga fără articolele invalidate sau poate decide să retrimită legea în parlament pentru o nouă lectură, iar cele două camere vor trebui să țină cont de obiecțiile Consiliului Constituțional. Varianta cea mai favorabilă pentru președintele Macron și guvernul Borne este respingerea tuturor contestațiilor, caz în care legea poate fi promulgată ca atare.

Consiliul Constituțional a fost sesizat și cu privire la convocarea unui referendum de inițiativă partajată (parlamentari + alegători) cu privire la fixarea limitei de vârstă de pensionare la 62 de ani. Dacă Cei Nouă Înțelepți o validează, atunci va fi necesară strângerea unui număr de semnături de cel puțin 4,87 milioane (10% din corpul electoral) în următoarele nouă luni pentru ca plebscitul să fie poată fi convocat.

Sindicatele au anunțat că vor continua acțiunile de protest și în cazul validării complete a legii, invocând posibilitatea declanșării unor greve prelungite. Până acum, în ultimele trei luni, milioane de oameni au demonstrat în stradă împotriva reformei sistemului de pensii și mulți alții au participat la greve.

Consiliul Constituțional este format din nouă membri numiți pentru un mandat de nouă ani care nu poate fi reînnoit, câte trei de președintele Republicii (care numește și președintele Consiliului), de președintele Senatului și de președintele Adunării Naționale. Consiliul se reînnoiește din trei în trei ani cu o treime.

Actualul președinte al Consiliului Constituțional, Laurent Fabius (numit în 2016 de președintele Socialist Francois Hollande) a fost prim ministru și președinte al Adunării Naționale în două rânduri, iar unul dintre membri, Alain Juppe a fost prim ministru. Consiliul este constituit din foști politicieni și foști funcționari publici și nu toți au formație de juriști. Potrivit Constituției celei de-a Cincea Republici, foștii președinți ai Franței în viață sunt membri de drept ai Consiliului Constituțional, dar atât Nicolas Sarkozy (2007 – 2012) cât și Francois Hollande (2012 – 2017) au declinat participarea la ședințele deliberative ale Consiliului.

Ca orice instanță de jurisdicție constituțională, Consiliul Constituțional emite decizii cu caracter preponderent politic, deși membrii săi sunt independenți și nu pot fi destituiți, mai ales datorită faptului că nu se poate pronunța decât înaintea promulgării legilor, comparându-le cu textul Constituției (erga omnes) și nu și după promulgare, în cazuri particulare (inter partes), precum Curtea Constituțională din România, printre altele.

În orice caz, puține decizii ale Consiliului Constituțional au suscitat atâta interes ca cea cu privire la legea reformei sistemului de pensii, iar implicațiile acestei decizii vor avea un efect major asupra vieții politice, economice și sociale a Franței, indiferent de natura deciziei Celor Nouă Înțelepți.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...