G4Media.ro

Franța: Dezbaterea bugetului rectificativ în Parlament prefigurează începutul luptei pentru succesiunea lui…

foto: Facebook Edouard Philippe / captură video Bruno Le Maire

Franța: Dezbaterea bugetului rectificativ în Parlament prefigurează începutul luptei pentru succesiunea lui Emmanuel Macron după alegerile prezidențiale din 2027

Guvernul condus de Elisabeth Borne a suferit prima înfrângere semnificativă în Parlament de când președintele Emmanuel Macron, reales în aprilie, și-a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Națională.

La dezbaterea proiectului de buget rectificativ întreaga opoziție s-a unit pentru prima oară în noua legislatură și a impus un amendament prin care statul este obligat să compenseze departamentele cu câte 120 de milioane de euro pentru plata Venitului de Solidaritate Activă (RSA), un beneficiu social care se plătește persoanelor cu venituri mici.

La acest amendament, pe lângă opoziție Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (Nupes – alianța stângii), Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) și Republicanii (LR, centru dreapta) au votat în favoarea sa și deputații micului partid Orizonturi (centru dreapta), care face parte din confederația pro-prezidențială Ensemble (Împreună), condusă de Edoaurd Philippe, cel care a fost în perioada 2017 – 2020 primul prim ministru al președintelui Macron.

Ministrul finanțelor, Bruno Le Maire, care susține proiectul de buget în Parlament, s-a declarat “stupefiat” de acest vot, acuzând practic deputații de demagogie, atunci când susțin echilibrarea finanțelor publice pe platourile TV, dar în schimb angajează noi chetuielin publice în Parlament.

Această dezbatere are și o conotație politică. Le Maire este de facto numărul 2 în guvern și este văzut ca un candidat la succesiunea lui Macron în 2027, atunci când actualul președinte nu mai are dreptul să candideze.

Pe de altă parte, distanțarea lui Philippe de majoritatea prezidențială poate fi interpretată ca o poziționare în vederea scrutinului din 2027. Atât Le Maire cât și Philippe provine LR și s-au alăturat lui Macron în 2017 când acesta a fost ales pentru prima oară președinte.

Revenind la dezbaterea proiectului de buget, dezbaterea și voturile pe articole și amendamente au prefigurat noul mod de funcționare al Adunării Naționale: “majorități de idei”, variabile în funcție de subiect: guvernul a fost susținut de LR împotriva Nupes și RN la respingerea taxării “supra-profiturilor” companiilor din sectorul energetic, acceptând în același timp amendamentul LR de mărire a subvenției la litrul de carburant și a fost înfrânt de întreaga opoziție cu privire la rambursarea RSA.

Este o situație fără precedent în cea de-a Cincea Republică (după 1958) în care un președinte și guvernul său trebuie să negocieze articol de articol cu o opoziție majoritară, dar care la rândul ei este divizată pe criterii ideologice.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...